EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

UN STRIGĂT DE AJUTOR, UN STRIGĂT DE DURERE, UN STRIGĂT DE DISPERARE!

12 comentarii


M-am apucat din nou să scriu. Și asta în pofida faptului că în această perioadă nu prea am timp liber. Dar m-am apucat să scriu pentru că nu mai pot! Nu mai pot să stau deoparte! Nu mai pot să aștept! Ce să aștept?! Este, desigur, o întrebare mai mult retorică (ah, a cam început să-mi placă retorica). M-am apucat din nou să scriu pentru că sunt foarte trist și, în același timp, foarte revoltat. Scriu pentru că altfel uneori îmi vine să plâng, să țip, să urlu! Să mă explic.

Cu câteva zeci de ani în urmă în România nu exista decât o vagă idee de libertate religioasă,

dar oamenii cu siguranță știau cum să o fructifice! Iată ce afirmă prof. dr. Ioan Ceuță în cartea domniei sale, „Mișcarea penticostală în evenimente și relatări ale secolului XX” apărută la editura Lumina Evangheliei în anul 2002: „Deși liderii Bisericii Penticostale au cerut cu insistență recunoașterea oficială, activitatea Bisericii a fost în continuare interzisă [în anul 1930 – n.n.]. În ciuda interdicțiilor și a persecuțiilor, liderii Asociației au avut succes în publicarea de reviste și broșuri. Au continuat să se țină adunări în timpul nopții, iar duminica în păduri, pe dealuri și în munți. În aceste locuri se țineau servicii religioase, se oficiau botezuri, se binecuvântau copiii și se lua Cina Domnului. Iată „condițiile” care li se „ofereau” fraților în acele vremuri! „Încălzire centrală” aveau direct de la sursă, adică de la soare, „aerul condiționat” li-l dădea răcoarea pădurii, iar „apa curentă” probabil că le era furnizată de câte un pârâiaș care se scurgea voios la vale!

Mă întristez pe zi ce trece când văd starea bisericii mele, când văd că suntem din ce în ce mai puțini, când văd că pe ziduri este din ce în ce mai multă igrasie și din ce în ce mai multe crăpături… Ziduri reci… care nu mai adăpostesc decât 4-5 persoane și foarte rar 10-12… Trist! Îmi vine să plâng, dar nu mai am putere nici pentru asta… Îmi vine să plâng când mă gândesc că acea biserică era plină când eu m-am întors la Domnul, iar acum scaunele stau, parcă, în așteptarea sufletelor care încă mai rătăcesc prin lume… Scaune goale… În noaptea în care am luat hotărârea definitivă și irevocabilă să Îl urmez pe Domnul la noi în biserică era o noapte de veghe. Toată biserica era luminată, pe lângă instalația electrică, de Lumina Duhului Sfânt! Am plâns jumătate din noaptea aceea! Am plâns, poate, cât plânsesem în toți cei 29 de ani de dinainte. Am plâns de bucurie. Acum plâng de tristețe! Din luminile acelea au mai rămas doar becurile, care nici ele nu se mai aprind… E trist, e foarte trist… Îmi vine să plâng pentru acoperișul spart pentru care nu avem bani ca să îl reparăm și prin care, pe alocuri, plânge până și ploaia, poate la fel ca în poeziile lui Bacovia…  Cu ani în urmă se oficiau botezuri, nunți, Domnul făcea minuni, vindecări… Nu -sa mai făcut un botez de câțiva ani buni! Mă întreb: nu cumva și noi ne-am cam depărtat de Dumnezeu? Se prea poate. Când poporul Israel se îndepărta de Domnul, El Își întorcea fața de la ei, dar nu-i părăsea. Deîndată ce se întorceau la El, îi ierta și îi iubea în continuare. Doamne, iartă-ne și pe noi, păcătoșii! Ajută-ne să ne întoarcem la Tine, Doamne! ÎMI VINE SĂ PLÂNG PENTRU TOT CEEA CE ERA ODATĂ BISERICA NOASTRĂ ȘI ACUM NU MAI ESTE! DAR EU UNA ȘTIU: CĂ DOMNUL POATE FACE DIN MORT VIU!

M-am hotărât să scriu în speranța că cineva va citi aceste rânduri triste. Și că va putea să ne ajute cu ceva. Știu că sunt vremuri de criză. Știu că toată lumea are de suferit din această cauză. De aceea am scris cu nădejdea că cineva se va gândi să ne ajute, dacă nu financiar, măcar cu o rugăciune. Cuvântul Domnului ne învață că o rugăciune sinceră pornită dintr-o inimă curată este întotdeauna ascultată de Dumnezeu. Un vers dintr-o cântare spune: „El poate, El poate, eu știu că poate…”. Știm că Dumnezeu poate. De aceea, vă rugăm în numele scump al Mântuitorului nostru să vă rugați pentru noi.

DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE INIMA DUMNEAVOASTRĂ DESCHISĂ!

BISERICA „HARUL”, LEHLIU-GARĂ, str. Competrolului, nr. 25, județul Călărași, România, Europa de Est.

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 49 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

12 gânduri despre „UN STRIGĂT DE AJUTOR, UN STRIGĂT DE DURERE, UN STRIGĂT DE DISPERARE!

  1. Pace
    Sunt din Suceava, dar am fost de cateva ori la Calarasi. Am fost in satul Razvani de langa Lehliu-Gara. Acolo este pastor fratele Iosif Georgescu. Probabil il stiti. As vrea sa va ajut cu ceva, dar „aur si argin nu am”. Pot sa ma rog. In caz ca aveti nevoie de muncitori si va fi in perioada facultatii, sa-mi scrieti, poate voi fi liber si pot da o mana de ajutor. Apropo, sunt student la Bucuresti la ITP, coleg cu Ionel Nastase din Razvani.
    De ce nu mai este ca in trecut? Pentru ca biserica si-a pierdut din directie. Ea trebuie sa se axeze pe misiune si pe lucrarea Duhului Sfant. Atunci se vad roade cand Biserica misioneaza prin puterea Duhului Sfant.
    Domnul sa va dea har.

    • Desigur că îl cunosc pe fratele Iosif Georgescu. Este un om, un frate preaiubit pe care îl respect! Mulțumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră! Dacă va fi nevoie, cu siguranță voi apela la dumneavoastră! Cunosc și eu câțiva frați de la adunarea din comuna Berchișești, dar nu îi știu pe nume din păcate!

  2. Dragule,

    Prima dată este necesar o lucrare în inimă. Începuturile celor de care aminteai erau foarte corecte. Dar nu uita Dumnezeu întotdeauna merge mai departe, noi trebuie să urmăm Lumina.
    Dacă titlul pe care l-ai scris este adevărat, Dumnezeu va răspunde ÎNTOTDEUNA STRGĂTULUI DE DISPERARE, FĂCUT DIN SUFLET. EL ESTE DREPT.

    Urmăreşte emisiunile de la OTV în fiecare sâmbătă dimineaţa de la ora 8 şi Domnul te va binecuvânta. Fii binecuvântat suflet scump!

  3. frate dragă, eu nu am văzut niciodată umbra soarelui pe pământ și de aia nu am exasperat niciodată.. Dumnezău să te binecuvinteză pă tine șâ tot ce-i al tău !!

  4. Domnule Puchea Dorel,ma numesc Olga,locuesc in Dor Marunt.In urma cu 7anu mi-a murit sotul.Locuiam in Baacau.Din motive familiare am vandut ce aveam si am cumparat o casa in Dor Marunt pt spatiu mai mare.Cand am trecut prin Lehliu am vazut acea casa de adunare,arata destul de bine.Eu nu prea stau acasa.Anul asta cand am vazut cum arata,m-am gandit „ce pacat!…Aceasta casa ar putea ca ar putea fi de mare folos pt ca acel loc sa fie unul in care numele lui Dumnezeu sa fie sfintit.Aveti mare dreptate sa plangeti.Dar ceceea ce se intamppla acolo nu-i decat o implinire a unei profetiima bucur mult pt dvs ca plangeti,si nu faceti rau daca mai plangeti,dar sa va rugati in acelasi timp,la Dumnezeul cel adevarat sa deschida o portita (cAle stramta),prin care oameni sinceri ca dvs sa fie atrasi de ElDomnul Isus a spus ca nimeni nu vine la Tata vine la Fiul daca nu e atras de Tatal.Deci nu e Dumnezeu cel care nu atrage pt ca el chiama mereu.Ci oamenii trebuie sa se simta atrasi de acest subiect,adica sa fie interesati de subiecte spiritiuale.In Romani capitolul 10 Pavel spune ca cine va chema numele lui Dumnezeu va fi salvat,dar cum sa-l cheme daca nu au auzit?,cum sa auda daca nu li se spune?Si dupa spune ,ce frumoase sunt pe munti picioarele celor ce vestesc evanghelia.Deci prima problema pe care tb sa o rezolvati nu e casa in sine nu becurile sau luminile,ci trebuie sa predicati oamenilor de orice fel in asa fel incat ei sa se simta atrasi catre Dyuumnezeu.Pt aceasta tb sa va instruiti bine sa va calificati pt acest serviciu sacru ca sa stiti ce sa le spuneti oamenilor.Lumea face confuzie intre Dumnezeu si materialism.Te intraba daca vin la voi ce-mi dati.Nu oamenii tb sa inteleaga care sunt necesitatile lor spirituale.Voi tb sa-i faceti constienti ca au nevoie de Dumnezei ,ca e spre binele lor ,avand in vedere ca sunt ytimpurile sfarsitului,si salvarea fiecaruioa depinde de reactia la auzirea vestii bune a evangheliei.DUPA CE VA VETI CALIFICA SI SE VOR ADUNA PERSOANE SERIOASE,NU VA FI NEVOIE SA CERSITI AJUTORUL NIMANU CA SA VARUIASCA SA REPARE CASA,PT CA FIECARE DIN IUBIRE PT dumnezeu isi va aduce aportul si fciind yuniti va veti gospodari.In ce ma priveste,fac parte din alta organizatie religioasa si nu este un koc de inchinare in Lehliu deocammdata,dar tare imi sta inima la casa voastra.Ma gandesc ca imntr-o zi cine stie ce lucrare o sa faca Dumnezeu…Eu o sa ma rog…..

    • Sora Olga, mulțumim pentru sfaturile binevenite! Vreau să vă spun că în Lehliu s-au făcut, de-a lungul timpului, mai multe evanghelizări. Poate ar fi mai bine să se facă evanghelizare de la om la om, dar din păcate și asta este cam greu, deoarece nu mai sunt decât două familii din Lehliu. Restul suntem din alte localități. În tot cazul, și așa dacă ar fi, oamenii nu vin la noi și din cauza felului în care arată adunarea, din cauză că nu este curent etc. Încă o problemă care ar mai putea fi este că nu putem colabora decât cu frații baptiști, însă frații adventiști sunt mai reticenți, ei nu au participat niciodată la evanghelizările organizate de noi. Mulțumim pentru încurajări!

  5. Buna seara.Ma bucur ca ati raspuns promt si cu spirit calm de bunavointa.Cand am inceput sa studiez Biblia,era un regim dur care persecuta pe toti cei ce nu erau de-ai partidului.Atunci cei sinceri se adunau in casele fratilor care se puneau la dispozitie desi riscau f mult.Se facea totu in ascuns,si se faceau progrese de necrezut.Astazi ca este libertate ,nu se gaseste nimeni sa puna o ca.mera la dispozitie pt cateva ore sa se stranga doua trei familii si sa se studieze Cuvantul lui Dumnezeu?Noi nu avem deloc nim nici un loc de inchinare in Lehliu,dar lucrare de predicare din om im om s-a facut.Imi pare rau ca nu sunt acasa sa vin sa discutam fata in fata.Dar cand voi veni o sa va caut pt avem multe sa ne spunem.DIN RELIGIA MEA SUNT0 NUMAI0 EU IN door MMarunt.Mai e o familie din Razvani care s-au lasat „la fund” ,mai e o sora in Dragos Voda,una pe la sapunari,si0 cam atat,DE LA bucuresti pana la Calarasi astia suntem.Dar mergem la intrunire in Bucuresti si facem parte di congregatiile mai aproape de gara.Insa in aceasta vara cu ajutorul lui Zdumnezeu s-a inceput o campanie de predicare din casa in casa si sunt sperantte sa se inceapa noi studii biblice care vor prirogresa si se vor boteza.Cand vom fi suficienti ca sa facem oun0 grup vom tine studiile in Lehliu pt inceput la cineva acasa.Dupa cand vom deveni o congregatie (peste50) vom cumpara o casa sau un loc si vom face un loc de inchinare adecvat.Pt noi nu e o problema spatiul,pt ca oOrganizatia noastra sustine constrirea de noi locuri de inchinare.Primul lucru0 care tb sa-l facem e sa ii ajutam pe oameni sa cunoasca adevarucel mai simplu mod este ,iti iei Biblia subsioara te duci la cunostinte acasa ,sau la persoane interesate de Cuvant,si ii ajuti sa inteleaga cum poate sa-l cunoasca pe Dumnezeu cu ajutorul Bibliei,si te ocupi de ei pana cand fac progrese.si fiecare isi face partea in dreptul sau.Dar pana unaa alta as vrea sa discutam ceva pe marginea Bibliei.De ex daca cineva te intreaba:Cine a scris Biblia,si i in ce an.SAU DACA SPUNE EU NU CRED IN biblie pt ca e scrisa de oameni ,ce-i raspunzi?Pt mine e o intyrebare care imi da de furca,nu pt ca nu stiu raspunsul,ci pt ca trebuie sa ajuti persoana sa capete incredere in Biblie,si ca e necesar sa o studieze.Cand ai timp,da-mi raspuns ca sa stiu cum faci sa lamuresti o persoana care nu crede in Biblie.Te salut si ne recontactamPANA ATUNCI fruntea sus cum spune si Isus pt ca stim ca sfarsitul(lucrurilor rele) e aproape.O seara buna

    • Știu că în Dor Mărunt este o biserică adventistă și una penticostală. Puteți să-mi spuneți ce religie aveți? Faceți cumva parte dintre Martorii lui Iehova? Dacă nu puteți să-mi răspundeți aici, răspundeți-mi pe mess: puchea_dorel.

  6. Slăvit să fie Domnul! Prin harul Domnului, începând din luna mai a acestui an avem din nou curent electric. Mai avem nevoie de apă curentă, de repararea acoperișului, dar cel mai important este că avem nevoie ca Domnul să umple scaunele goale. Însă credem că Domnul va rezolva, de asemenea, și această problemă. Rugați-vă pentru biserica noastră, având în vedere această cauză! Amin!

Lasă un răspuns către pucheadorel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.