EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

URĂRI DE ANUL NOU

5 comentarii


Iubiți frați în Domnul Hristos,
Iată că mai sunt puține clipe până la sosirea noului an, 2011. Este momentul când fiecare dintre noi trebuie să ne facem bilanțul a ceea ce am făcut noi pentru Domnul Hristos în anul acesta și când trebuie să ne gândim la prioritățile pe care ar trebui să le avem în lucrarea Domnului în câmpul Evangheliei pentru anul 2011. Poate că anul acesta nu am făcut suficient de mult sau poate că am amânat prea mult unele lucruri pe care le aveam în plan. De aceea vă îndemn ca anul care vine fiecare zi să o trăim ca și cum am ști că este ultima zi pe pământul acesta, având în vedere că ziua de mâine este în Mâna Domnului. Câtă vreme mai avem de zăbovit pe pământul acesta să ne lipim tare de Domnul, așa cum spune Sfânta Scriptură. Aș dori tare mult ca în noaptea aceasta clipa de trecere dintre ani (ora 00:00) să ne prindă pe genunchi, treji și veghetori, căci, așa cum spune Biblia, nu știm nici ziua, nici ceasul când va veni Domnul.
Până atunci, însă, haideți ca fiecare dintre noi, așa cum suntem, acolo unde ne aflăm, să ne plecăm inima înaintea Domnului în smerenie și să spunem:
„Doamne Isuse,
ca un rob smerit vin înaintea Feței Tale și vreau să Îți mulțumesc pentru anul acesta care tocmai se încheie. Îți mulțumesc pentru că încă mai sunt în viață și pentru că Tu dorești să mă folosești în lucrarea Ta, făcându-mi, astfel, o onoare. Îți mulțumesc pentru prosperitatea pe care ne-ai dat-o anul acesta, căci niciodată nu am rămas fără pâinea cea de toate zilele pe masă. Dar mai presus de toate Îți mulțumesc pentru că Tu m-ai ajutat să rămân pe Cale, ai fost Stânca mea de adăpost și Cetățuia mea de scăpare. Te rog, Doamne, folosește-mă și în anul care vine în lucrarea Ta așa cum Tu dorești. Ajută-mă să aduc roade, să aduc „zeciuiala mea de suflete”  în Templul Tău, să lucrez cu neprihănire în Ogorul Tău. Deschide-mi noi uși prin care să pot vesti Cuvântul Tău. Îți mulțumesc pentru toate acestea și fie ca numele Tău să fie înălțat în toate cetățile din România și de pretutindeni! AMIN!”

DOMNUL SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE CU HAR ȘI PACE!
DOREL PUCHEA

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

5 gânduri despre „URĂRI DE ANUL NOU

  1. Har şi pace de la Domnul, pentru anul 2011, dumneavoastră şi celor dragi

  2. Pingback: 16 postări în Top 100 WP (01.01.2011) « România Evanghelică

  3. Pingback: 17 postări în Top 100 WP (01.01.2011) « România Evanghelică

  4. Amin! Amin! Un An Nou binecuvantat de Domnul care a facut cerurile si pamantul!

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.