Zilele trecute s-a transmis pe posturile televiziunilor de știri o informație potrivit căreia într-un oraș din Germania a avut loc o manifestație a transsexualilor, în urma căreia au avut loc ciocniri violente care au condus la moartea unei persoane și rănirea altor câteva. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, dar ceea ce este din ce în ce mai îngrijorător este faptul că acestea se transformă din ce în ce mai mult în întruniri violente, urmate de vătămări corporale grave sau chiar decese. Știm bine că și la noi, din păcate, are
Grădinile suspendate ale Semiramidei (Babilon)
loc anual așa-numitul „gay-fest”, un marș stradal de prost gust (după părerea mea), unde kitsch-ul și mizeria umană sunt la ele acasă. Din nefericire, printre multe alte lucruri bune pe care le-am preluat de la occident, am preluat și mai multe lucruri rele, condamnate de Dumnezeu și (încă) de Biserică și societate. Nu spun că înainte era mai bine sau mai rău, pentru că și în vremurile de demult lucrurile acestea se întâmplau. Ele nu sunt o „invenție” a vremurilor moderne, au existat de foarte multă vreme, dar acum intensitatea cu care Satan face să se întâmple aceste lucruri este cu mult sporită, fiind, în același timp, o presiune suplimentară pe umerii societății și ai Bisericii. Aceste persoane, posedate de cel rău, își cer „drepturile”. Care drepturi? Iată câteva dintre ele:
- dreptul la căsătorie pentru persoane de același sex, lucru combătut cu fermitate de Biblie;
- dreptul de a avea/adopta copii; ce educație le pot oferi copiilor astfel de persoane?
- dreptul la liberă exprimare;
- dreptul de a-și manifesta liberi convingerile;
- dreptul la libertate sexuală etc.
Având în vedere problemele de acest gen trebuie să ne gândim foarte serios dacă noi,
Grădinile suspendate ale Semiramidei (Babilon) (2)
omenirea în general, mai merităm binecuvântarea și harul Domnului! Tot ceea ce fac astfel de persoane este un atentat la siguranța familiei, la bunul simț și la valorile etice și morale ale societății umane!
Toate aceste lucruri m-au determinat să mă gândesc la starea de decădere a omenirii, o stare cu mult mai rea decât pe timpul Sodomei, Gomorei sau Babilonului. Toate aceste cetăți erau foarte bogate pentru vremurile acelea, iar cultura era înfloritoare. Dar toate au pierit fără urmă! De ce? Pentru că lucruri asemănătoare cu acestea au avut loc și acolo. Dar aici se vede dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin faptul că deși acum pornografia, violența sexuală, curvia, pedofilia și altele asemănătoare acestora au escaladat în mod alarmant, totuși încă Dumnezeu ne mai suportă! Cât timp? Numai El știe, dar eu cred cu tărie că nu mai este mult și vor veni vremurile scrise în Apocalipsa, în textul pe care vi-l supun în continuare discuției:
„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare
putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte; pentru că toate neamurile au băut din veninul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-a îmbogățit prin risipa desfătării ei.” (Apocalipsa 18: 1-3)
Am păcătuit foarte mult și totuși Dumnezeu încă ne mai suportă pentru că El „nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui.” Noi, care suntem copiii Domnului, nu cred că ar trebui să condamnăm astfel de persoane, să le punem fel de fel de etichete. Ar trebui să condamnăm păcatul pe care îl săvârșesc, iar în ceea ce-i privește pe ei ar trebui să ne rugăm pentru mântuirea sufletelor lor!
Știm că această carte a Apocalipsei este o carte al cărei mesaj este plin de elemente simbolice, de cele mai multe ori exprimate metaforic sau hiperbolizant, de aceea nu ne propunem înțelegerea tuturor lucrurilor. Totuși, iată câteva întrebări care decurg din textul prezentat mai sus și pe baza cărora aș vrea să construim un dialog:
- Ce semnificație are Babilonul în cartea Apocalipsa?
- Cunoașteți și alte locuri din Biblie (Vechiul și Noul Testament) în care duhul curviei să fie înfățișat prin denumirea de Babilon?
- Curvia babiloniană reprezintă strict relațiile pre- sau extraconjugale sau poate reprezenta orice fel de idolatrie păgână?
- Ce semnificație are expresia „locaș al dracilor”? Este cumva vorba despre „sinagoga Satanei”?
- Ce înseamnă că „toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei”?
Spor la dialog!
31 august 2010
Cred că suntem cu toții de acord cu faptul că multe texte din Biblie sunt, la o primă vedere, controversate sau generează comentarii contradictorii. Totuși, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, infailibil și care, în opinia mea, nu poate fi contrazis. Totuși, stând și gândind lucrurile „la rece”, există unele pasaje care nasc discuții aprinse, cum ar fi, spre exemplu, cel pe care vi-l propun atenției în rândurile care urmează.
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; și, după ce a binecuvântat, a frânt-o, și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.” (Matei 26: 26-29)
Subiecte pentru discuție:
1) În Evanghelia după Ioan se spune că după Cină Isus a spălat picioarele ucenicilor. După opinia dumneavoastră, este legată Cina Domnului de spălarea picioarelor?
2) Cina Domnului și Sfânta Împărtășanie (Euharistie) este unul și același lucru?
3) În cadrul Cinei Domnului pâinea trebuie să fie dospită sau nedospită (azimă)? Are vreo importanță acest lucru?
4) În cadrul Cinei Domnului rodul viței înseamnă must (nefermentat) sau vin (fermentat)? Are vreo importanță acest lucru?
5) Credeți că ucenicii au privit ca pe un lucru normal afirmații de genul: „Acesta este trupul/sângele meu”?
6) Care credeți că va fi rodul viței cel nou pe care îl vom bea în Împărăția Tatălui?
7) Sunt unii care cred și se botează NUMAI în Numele lui Isus. În aceste condiții, de ce mai trebuia ca Isus să-I mulțumească lui Dumnezeu dacă El era Dumnezeu pe pământ?
Sunt lucruri controversate pe care îmi doresc sincer să le discutăm și să căutăm să punem în lumină Adevărul lui Dumnezeu. Sper că vom și reuși!
9 octombrie 2010
Astăzi am recitit textul de la Ioan 2: 1-12, text referitor la Nunta din Cana. Un text pe cât de pitoresc, pe atât de controversat. Un text care mie mi-a plăcut încă de când m-am întors la Domnul. Un text unde se pare că se reunește toată familia Domnului Isus. Și nu mă refer doar la părinții și frații Săi (Biserica cea mică, aș putea spune), ci și la ucenicii Săi (baza Bisericii celei mari pe care avea să o întemeieze). O nuntă este un eveniment foarte important în viața unei familii. Un eveniment la care participă rudele, prietenii sau persoanele cele mei importante pentru noua familie. De aici putem deduce că, dacă familia Sa nu era înrudită cu familia mirilor, atunci Domnul Isus era o persoană foarte importantă pentru aceștia.
Oare de ce era imperios necesară prezența Domnului Isus la această nuntă? Cu siguranță că nu era la întâmplare! Nimic în tot acest univers nu se petrece la întâmplare! Domnul Isus era acolo pentru că ȘTIA CĂ VA FI NEVOIE DE EL ACOLO! Dar stai: pare să se ivească un aparent conflict între Domnul și mama Sa. „Femeie, ce am Eu a face cu tine? Nu Mi-a sosit încă ceasul!” – pare să o înfrunte tăios Domnul Isus pe mama Sa. La prima vedere, desigur! Dar cum adică să nu aibă nimic de-a face cu ea? Era doar mama Sa! Nicio ființă de pe pământul acesta nu ne este mai dragă decât mama! Și El pare că o ceartă… La nuntă… Tulburare… Maria, însă, Îl cunoștea foarte bine, așa că nu a prins-o pe picior greșit afirmația Lui. Știa că El era tulburat pentru că știa ce-L va aștepta! Știa că El va avea un rol extraordinar de tulburător în istoria omenirii!
Un alt lucru care m-a impresionat a fost supunerea cu care slugile ascultau de poruncile Sale. Oare nu puteau spune: „Stai, nu de Tine trebuie să ascultăm noi, ci de stăpânul nostru! Dă-ne pace!” Nu, ci cum a spus El, așa au făcut ei! Iată încă un semn al autorității Sale divine! Nimeni nu s-a întrebat: „Dar cine este acesta de începe să dea porunci pe aici?”.
Apoi, se spune aici că acesta a fost începutul semnelor și minunilor Lui. „Cum, așa târziu?” – ar spune cârcotașii. Și de ce tocmai la o nuntă? De ce nu a făcut direct o evanghelizare, așa cum a făcut atâtea altele ulterior?
Multe, multe întrebări! Personal, sper să le dăm răspuns aici, după înțelepciunea noastră omenească, limitată, desigur! Tocmai pentru că înțelepciunea noastră este limitată, nu cred că vom găsi toate răspunsurile. Dar cu siguranță merită să încercăm, nu?
31 octombrie 2010
Sarea și aluatul… două obiecte atât de banale… Oare? Ia să vedem…
„Niciunul din darurile, pe care le veți aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeți nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului. (…) Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu lași să lipsească niciodată da pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.” (Leviticul 2: 11, 13)
Cred că știm cu toții că aluatul dospit nu este un lucru foarte sănătos pentru organismul
nostru. Știm, de asemenea, că sarea, în proporții normale, este un aliat al sănătății noastre, dar în proporție exagerată poate deveni un inamic al stomacului, ficatului sau rinichilor. Dar am convingerea că, atunci când Dumnezeu a dat poruncile acestea, El nu a avut în vedere neapărat proprietățile curative sau nocive ale acestora, ci semnificația lor biblică. De aceea, nu îmi propun să abordăm acest subiect sub aspect culinar, ci sub aspectul semnificației biblice a acestor obiecte. Aceasta având în vedere și textele biblice următoare: Matei 5: 13; Marcu 9: 49, 50; Luca 14: 34, 35; 1 Corinteni 4: 6-8 etc.
Când am recitit aceste versete, s-au născut în mintea mea o serie de întrebări, pe care vi le supun atenției.
1) Ce reprezintă aluatul din punct de vedere spiritual?
2) Mierea este un lucru bun și sănătos. De ce să nu fie folosită la jertfele de mâncare?
3) De ce să sărezi jertfele dacă ele oricum vor fi arse?
4) Unde în Biblie mai scrie despre sare ca despre un semn al legământului lui Dumnezeu?
5) De ce sarea este semnul legământului lui Dumnezeu?
Citiți și: http://www.saresilumina.ro/romana/index_home.htm
08 ianuarie 2011
Apostolul Pavel afirmă: „Cunosc un om în Hristos care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu: Dumnezeu știe). Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu: Dumnezeu știe), a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.”
Iată încă un text care se pare, cel puțin la prima vedere, că este destul de greu de înțeles. Ca orice om care dorește din toată inima să înțeleagă Scriptura, în momentul în care am citit acest text mi-am pus o serie de întrebări la care sper, cu ajutorul celor care vor dori să comenteze subiectul, să aflăm răspunsurile.
1. Apostolul Pavel spune că a fost răpit în al treilea cer. Câte ceruri sunt?
2. Poate o întrebare fără sens: Există o ierarhizare a celor care vor locui în aceste ceruri?
3. De unde a știut Pavel că se află exact într-al treilea cer fără putință de tăgadă?
4. Din moment ce spune clar că nu știe dacă era în trup sau fără trup, de unde a știut că ceea ce vede este real și nu visează sau nu halucinează?
5. Din moment ce spune clar că nu știe dacă era în trup sau fără trup, asta înseamnă că putem intra în rai și cu acest trup pe care îl avem acum?
6. Din moment ce cuvintele pe care le-a auzit nu puteau fi rostite, cum de le-a auzit? Poate cineva să audă cuvinte nerostite?
Aștept cu interes răspunsurile dumneavoastră. Poate ne va ajuta și videoclipul următor.
22 ianuarie 2011
Unul dintre cele mai controversate subiecte din Biblie, chiar dacă nu este strict legat de mântuire, este stilul vestimentar pe care îl adoptă femeia în Biserică și în afara ei. Părerile sunt extrem de împărțite. Unii spun că femeile trebuie neapărat să se îmbrace într-un fel sau altul. Alții spun că femeia se poate îmbrăca cum vrea. Doar bărbații sunt egali în drepturi cu femeile. Pe alții pur și simplu nu-i interesează. Pornind de la premisa că fiecare dintre noi trebuie să fim niște modele pentru societate chiar și prin stilul nostru vestimentar, vă propun să discutăm câteva versete foarte interesante din Biblie care dezbat acest subiect, având în vedere și faptul că noi, în calitatea noastră de creștini, nu ar trebui să trecem peste „ce este scris”. Așadar: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22: 5) „Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este o rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.” (1 Corinteni 11: 5, 6) „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cu toată supunerea.” (1 Timotei 2: 9, 10).
ÎNTREBĂRI:
1. De ce este considerată purtarea hainelor bărbătești de către femei ca fiind o urâciune?
2. Oare hainele bărbătești nu pot fi modificate, „up-datate”, stilizate, transformate în haine femeiești pentru a nu mai fi o pricină de poticnire?
3. De ce este considerată o rușine pentru femei faptul de a fi tunse scurt sau rase?
4. De ce este păcat ca femeia să se roage sau să proorocească cu capul descoperit?
5. Sunt unii care cred că femeile se pot ruga cu capul descoperit deoarece au ca învelitoare a capului părul. Ce părere aveți?
6. De ce este considerată ca fiind păcat purtarea de bijuterii potrivit cu 1 Tim. 2: 9 și 10?
30 ianuarie 2011
„Porunca aceasta pe care ți-o dau Eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer ca să zici: «Cine se va sui pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?”. Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: «Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?». Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești.” (Deuteronom 30: 11-14)
Dacă le vorbești oamenilor despre Domnul, dacă le spui că El vrea să ne pocăim toți, dacă le vorbești despre dragostea Sa pentru noi și despre jertfa Lui pe crucea de la Golgota, unul dintre răspunsurile cele mai frecvente este: „E prea greu pentru mine! Eu nu mă pot lăsa de fumat, eu nu mă pot lăsa de băut, eu nu mă pot lăsa de femei, eu nu pot, eu nu pot, eu nu pot…”. Dar Cuvântul Domnului spune clar: „POȚI!” (v. 14). Așadar, întrebările pe baza cărora aș vrea să discutăm sunt:
1) Ce credeți că îi mână pe oameni să spună întotdeauna că nu poate să se pocăiască?
2) Cum putem să facem în așa fel încât să îi convingem pe oameni că POT face acest pas?
EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet 