EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

NUMELE DOMNULUI ISUS ÎN APOCALIPSA (SERIAL)

5 comentarii


Re-publicare din data de 22 noiembrie 2010.

De ceva vreme, în cadrul Bisericii noastre ne-am propus să ne aplecăm mai mult asupra textului Apocalipsei lui Ioan, cu precădere asupra Numelor Domnului Isus prezentate în textul acestei cărți. Acesta este motivul pentru care am hotărât că ar fi bine ca un astfel de studiu biblic să îl postez și pe blogul meu. Problema este că eu personal nu dețin decât Biblia în varianta Cornilescu, pe cea în varianta trinitariană și pe cea în varianta utilizată în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Română. De aceea, fac apel ca cei ce au Biblia în varianta din limba greacă să intervină și să facă corecturile pe care le consideră necesare. M-ar ajuta foarte mult!

22. 11.2010

1) Isus Hristos (1: 1); 2) Cuvântul lui Dumnezeu (1: 2); 3) martorul credincios (1: 5); 4) cel întâi născut din morți (1: 5); 5) Domnul împăraților pământului (1: 5); 6) Fiul omului (1: 13); 7) Cel viu (1: 18); 8 ) Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă (2: 1); 9) Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur (2: 1); 10) Cel ce a murit și a înviat (2: 8); 11) Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri (2: 12); 12) Fiul lui Dumnezeu (2: 18); 13) Cel ce cercetează rărunchii și inima (2: 23); 14) Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele (3: 1); 15) Cel Sfânt (3: 7); 16) Cel Adevărat (3: 7); 17) Cel ce ține cheia lui David (3: 7); 18) Cel ce deschide și nimeni nu va închide (3: 7); 19) Cel ce închide și nimeni nu va închide (3: 7); 20) Numele cel nou (3: 12); 21) Cel ce este Amin (3: 14); 22) Martorul credincios și adevărat (3: 14); 23) începutul zidirii lui Dumnezeu (3: 14).

– va urma –

23.11.2010

24) Leul din seminția lui Iuda (5: 5); 25) Rădăcina lui David (5: 5); 26) Mielul (5: 6); 26) Cel ce sta pe calul alb (6: 2).

În postarea mea am respectat în linii mari ortografia din traducerea Cornilescu a Bibliei.

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

5 gânduri despre „NUMELE DOMNULUI ISUS ÎN APOCALIPSA (SERIAL)

  1. Pingback: NUMELE DOMNULUI ISUS ÎN APOCALIPSA - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Se pare că aţi studiat asiduu cartea Apocalipsei. Sincer să fiu, eu unul nu m-am afundat în ea, încă o consider destul de grea.
    Felicitări pentru abordare.

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s