EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (2)

Scrie un comentariu


cropped-bible-1

„2. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor (…) ”
(Psalmi 119:2)

CAUTĂ PE DUMNEZEU, CAUTĂ-L DIN TOATĂ INIMA!

În urmă cu zeci de ani de zile, în vremurile tulburi din perioada interbelică, atunci când la conducerea României erau legionarii, bisericile neoprotestante erau prigonite și închise. Botezurile se făceau pe ascuns, de multe ori noaptea, pentru ca să nu afle autoritățile. După cel de-al doilea război mondial a urmat o altă perioadă neagră a istoriei și implicit o altă perioadă de prigoană și teroare asupra creștinilor neoprotestanți, comunismul, începând cu cel de tip stalinist, o perioadă de opresiune, când mulți păstori și chiar membri simpli ai bisericilor neoprotestante au fost arestați și condamnați la muncă silnică. Nu puțini au murit în condiții de detenție din cauza ororilor din închisorile comuniste. Este foarte cunoscut cazul pastorului Richard Wurmbrand care a suferit 14 ani de temniță grea, care a lăsat urme adânci în trupul și sănătatea lui.

Totuși, în acele vremuri grele, în mod paradoxal, biserica creștea. La cutremurul din 1977 mulți oameni au ieșit în stradă și au îngenuncheat înaintea Domnului. La revoluția din 1989 s-a scandat zile întregi, fără întrerupere: „EXISTĂ DUMNEZEU”! Este binecunoscut, deci, faptul că în vremuri grele se produc marile treziri. În vremuri grele oamenii Îl caută pe Dumnezeu din toată inima. De ce-i așa? O știe El! Când este liniște și pace, când ne e bine și călduț datorită milei Domnului, nu-L căutăm pe Dumnezeu din toată inima. Sau nu-L căutăm deloc. Cuvântul venit prin profeții anunță două lucruri pentru România:

  1. un mare necaz;
  2. o mare trezire.

Personal, cred că vor veni amândouă, având în vedere evenimentele din istoria recentă. Probabil că vor veni în această ordine. Întrebarea este: suntem noi gata pentru aceste lucruri? Mulți cad de la pocăință în zilele noastre bătuți de niște vânticele de încercare, pentru că nu sunt decât niște trestii care se leagănă încoace și încolo până când, în final, se rup. Pe de altă parte, sunt frați în alte părți ale lumii, în special în țările arabe de pe continentele african și asiatic care sunt uciși fără milă de extremiști pentru că NU RENUNȚĂ LA CREDINȚA ÎN DOMNUL ȘI MÂNTUITORUL LOR, ISUS HRISTOS. Dragul meu, tu și eu încă nu am fost puși în situația de a alege între viața noastră și credința în Domnul Isus. Dar dacă ar fi așa? Dacă într-o zi pacea s-ar lua din țara noastră și, cu o pușcă la cap, ai fi pus în situația aceasta ingrată de a alege? Ce ai face tu atunci, dacă azi, când e libertate, biserica ta e goală pentru că tu și alții ca tine nu mai mergi la biserică? GÂNDEȘTE-TE BINE! ACELE VREMURI VOR VENI ȘI LA NOI! De aceea, drag prieten, te rog în Numele Domnului:  CAUTĂ-L PE DOMNUL ȘI CAUTĂ-L DIN TOATĂ INIMA!

„11. Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui! ”
(1 Cronici 16:11)

„11. Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui! ”
(1 Cronici 16:11)

„9. Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie. ”
(1 Cronici 28:9)

AMIN!

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.