EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

COMUNICAT OFICIAL AL UNIUNII BISERICILOR ROMÂNE PENTICOSTALE DIN SUA ȘI CANADA

Scrie un comentariu


POPAS PENTRU SUFLET

BILINGV (ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI, MAI JOS, ÎN LIMBA ENGLEZĂ)

COMUNICAT OFICIAL

Al Uniunii Bisericilor Penticostale Române din SUA și Canada
30 Iunie, 2015
În calitate de reprezentanți și conducători spirituali ai acestei organizații și în numele membrilor bisericilor noastre, prin prezentul comunicat protestăm și ne arătăm indignarea împotriva deciziei luate cu o mică majoritate de către Curtea Supremă în data de 26 Iunie, 2015, în cazurile cunoscute ca Obergefell v Hodges (de asemenea, Tanco v Haslam, DeBoer v Snyder și Bourke v Beshear). Această decizie va legaliza căsătoriile persoanelor de același sex pe tot cuprinsul Statelor Unite.
Considerăm că unele decizii ale Curții Supreme, cum este cea cu privire la legalizarea avorturilor (și nu numai) au sfidat și batjocorit pe Creator, Constituția Statelor Unite, istoria umanității și legile naturii.
Fără să intrăm în argumente de ordin legal, este punctul nostru de vedere că în acest caz cei cinci judecători…

Vezi articolul original 2.447 de cuvinte mai mult

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.