EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

FUMATUL (2)

Un comentariu


Reeditare din data de 20 iunie 2011

CUM TRĂIESC CREȘTINII DIN ZILELE NOASTRE

Ești creștin? Probabil că vei spune: Desigur, sunt creștin! De când mă știu m-am considerat creștin. Astăzi noi trăim în mijlocul unui popor care se numește creștin. Este știut că Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos a fost propovăduită pe teritoriul patriei noastre încă din primul veac de creștinism, iar astăzi ne considerăm un popor creștin. Astăzi, aproape fiecare om de lângă noi spune că este creștin.

Într-una din scrisorile pe care Apostolul Pavel [le-a adresat] creștinilor din vremea lui, el spunea despre ei că, prin felul lor curat de viețuire, străluceau „ca niște lumini în lume”, în mijlocul păgânilor printre care trăiau.

„Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.” (Epistola către Filipeni, 2: 14, 15)

Dar oare creștinii de astăzi, cei care sunt pretutindeni în jurul nostru, prin felul în care trăiesc, se mai aseamănă cu creștinii care au fost la început? Mai pot spune și ei, la fel ca primii creștini, că strălucesc „ca niște lumini în lume”, în mijlocul unei omeniri decăzute și păcătoase? Vă invităm să citiți cu atenție lucrarea de față și să căutăm împreună răspunsul la această întrebare.

„O, tempora, o mores!”

(„O, timpuri, o, moravuri!” – Cicero, „Discursurile Catilinare”, 63 î.Hr.)

Creștinii din zilele noastre fumează (1)

1) Istoricul descoperirii tutunului

Nicotiana tabacum (tutun)

Planta denumită științific Nicotiana tabacum (în limba română „tabac” sau „tutun”) a ajuns să fie cunoscută de către

Cristofor Columb

europeni odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb în 1492, fiind găsită prima oară în unele din[tre] insulele Arhipelagului Antilelor, insule cercetate de către Columb și marinarii săi. Vizitând aceste insule, ei au observat că băștinașii aveau un obicei ciudat: după ce terminau de stat la masă, aduceau niște frunze late, le răsuceau formând un fel de tuburi, pe care le aprindeau la un capăt și le introduceau în gură, trăgând fumul în plămâni și aruncându-l apoi afară, pe nări. Europenii au fost foarte mirați văzând acest obicei al păgânilor și unii au fost curioși să încerce și ei. Indigenii numaeu aceste trabucuri, tobago. De aici s-a tras numele plantei cu pricina, care a fost numită tabaco în limba spaniolă (de unde vine denumirea de „tabac” în limba română). Același nume a fost dat și unei insule descoperită ulterior de europeni, insulă denumită Tobago și care poartă acest nume până în ziua de azi.

Această plantă avea să cunoască în secolele următoare o expansiune și o (tristă) celebritate mondială. Se crede că tutunul a fost adus și cultivat în Europa pentru prima dată prin anul 1519. Alții spun că a fost adus în 1525 de către Fernando Cortez (1485 – 1547), cuceritorul Imperiului incașilor, care a prezentat la curtea regelui Carol al V-lea al Spaniei foi și semințe de tutun, aduse de pe plantațiile din peninsula Yucatan. Așa și-a început tutunul marșul lui nefericit, dar victorios, în Europa și apoi în toată lumea.

Fernando (Hernan) Cortes

Sursele imaginilor: Nicotiana tabaccum, Cristofor Columb, Fernando (Hernan) Cortes

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Un gând despre „FUMATUL (2)

  1. Pingback: FUMATUL (15) « Un blog din suflet, pentru suflet

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s