EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

LUPTA ÎMPOTRIVA INTRODUCERII ICOANELOR ÎN BISERICĂ (2)

18 comentarii


Reeditare din data de 19 mai 2011

Prin ce au fost transmise oamenilor învățăturile lui Dumnezeu? Ceea ce mai vedem este faptul că Dumnezeu nu a lăsat ca educația religioasă a omului să se facă prin simțul văzului. El nu Și-a transmis adevărurile Sale eterne prin imagini (pictate sau sculptate), ci prin Cuvânt. Deși nu conține un belșug atât de mare de informații ca și imaginea, Cuvântul este mult mai precis și, de asemenea, mult mai stabil în timp (mai greu de modificat) decât imaginea. Din aceste motive adevărurile esențiale și universale ale lui Dumnezeu nu au fost transmise prin picturi sau sculpturi, ci printr-o Carte pe care noi o numim Sfânta Scriptură. Mai mult, în Vechiul Testament este scris clar în mai multe locuri că oamenilor le este interzis să facă reprezentări vizuale (chipuri cioplite, cum sunt ele denumite) ale Dumnezeirii sau ale altor lucruri sau ființe din natură și să se închine la ele. Evreii au păstrat și până astăzi această linie de educație religioasă, prin cuvânt, lăsată de Dumnezeu. Și pentru ca orice tânăr să poată să citească Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, ei au dezvoltat încă din antichitate învățământul, educația școlară a copiilor. Ei au avut încă din vechime școli în care copiii erau învățați să scrie și să citească, chiar și cei din familiile sărace. Acest sistem de educație prin cuvânt ar fi trebuit să fi fost preluat și de creștini care ar fi trebuit să dezvolte încă și mai mult educația școlară a copiilor lor. Dacă s-ar fi făcut așa, astăzi lumea creștină ar fi arătat cu totul altfel. Din nefericire, aceste adevăruri au fost înțelese de lumea creștină de abia în ultimele secole. Multe veacuri până atunci educația religioasă a oamenilor s-a bazat mai mult pe imagini. Oamenii învățau despre Dumnezeu nu citind Cuvântul sfânt al Scripturii, ci prin ceea ce vedeau: ceremonii religioase la care participau, imagini pictate pe care le vedeau în Biserici și mai apoi statui și icoane la care se închinau. S-a susținut mereu că imaginile pictate au rol didactic, fiind foarte grăitoare, mai ales pentru oamenii neștiutori de carte. Această concepție a scutit Biserica de efortul pe care ar fi trebuit să-l facă de a face o educație școlară oricărui creștin.

 Cum au apărut icoanele în Biserici. Istoria Bisericii creștine ne arată clar, cu multe dovezi, că în primele 5 secole creștinii nu au avut și nu s-au închinat la icoane. Obiceiul acesta a apărut mult mai târziu în Biserică. Pe măsura trecerii timpului, sub pretextul că ar fi picturi cu caracter didactic, icoanele au pătruns treptat în Bisericile creștine din secolele următoare, susținându-se că asemenea reprezentări pot fi foarte grăitoare și explicative, mai ales pentru neștiutorii de carte. Așa se face că în secolul 7, Sinodul numit „cvintisext” (adică al 5-lea și al 6-lea împreună), ținut în anii 691-692, a permis zugrăvirea și chiar cinstirea icoanelor în Biserici. Această hotărâre a deschis drumul pentru multe exagerări din partea credincioșilor, mai ales a femeilor, care erau foarte atașate de icoane. Așa se face că unele icoane au început să fie considerate ca „făcătoare de minuni”. Au mai apărut și așa-numitele icoane „acheropoete”, despre care se spunea că nu sunt pictate de mână omenească, ci de către… îngeri. Aceasta ducea în mod clar la idolatrie, întrucât oamenii își dirijau închinarea lor către obiectul material, deci către icoana propriu-zisă.

 Încercările împăraților bizantini de a stăvili cultul icoanelor. După anul 700, împărații bizantini împreună cu armata au început să se alarmeze, văzând că tot mai mulți creștini deveneau din ce în ce mai subjugați de icoane. De asemenea, ei erau deranjați de creșterea numărului și influenței călugărilor, mai ales că aceștia promovau cu mare sârg cultul icoanelor. Toate aceste exagerări ale adoratorilor icoanelor l-au determinat pe împăratul bizantin Leon al III-lea(numit „Isaurul” – 717-740) să înceapă pe față lupta

Împăratul bizantin Leon al III-lea

împotriva icoanelor. Acest împărat trăise în tinerețea sa în Orient și auzise adesea criticile musulmanilor, care îi acuzau pe creștini de idolatrie. Este știut că musulmanii își justificau războaiele lor de expansiune împotriva creștinilor spunând că luptă împotriva unor popoare care se închină la idoli. Când a ajuns împărat, Leon al III-lea a poruncit ca icoanele să fie așezate în Biserici cât mai sus, așa încât oamenii să nu le poată atinge, având în vedere că unii ajunseseră la tot felul de superstiții ciudate, de exemplu răzuiau vopsea de pe icoane și o amestecau în vinul de la împărtășanie.

 Edictul din 726. În anul 726, Leon al III-lea Isaurul a dat un edict imperial prin care a poruncit să fie distruse toate icoanele din Biserici și mănăstiri. El însuși a ordonat să fie dată jos o icoană care Îl reprezenta pe Hristos și care era așezată deasupra porții de bronz a palatului imperial, spunând că: „Împăratul nu poate îngădui imaginea unu Hristos fără glas și fără suflare, iar Sfânta Scriptură interzice reprezentarea unui Hristos numai în natura Lui umană.”

Însă porunca împăratulu s-a lovit de rezistența dârză a adoratorilor icoanelor, mai ales că ei credeau despre această icoană că este „făcătoare de minuni”. Atunci când un ofițer imperial numit Jovinus s-a urcat pe o scară ca să ducă la îndeplinire porunca împăratului și să dea jos icoana de deasupra porții palatului, niște femei „bisericoase” înfuriate s-au repezit și i-au smuls scara de sub picioare. Bietul om a căzut jos și a fost omorât în învălmășeala care s-a creat. La fel a pățit și un soldat care primise ordin să dea jos o cruce de pe o poartă a palatului imperial; și el a fost omorât de un grup de femei și de călugări. S-a confirmat încă odată un adevăr binecunoscut și anume că oamenii sunt în stare de orice atunci când cineva se atinge de idolii lor.

Dar nici împăratul nu s-a lăsat mai prejos. Soldații imperiali au năvălit cu forța în Biserici și mănăstiri, distrugând toate icoanele care încăpeau pe mâna lor. Călugării fugeau care încotro, căutând să ascundă pe unde puteau icoanele până va trece „prigoana”. Călugării care erau prinși erau biciuiți și siliți să renunțe la viața monahală și să se căsătorească. Celor care erau cunoscuți ca pictori de icoane li se tăia mâna dreaptă. În anul 728, împăratul a orsonat să fie acoperite cu vopsea sau cu var picturile cu subiecte religioase zugrăvite pe pereții unora din[tre] Biserici. La 17 ianuarie 730, la palatul imperial s-a întrunit un consiliu, ținut în mod secret, la care au participat reprezentanți ai Bisericii și senatori, cu care ocazie adorarea și închinarea la icoane a fost declarată o crimă. Aceste măsuri au scindat populația imperiului. Unii au aprobat din plin hotărârile împăratului (fiind denumiți iconoclaști = spărgători de icoane). Alții, în schimb, s-au declarat a fi împotriva împăratului și de partea icoanelor (așa-numiții „iconoduli” = adoratorii icoanelor). Aceste cuvinte provin de la cuvintele grecești: icon = icoană, clasmos = sfărâmare și dulos = rob, sclav (aici cu sensul de supus, adorator). Desigur, printre partizanii icoanelor s-au strecurat și toți nemulțumiții și dușmanii împăratului, care au căutat să profite cât au putut de aceste tulburări.

În anul 726, partizanii icoanelor din Grecia și din insulele Mării Egee s-au răsculat, alegându-l și proclamându-l drept împărat pe un oarecare Cosmas. Dar la 18 aprilie 729 flota lui a fost izbită de către flota imperială. Disperat, comandantul flotei răsculaților s-a aruncat în mare îmbrăcat în armură și s-a înecat, iar „împăratul” Cosmas a fost ulterior prins și decapitat.

În Italia s-a revoltat orașul Ravena. Însuși Papa Grigore al II-lea (715-731) i-a scris împăratului Leon al III-lea o scrisoare mustrătoare, în care lua apărarea icoanelor: „După aceste imagini, scria Papa, oamenii ignoranți își fac o idee despre esența lucrurilor reprezentate. Soți și soții, ținând în brați pruncii de curând botezați, povățuindu-i pe tineri ori pe străini, arată cu degetul spre icoane, și astfel le educă mintea și inima, îndreptându-i spre Dumnezeu.” Papa a organizat și un sinod care, în noiembrie 731, a condamnat pe cei ce distrugeau icoanele. Reacția împăratului a fost fulgerătoare: flota imperială a debarcat pe țărmurile Italiei, posesiunile papei au fost confiscate și unele dioceze papale (teritorii aflate sub conducerea bisericească a papei) au fost trecute sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol. Asemenea tulburări au continuat până la moartea împăratului, survenită pe 18 iunie 741.

Împăratul Leon al III-lea și fiul său, Constantin al V-lea

Constantin al V-lea. Lupta a fost continuată cu și mai mare ardoare de împăratul Constantin al V-lea, fiul lui Leon al III-lea. La scurtă vreme după proclamarea lui ca împărat, Artabasdos, cumnatul său, a organizat un complot împotriva împăratului (în 742). Artabasdos era susținut de fiii lui și a reușit să-l atragă de partea lui și pe Anastasios, patriarhul Constantinopolului. Complotiștii s-au folosit de faptul că împăratul Constantin al V-lea (care la data aceea avea numai 25 de ani) plecase în Frigia, într-o expediție împotriva musulmanilor. În lipsă-i, Artabasdos, uzurpatorul tronului, a fost încoronat ca împărat în locul lui Constantin, încoronarea fiind făcută cu tot fastul de către Anastasios, patriarhul Constantinopolului, care a acceptat să se alăture complotiștilor.

Însă în anul următor, 743, Constantin și-a recucerit tronul.

El s-a îndreptat cu armata spre capitală și a reușit să-i învingă pe rebeli în două bătălii. Ca urmare, Artabasdos și fiii lui au fost pedepsiți prin mutilare și apoi trimiș în exil. Împăratul l-a pedepsit și pe patriarhul Anastasios, care susținuse complotul, scoțându-l din funcție. Fostul patriarh a fost urcat în pielea goală pe un măgar, cu fața spre coada măgarului, și purtat prin Hipodrom, în huiduielile mulțimii.

 (Va urma.)

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

18 gânduri despre „LUPTA ÎMPOTRIVA INTRODUCERII ICOANELOR ÎN BISERICĂ (2)

  1. Pingback: zeitgeist in romana | zing.ro

  2. Cinstirea icoanelor nu doar că apare în Biblie, dar este porunca lui Dumnezeu!

    „Chivotul legii să-l faci din LEMN DE SALCAM : lung de doi coţi şi jumătate, larg de un cot şi jumătate şi înalt de un cot şi jumătate.Să-l FRECI CU AUR curat, şi pe dinăuntru şi pe din afară.(Iesire 25,10-11)

    Daca apelam la judecata voastra chiar chivotul era un „idol”:)))

    Cinstirea chipuri de heruvimi(ICOANELOR) – ce erau in templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.

    Dumnezeu Insusi – Care a poruncit categoric prin porunca a 2- a din Decalog a nu ne inchina la IDOLI – a poruncit a se face chipurile de heruvimi(ICOANELOR)care erau pe chivot, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.

    Dispozitiile Legii Vechi arata ca reprezentarea unor personaje sau simboluri religioase(ICOANELOR) erau ingaduite.

    „Apoi sa faci DOI HERUVIMI DE AUR si sa-i faci ca dintr-o bucata….Heruvimii acestia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar fetele să si le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor.”(Iesire 25, 18-22)

    Chiar Iosua ,s-a inchinat in fata Chipurilor de Heruvimi(ICOANELOR).

    „Atunci Iosua si-a sfasiat vesmintele sale, A CAZUT CU FATA LA PAMANT inaintea chivotului Domnului si a stat asa pana seara si el si batranii lui Israel si si-au presărat pulbere pe capetele lor „(Iosua Navi 7,6)

    Cum ICOANA Heruvimilor ,nu este idolatrie,
    Tot asa ICOANA Mantuitorului, nu este idolatrie.

    Ce este asa greu de inteles?

    Crestinii ortodocsii se roaga in prezenta icoanelor – asa cum evreii se rugau in prezenta icoanelor /heruvimilor.

    E destul de clar!

    • Răspunde-mi, te rog, la următoarele întrebări:
      1) Unde scrie clar în Vechiul Testament despre icoane? Unde găsești în Vechiul Testament un singur verset care să arate că închinarea la icoane (literal) este un lucru plăcut lui Dumnezeu?
      2) Știi vreun loc din Sfintele Evanghelii unde Domnul Isus a poruncit norodului sau ucenicilor să se închine la icoane?
      3) Cum interpretezi învățăturile din Romani 1: 23 (acolo scrie clar despre icoana care are chipul OMULUI MURITOR) și 25?

  3. Există mai multe pasaje biblice care vorbesc despre Fiul ca si chip/ICOANA a Tatălui:

    „Iisus Hristos, ca om, este chipul/icoana/εἰκὼν lui Dumnezeu „(2 Cor. 4, 4).

    „El este chipul/icoana/εἰκὼν Dumnezeului Celui nevăzut”(Col 1, 15).

    Nici vb de idol!:)))

    Biblia condamna inchinarea la IDOLI, nici vb de ICOANA!

    „Să nu-ţi faci chip cioplit (εἴδωλον )şi nici un fel de asemănare…” ( Exod 20 ,4. )

    ” Fiilor, păziţi-vă de idoli (εἰδώλων) „( 1 Ioan 5,21)

    „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli (εἰδωλολατρείας )”(1Cor. 10,14)

  4. „Prin ce au fost transmise oamenilor învățăturile lui Dumnezeu? Ceea ce mai vedem este faptul că Dumnezeu nu a lăsat ca educația religioasă a omului să se facă prin simțul văzului. El nu Și-a transmis adevărurile Sale eterne prin imagini (pictate sau sculptate), ci prin Cuvânt. Deși nu conține un belșug atât de mare de informații ca și imaginea, Cuvântul este mult mai precis și, de asemenea, mult mai stabil în timp (mai greu de modificat) decât imaginea. ”

    Ce sa ne mai mire…
    Pana acum neoprotestantii tipau sus si tare: „Cutare lucru nu e scris in biblie! Traditia nu poate fi luata in seama!”, iar acum… cuvantul e mai puternic decat reprezentarea grafica(srisa sau imagine). Tipic diavolului, sa-si schimbe pozitia in functie de interese. Saracii oameni, s-au lasat inselati…
    Desi am vrut sa o fac, nu mai are rost sa comentez articolul. Ar trebui sa scriu la fel de multe pagini pentru ca fiecare rand e o eroare.

    • Stivenică tată, ai citit printre sau peste rânduri? Acolo era scris despre reprezentarea PLASTICĂ (scrie clar: „pictate sau sculptate”), nu despre reprezentarea GRAFICĂ! A doua situație în care ești în eroare este atunci când tu confunzi cuvântul (ca entitate lexicală a limbii), scris cu inițială mică, cu Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), care se scrie cu inițială majusculă. Citește mai cu atenție!

  5. Dorele draga, eu stiu ca voi vedeti in icoane doar partea plastica, si daca ar fi doar atat atunci si eu as fi impotriva inchinarii. Am spus totusi GRAFICA, pentru ca grafica este mai mult decat imagine(linii si culori) e vorba de simbolistica, de o intreaga filosofie/invatatura pe care o prezinta iconoGRAFIA. Filosifia e mult prea grea pentru unii, altfel sunt ferm convins ca tratatele Sf. Ioan Damaschin ar fi fost arhisuficiente.
    Succes!

  6. Voi cei ce sustineti inchinarea la icoane ati citit DEUTORONOM cap 4 versetele 15,16,17,18,19?

  7. Exista o diferenta clara intre cinsitrea Sfintelor Icoane si adorarea lor.
    De altfel, acest aspect a fost clarificat la sinodul VII ecumenic.
    Adorarea este idolatrie. Cinstirea insa, este folosirea Icoanei ca o fereastra catre cer.
    Nu ne inchinam la lemn sau la vopsea (la obiectul in sine), ne inchinam la ceea ce reprezinta icoana respectiva.
    Stiu ca este dificil pentru multi sa inteleaga acest aspect, dar este aidoma unei fotografii cu cineva drag. Hartia nu reprezinta nimic. Imaginea imprimata este cea care ne poarta cu gandul la persoana respectiva si ne face sa ne simtim aproape de ea.
    Icoana este sfanta prin ceea ce reprezinta, nicidecum prin ceea ce este.
    Perseverati si cautati Adevarul ! Intr-o buna zi il veti gasi …

    • Păi dacă adorarea este diferită de cinstire, atunci ce facem cu vorbele Domnului Isus care a spus foarte clar: „Nimeni nu vine la Tatăl DECÂT prin Mine”? Asta și pentru că am auzit pe mulți cum că icoana ar fi un mijlocitor… Este ea un mijlocitor? Dacă da, atunci ce facem cu versetul citat mai sus? Și ce facem cu versetul unde Apostolul Ioan spune că „avem la Tatăl UN Mijlocitor, pe Isus Hristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1), adică un SINGUR mijlocitor? Și ce facem cu alte multe versete care ne spun că NU există alt mijlocitor în afară de Domnul Isus? Dar dacă icoana NU este un mijlocitor (ceea ce este adevărat), atunci de ce mai am nevoie de ea ca să mă închin? Eu am o legătură directă cu Dumnezeu pe genunchi, în rugăciune, deci icoana nu-mi este de niciun folos! Este așa cum spune Biblia: nu poate face nici rău, nici bine! Apoi, se știe foarte clar că în primele secole de creștinism NU existau icoane în biserici, deci niciunul dintre pictorii iconoduli nu cunoștea cum a arătat în realitate Domnul Isus, Sfinții Apostoli ori ceilalți sfinți. Așa că, prin deducție logică, cine se închină la icoane, se închină la ceva imaginar, la o himeră, nu la fața Adevăratului Hristos sau a Sfinților Apostoli. Apoi, într-o iconiță personal am văzut pictat chipul – zice-se – lui Dumnezeu Tatăl, ca un bătrânel simpatic, cu barba și pletele albe. Dacă nu credeți, am să atașez poza la acest articol, dar e făcută cu un telefon neperformant și nu se cunoaște scrisul. Oare știe cineva cum arată Dumnezeu Tatăl din moment ce Biblia susține că El este Duh? Atunci de ce oamenii au acest curaj nemăsurat de a reproduce chipul Celui pe care nu L-au văzut niciodată și despre care El Însuși a afirmat în Vechiul Testament că oricine Îl va vedea va muri? Nu este, oare, aceasta o mare minciună?
      Dar cred că am pus prea multe întrebări și – sincer – nu cred că voi primi răspuns la toate…

      • Voi incerca sa raspund asa cum ma pricep.

        Sa le luam in ordine.

        1 – Ai spus ca icoana este un mijlocitor (eu nu am spus asa ceva).

        Nu, nu este. Singurul Mijlocitor este Hristos, iar aici suntem de acord.

        2 – In privinta rugaciunii directe …

        Cand pleci genunchiul tau pentru rugaciune, incotro te indrepti ?! Spre rasarit? Pai atunci inseamna ca te inchini la soare. Incotro se indreapta ochii tai ?! Spre o fereastra? Spre o planta? Spre pisica ? – scuza-mi „gluma” te rog.
        Icoana este un reper. Icoana este un ajutor pentru mine cel pacatos care
        nu-mi pot aduna gandurile de la cele lumesti si am nevoie de un loc in care sa-mi adun gandurile. Icoana-mi ofera acest loc, departe de cele lumesti, pentru ca ea imi duce mintea catre Dumnezeu.
        Adu-ti aminte de Moise si de sarpele de arama. Cei ce nu se uitau la sarpe mureau ! Este o prefigurare a crucii, este adevarat, dar a fost necesara prezenta lui pentru ca oamenii sa uite de pacat.
        Ce te faci cu cei doi heruvimi care strajuiau Cortul Marturiei ?! Aceiasi folositi si de Solomon cand a constuit Templul.
        Sau ce te faci cu expresia „… sa facem pe om dupa chipul si asemanarea Noastra” … Dumnezeu a spus acest lucru.
        Si ca sa revenim la Hristos, care „este chipul lui Dumnezeu celui nevazut”, exista nenumarate marturii ale Sfintilor Apostoli si ale celor ce l-au intalnit, transmise prin viu grai (sau nu) prin ceea ce noi numim Sfanta Traditie (complet ignorata de voi).
        Evident cele de mai sus nu sunt spuse in spirit polemic, insa incerc sa te fac sa intelegi ceea ce simt eu cand plec genunchiul in fata unei icoane.

        As vrea sa mai iau un exemplu, daca-mi permiti, mult mai actual.
        Banuiesc ca ai vorbit cu cineva la distanta cu ajutorul computerului …
        Ei bine, cand vorbesti cu persoana si te folosesti doar de microfon este una, dar cand poti sa o si vezi, atunci bucuria ta este de zeci de ori mai mare. Te mai gandesti tu oare la suportul mediatic in acele momente ?!
        Evident ca nu …
        Desi analogia aleasa este destul de moderna si ai putea crede ca imaginea „live” de pe monitor este in avantaj fata de imaginea statica a unei icoane, din propria experienta pot sa-ti confirm ca in rugaciune il simti pe Dumnezeu langa tine.

        3 – In primele secole de creștinism nu existau icoane în biserici …

        Este adevarat ca la inceputul crestinismului, cultul Sfintelor icoane nu era prezent, dar aceasta dintr-un motiv firesc.
        Harul lui Hristos era mult mai prezent decat acum. Adu-ti aminte de apostoli care vindecau si inviau mortii. Cu cat ne-am indepartat de venirea Domnului (temporal vorbind), cu atat am pierdut starea de atunci.
        Cu toate acestea, Sfantul Evanghelist Luca a pictat Icoana Fecioarei Maria cu Pruncul …

        4 – cine se închină la icoane, se închină la ceva imaginar, la o himeră …

        In Ortodoxie expresia corecta este cine se inchina in fata Sfintelor Icoane si nu „la icoane”. Am lamurit in postul anterior care este diferenta dintre adorare si cinstire.

        5 – într-o iconiță personal am văzut pictat chipul – zice-se – lui Dumnezeu Tatăl …

        Aceste reprezentari nu sunt canonice. Nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxa, iar cei ce fac astfel de reprezentari (nu le pot numi icoane), o fac dintr-un pietism religios exagerat sau pur si simplu din ignoranta (ca sa nu o numesc altfel).
        Exista o erminie (un fel de dictionar iconografic), in care este descrisa cu lux de amanunte maniera in care trebuie reprezentat Hristos, Maica Domnului sau Sfintii, pe care orice pictor biserices este obligat sa o respecte.

        In concluzie, Icoanele sunt Sfinte prin ceea ce reprezinta. In sine, luat aparte, suportul grafic nu are nici o valoare spirituala.
        Din pacate multi crestini ortodocsi, fie din prea mult zel, fie din ignoranta, au tendinta de a totemiza Sfintele Icoane si de a nu respecta adevaratul lor scop.

        As dori sa mai fac o remarca personala.
        Am observat ca din ce in ce mai des si mai organizat, sunt lansate atacuri vehemente la adresa Ortodoxiei de asazisi „crestini”.
        Majoritatea acestor atacuri diabolizeaza sau aduc injurii, uneori chiar si amenintari la adresa Bisericii Ortodoxe si deci, prin extensie a credinciosilor sai.
        Nu mi se pare corect si nici crestineste sa se procedeze asa.
        Acest comportament este unul diavolesc, nicidecum in spiritul invataturii lui Hristos.

        • Am să încerc să vă răspund și eu, atât cât Domnul îmi va da înțelepciune și pricepere.
          1) Nu eu am afirmat acest lucru, ci am reluat ce spun alți ortodocși de-ai dumneavoastră. Într-adevăr, dacă dumneavoastră considerați că icoana nu este un mijlocitor, atunci suntem de acord.
          2) Când îmi plec genunchiul, mă îndrept fix către Dumnezeu. Mă rog spre orice punct cardinal, pentru că Dumnezeu este omniprezent. Nu am nevoie de niciun reper, deoarece eu am legătură DIRECTĂ cu Dumnezeu. Mie nu-mi conduce nimic gândul către Dumnezeu pentru simplul fapt că Dumnezeu cunoaște gândurile mele încă înainte de a le rosti. Iar atunci când stai în prezența lui Dumnezeu nu poți spune că nu-ți poți aduna gândurile. Nu există așa ceva! Cel puțin din punctul meu de vedere, care poate fi subiectiv, firește… Nu pretind eu că le cunosc pe toate!
          Cât privește șarpele de aramă, oamenii cu se închinau la el. Când au ajuns să facă lucrul acesta, au fost pedepsiți, iar șarpele a fost distrus. Deci acest argument nu stă nicidecum în picioare! La fel și în cazul celor doi heruvimi, oamenilor nu li s-a poruncit să se închine la ei. Iar cât privește faptul că Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea lui, nu se referea nicidecum la asemănarea fizică, ci la cea duhovnicească! În Biblie spune că noi înșine suntem niște dumnezei (atenție, cu „d” mic!).
          „Si ca sa revenim la Hristos, care “este chipul lui Dumnezeu celui nevazut”, exista nenumarate marturii ale Sfintilor Apostoli si ale celor ce l-au intalnit, transmise prin viu grai (sau nu) prin ceea ce noi numim Sfanta Traditie (complet ignorata de voi).” Și credeți că dacă Dumnezeu ar fi considerat că aceste lucruri sunt importante nu le-ar fi lăsat pe paginile Bibliei?
          3) Dacă pe vremea aceea nu existau icoane sau alte picturi/reprezentări ale lui Isus sau ale Sfinților Apostoli, de unde știau pictorii peste sute de ani cum mai arătau Isus sau Sfinții Apostoli? Dacă nu au știut acest lucru, atunci înseamnă că ființele pictate erau un rod al imaginației lor, deci erau un fals. Cine va mai ști peste 300 de ani cum am arătat eu sau cum ați arătat dumneavoastră? Excluzând faptul că acum există mijloacele moderne de înregistrare și păstrare a imaginii… Evident, NIMENI! Unde scrie că Luca a pictat? Din câte știu eu, Luca a fost doctor, nu pictor!
          4) Din punctul meu de vedere, adorare = cinstire = venerare = închinare.
          5) Dacă iconițele respective nu sunt acceptate de BOR, de ce ele sunt vândute în biserici??? De ce există biserici unde este întruchipat în picturi Dumnezeu Tatăl??? „Drept, cam ciudat pare…”, vorba lui Grigore Alexandrescu.
          Cât privește remarca pe care ați făcut-o pe final, cred că ați observat că personal am căutat să port cu dumneavoastră un dialog civilizat și argumentat. E drept că în cazul unora mai „zeloși” mi-am mai ieșit din fire, dar atâta vreme cât convorbirea se poartă în „parametri normali”, fără jigniri și pe un ton cât se poate de civilizat, sunt întotdeauna deschis la un astfel de dialog. Nu sunt adeptul ideii de a judeca pe cei ce nu au aceeași credință cu mine, dar am chemarea din partea lui Dumnezeu de a spune adevărul așa cum Dumnezeu mi l-a descoperit mie. În rest, vă doresc multe binecuvântări divine!

    • Ba chiar la vopsea si la lemn va inchinati, atata timp cat credeti ca O ANUMITA icoana e facatoare de minuni si ca transfera puteri magice unei carpe sau batiste cu care e stearsa.
      In momentul in care ii atribuiti puteri magice unei icoane, devine un simplu ritual superstitios pagan si inceteaza de a fi reprezentarea divinului.

  8. are dreptate dorel oare nu il simtim pe D-zeu daca credem cu adevarat?
    ce nevoie mai avem de lemne cioplite si zugravite

    • Atâta vreme cât Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin Jertfa Fiului Său, cunoaștem și că lemnul, vopseaua, piatra etc. folosite pentru zugrăvirea icoanelor nu sunt decât gunoi. Eu nu mă închin la gunoi!

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s