EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

FUMATUL (8)

Un comentariu


Reeditare din data de 30 iunie 2011

Creștinii din zilele noastre fumează

7) Fumatul față în față cu Biblia

7.2) Fumatul este o poftă lumească.

Cu toții știm cât de puternică și acaparatoare este pofta după fumat, poftă pe care o simte omul care a căzut în ghearele acestui viciu. Am vrea să vedem acum dacă pofta aceasta înnebunitoare este ceva bun sau ceva rău, este lăudabilă sau, dimpotrivă, condamnabilă. Iată ce spune Sfânta Scriptură:

„Căci Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat. Și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.” (Epistola către Tit, 2: 11, 12)

Cuvintele traduse prin pofte lumești sunt în grecește: cosmicas (ale lumii) epitumias (pofte, mai bine zis: patimi). Ele desemnează totalitatea poftelor pe care le au oamenii păcătoși, pofte care îi frământă și îi determină să facă mai departe tot felul de păcate. Aici Scriptura ne avertizează că trebuie s-o rupem cu aceste pofte care îi trag pe oameni spre păcat. Un adevărat creștin nu trebuie să se lase târât de aceste pofte păcătoase, spune Scriptura. Fumatul este și el o poftă, de fapt o patimă, căci am văzut ce furtună grozavă declanșează în cei ce s-au obișnuit să fumeze. Milioane de oameni simt că înnebunesc atunci când le lipsește țigara. Dar cum vi se pare pofta după fumat, ce puteți spune despre această poftă? Este oare fumatul o poftă bisericească, îngerească, sau ce fel de poftă este?

Toată lumea va fi de acord să recunoască faptul că fumatul este o poftă a oamenilor păcătoși. Uitați-vă în jurul vostru: cine sunt cei înrobiți de pofta după fumat? Fumează oamenii cuminți, credincioși, cei care duc o viață curată și liniștită? Nu, aceștia nu fumează!

În schimb, cârciumile în care bețivii își beau mințile și banii sunt pline de oameni care fumează. Discotecile în care tinerii se duc să se destrăbăleze, la fel. În pușcării fumatul e la mare cinste, deținuții au chiar și rație de țigări. Toate aceste observații simple ne vor duce la concluzia că fumatul este o poftă lumească, o poftă a oamenilor păcătoși din această lume. Lume despre care Biblia spune că „zace în Cel Rău” (Epistola 1 a lui Ioan, 5: 19)

Așadar, pofta aceasta nu vine de la Dumnezeu, ci de la Diavolul.

7.3) Fumatul este un obicei păgânesc (1)

Cristofor Columb

În ziua de 3 august 1492, vestitul navigator Cristofor Columb (pe numele său adevărat Cristobal Colon, a trăit între anii 1451 – 1506) pleca din Spania cu trei corăbii (caravele) care se numeau: Santa Maria (nava amiral, lungă de aproximativ 30 de m.), Ninia și Pinta (două corăbii mai mici) intenționând să găsească un drum nou spre India, de unde se aduceau mirodeniile atât de prețuite de europeni. Drumul cunoscut până atunci și care fusese descoperit cu câtva timp înainte de către portughezi presupunea ocolirea Africii, mergând spre sud prin Oceanul Atlantic și apoi spre vest (la data aceea canalul de Suez nefiind tăiat).

Însă Columb era convins că va găsi un alt drum spre Indii, navigând de-a dreptul spre vest, peste Oceanul Atlantic. Echipajul aflat sub comanda sa era format din 90 de persoane. După câteva zile de călătorie au fost nevoiți să facă o escală în Insulele Canare (pe 9 august) deoarece navei „Pinta” i s-a rupt un catarg. Au plecat de acolo de abia pe 8 septembrie și s-au avântat spre vest, în largul Oceanului Atlantic. La început călătoria a mers bine. Vremea era frumoasă și ei așteptau încrezători să apară cât de curând țărmul mult dorit spre care călătoreau. Dar zilele treceau una după alta fără ca în jur să se vadă altceva decât cerul deasupra și apa nesfârșită a oceanului de jur împrejur. După o lună de călătorie neîntreruptă entuziasmul de la început se transformase în disperare. În călătoriile lor de până atunci ei nu se depărtaseră niciodată mai mult de 300 de mile de țărm și acum, după socotelile lor, erau la 3 000 de mile depărtare de locul de unde plecaseră!

Când s-a împlinit o lună de la plecarea în largul oceanului, frații Pinzon, comandanții celor două caravele mai mici, i-au propus lui Columb să renunțe la expediție și să se întoarcă acasă. Deja echipajul de pe cele trei corăbii putea fi stăpânit cu greu. O parte din[tre] alimente se alteraseră și făcuseră viermi din cauza căldurii, iar apa de băut era stricată. În dorul lor după un pic de carne proaspătă, oamenii prindeau șobolani și îi frigeau. Pe deasupra, marinarii erau îngroziți, gândindu-se că se duc la o pierzare sigură. Printre ei circulau fel de fel de zvonuri și legende ciudate. Unii, care erau convinși că Pământul este plat, spuneau că acum se duc spre „marginea” Pământului, acolo unde, susțineau ei, apa oceanului își accelerează pe nesimțite viteza și apoi se prăbușește într-o genune fără fund, trăgând odată cu ea orice corabie. Alții vorbeau despre animale marine uriașe, în stare să sfărâme în dinți o corabie, ca pe o coajă de nucă. Pe data de 10 octombrie 1492 marinarii declară pe față că nu vor să meargă mai departe. În fața groazei și nemulțumirii echipajelor, Columb și-a dat seama că trebuie să renunțe la planurile sale. Dar le-a cerut oamenilor să fie de acord să prelungească înaintarea pe ocean cu numai trei zile. Și dacă în aceste trei zile nu vor zări niciun țărm, atunci se vor întoarce.

Propunerea lui a fost acceptată și călătoria a continuat.

Harta insulei El Salvador

În prima din[tre] aceste trei zile de grație (10 octombrie 1492) au parcurs 59 de mile. Nu mai parcurseseră o asemenea distanță într-o zi decât o singură dată până atunci. Văzând cât de repede se îndepărtează de casă, oamenii de pe corabia amiral au început să-și exprime din nou nemulțumirea. Însă Columb s-a priceput să-i liniștească și să-i încurajeze, vorbindu-le despre comerțul și despre bogățiile pe care le vor câștiga în ținuturile spre care s-au pornit. În dimineața zilei următoare (11 octombrie) speranțele lor au renăscut cu putere. Columb însuși zărise pe valuri o tulpină de trestie, încă verde, iar oamenii de pe „Santa Maria” găsiseră în apă o mică bucată de lemn care semăna cu o scândurică și un bastonaș, obiecte care se vedeau că fuseseră cioplite de mâna omului. În același timp și cei de pe „Ninia” au anunțat prin semnale marinărești că au găsit și ei o crenguță de măceș înflorit purtată de valurile oceanului. Așadar, țărmul nu putea să fie departe. Acum fiecare din[tre] cele trei corăbii căuta să întindă cât mai multe pânze ca să înainteze cât mai repede. Așa au mers toată ziua și când s-a înserat s-au avântat cu curaj în întuneric, fără să coboare pânzele. După miezul nopții (pe 11 spre 12 octombrie), la ora 2 noaptea, marinarul care stătea de veghe pe vârful celui mai înalt catarg al navei „Pinta” a strigat: „Tierra! Tierra!” Văzuse în depărtare plaja luminată de lună a unei insule. Minunatul eveniment a fost salutat și cu o salvă de tun trasă de pe aceeași corabie. Restul nopții au navigat cu prudență spre insulă, fiindu-le frică să nu se apropie prea mult de bancurile submarine de corali.

În dimineața zilei următoare (12 octombrie 1492), pe măsură ce răsărea soarele, rămâneau uimiți în fața vegetației luxuriante de pe insulă, a albăstrimii cerului și a limpezimii apelor care lăsau să se vadă cu claritate adâncul mării, până la fund. Pe la amiază s-au apropiat suficient de mult de insulă, așa că au coborât bărcile. În ele au luat loc comandanții și ofițerii, îmbrăcați în cele mai frumoase haine și în armuri strălucitoare. Când s-au apropiat mai mult de țărm, toți au coborât din bărci, bălăcindu-se bucuroși în apă și înaintând spre țărm. Columb a pus primul piciorul pe uscat, ducând steagul regal al Spaniei, pe care l-a înfipt în nisipul plajei. Frații Pinzon l-au urmat, ducând un alt steag alb, cu însemne regale. Apoi au venit și ceilalți. Toți cei ce ajungeau pe țărm sărutau noul pământ pe care Dumnezeu îi ajutase să ajungă. Columb a numit insula nou-descoperită: „San Salvador” (Sfântul Mântuitor), în Onoarea Domnului Isus Hristos. El a pus să se consemneze, într-un proces verbal întocmit pe loc, luarea în posesie a insulei în numele regelui și reginei Spaniei. Apoi au îngenunchiat cu toții și au mulțumit lui Dumnezeu. Plaja era acoperită cu un nisip fin, nespus de alb că aproape nu puteai să te uiți la ea. Miresmele pădurii tropicale îi amețeau și văzduhul răsuna de cântecele ciudate ale unor papagali cu penele viu colorate în roșu, albastru, galben și verde.

(Va urma.)

Cele patru călătorii ale lui Cristofor Columb

Surse imagini: 1) http://www.descopera.org/cristofor-columb/

2) http://ro.wikipedia.org/wiki/Descoperirea_Americii

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Un gând despre „FUMATUL (8)

  1. Pingback: FUMATUL (15) « Un blog din suflet, pentru suflet

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s