EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (5)

Scrie un comentariu


cropped-bible-1

5. O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
(Psalmi 119:5)

 

CINE TE CĂLĂUZEȘTE?

 

Domnul Isus le spunea odată ucenicilor și mulțimii de oameni care se strânsese în jurul Său că nu există în viața asta decât două căi și două porți (Matei 7: 13, 14). Una este calea cea lată care începe cu o poartă largă și pe care se află, din nefericire, mult popor. Această cale duce la pierzare, la prăpastie, la chin veșnic. Mulți oameni, pentru că nu vor să renunțe la plăcerile de-o clipă ale păcatului, aleg să rămână pe această cale, însă la capătul căii se vor întâlni cu acela care astăzi îi călăuzește pe această cale a păcatului: Satan însuși. Ei nu conștientizează grozăvia care îi așteaptă și cred că viața este doar aici, pe pământ, iar dincolo nu mai este nimic. O minciună sfruntată pe care domnul pierzării lor, Satan, le-o inoculează ca să nu-i scape din gheare. El este acela care i-a păcălit pe Adam și Eva în grădina Edenului cu un sfert de adevăr înfășurat cu meșteșug drăcesc în trei sferturi de minciună. El este acela care L-a ispitit pe Însuși Domnul Isus (câtă obrăznicie! cât tupeu!) crezând că ar putea să-L atragă în cursa sa demonică și să zădărnicească în acest fel lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Și tot el este acela care le insuflă unora minciuni cum ar fi: că Dumnezeu nu există, că Dumnezeu este un tiran, că Domnul Isus nu este Fiul Său și o minciună și mai groaznică promovată de anumite culte sau secte, anume aceea că Isus nu este singura Cale spre mântuire, ci că mai există și alte căi cum ar fi, de exemplu, islamul. Așadar, călăuza celor care merg pe calea cea lată a pierzării este Satan în persoană.

Pe de altă parte este cealaltă Cale, Calea mântuirii, Calea Adevărului (vezi Ioan 14: 6), o cale îngustă, cu multe piedici pe ea, cu mulți spini, care începe cu o poartă strâmtă (vezi Ioan 10: 7-9) și pe care se află puțini oameni. Mulți oameni se laudă cu anumite religii sau culte care sunt foarte mari din punct de vedere numeric și procentual. Dar Domnul Isus a fost extrem de clar când a spus că pe Calea Mântuirii este puțin norod. Și nu pentru că nu ar vrea El sau pentru că nu ar fi suficient loc! Dumnezeu a creat tot universul, așa că, dacă oamenii ar vrea să se pocăiască, ar fi loc pentru toată populația planetei din toate timpurile și mai mult decât atât. Dumnezeu, însă, nu este un tiran care să ne conducă cu de-a sila. De asemenea, El nu ne-a creat ca pe niște roboți pe care să-i poată manevra de la centrul de comandă. În marea Lui milă și dragoste, Dumnezeu ne-a făcut un dar, pe lângă multe altele: liberul arbitru. Cine vrea să se pocăiască va fi binecuvântat cu viață veșnică și va sta la masă cu Prințul Universului, Domnul Isus Hristos. Odată ce ne-am pocăit, Dumnezeu nu ne lasă în voia „sorții”, El ne dă o Călăuză care ne ajută să ne ducem viața în sințenie: Duhul Sfânt, care este în permanență cu noi și în noi. Deîndată ce te-ai pocăit, este, din punctul meu de vedere, o datorie de onoare să te duci la oameni cu Evanghelia aceea care ți-a adus mântuirea, Evanghelia Domnului Isus. E o datorie de onoare să le-o prezinți, mai întâi celor din familie, apoi rudelor și prietenilor, apoi altora, pe principiul enunțat în Faptele Apostolilor 1: 8 și 2 Timotei 2: 2, evanghelizând, apoi ucenicizând.

Cunoscând, deci, toate acestea, te întreb din nou: CINE TE CĂLĂUZEȘTE? Domnul să te binecuvânteze și EL să te călăuzească în toată viața ta și în veșnicie!

 

AMIN!

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s