EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

KANON TIPTON, PREDICATOR LA NUMAI PATRU ANI

7 comentarii


Reeditare din data de 18 august 2011

Uneori, Dumnezeu ne uimește prin alegerile Sale. Uneori, Dumnezeu alege vase aparent mai slabe. Uneori, Dumnezeu alege vase aparent mai slabe prin care să vorbească. Uneori, Dumnezeu se folosește de persoane care încă nu sunt mature din punct de vedere fizic. Uneori, Dumnezeu alege să ne vorbească prin gura copiilor.

Nu mică mi-a fost mirarea zilele astea să aud la știri o veste care pare ruptă din ireal: un copil de numai patru ani să vorbească din Cuvântul Domnului unei biserici penticostale pline de oameni maturi și să spună: „În seara asta Dumnezeu este aici; și Numele Lui este Isus!”. Un copil care să predice cu frenezie cuvintele Domnului! Mi se pare o adevărată minune!

DOMNUL SĂ-L BINECUVÂNTEZE!

Sursa: http://www.realitatea.net/predicator-la-patru-ani-video_862364.html

 

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

7 gânduri despre „KANON TIPTON, PREDICATOR LA NUMAI PATRU ANI

  1. Dorele, acum chiar că mă uimeşti. Oare chiar la acest nivel se află penticostalii? Am fost pe la penticostali şi am crezut că numai pe la noi sunt înapoiaţi şi nepregătiţi în ceea ce privesc textele Scripturii. Mulţumesc că mi-ai deschis ochii. La adunare, în loc să fie studiu biblic este spectacol! Ceea ce-şi doresc aia au! Când le atragi atenţia că se înşală singuri, că nu sunt în ADEVĂR, îţi spun că nu-i nimic, că în schimb au DUHUL SFÂNT! Nu am nimic cu ei dar ca un creştin ce mă pretind a fi, îmi este milă şi voiesc ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la cunoştinţa ADEVĂRULUI, ca să fie mântuiţi!

    Îţi spun cu cel mai mare sentiment de dragoste creştină pe care-l pot manifesta, eşti, din câte am constatat din exprimările de pe forum o persoană liniştită şi blândă, şi acest lucru constituie un avantaj care te poate duce aproape de ADEVĂR! Nu pierde timpul! Cercetează Scripturile! Cercetează-le începând de la prima pagină şi până la ultima! Nu începe cu Noul Testament pentru simplul fapt că Biblia nu începe cu Noul Testament! Prima dată a fost creată lumea, apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat în Eden şi multe alte lucruri până ce a veni Mesia (Hristosul)! Deci ordinea firească a scrierilor este ordinea scrisă în Biblie! Meditează la sensul cuvintelor, a propoziţiilor, a frazelor etc. Nu te rezuma numai la prezenţa la adunare!

    Succes!!!

    Dacă pot să-ţi fiu de folos cu ceva poţi să mă întrebi orice, şi aici şi pe site-ul meu! Spre exemplu eu am un program pe calculator, program de studiu biblic, care are aprox. 5 GBites. Acolo am vre-o 40 – 50 de Biblii în foarte multe limbi. Am mijloace de căutare a cuvintelor, a legăturilor între versetele asemănătoare, dicţionare de greacă veche, de ebraică, aramaică, siriacă etc…

    Oricum să ştii că Blaise Pascal nu a fost deloc creştin. O dovedeşte chiar afirmaţia sa. Afirmaţia sa este asemănătoare cu o afacere. Nu mă interesează, zice el, dacă Dumnezeu există sau nu există! Important este că dacă există şi cred AM CÂŞTIGAT TOTUL!

    Credinţa fără pocăinţă nu are nici un rezultat. Apoi acţiunile, comportamentul şi felul de credinţă sunt determinate de felul în care sunt cunoscute Scripturile! Cine nu cunoaşte Scripturile nu poate avea un comportament conform cu neprihănire lui Dumnezeu, pur şi simplu pentru că nu ştie ce doreşte Dumnezeu de la el! Scriptura vorbeşte despre acest fel de oameni astfel:

    Romani 10:2 Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
    Romani 10:3 pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.

    Şi astfel se va împlini Scriptura care spune:

    Luca 8:18 Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, I SE VA LUA ŞI CE I SE PARE CĂ ARE.”

    • Domnule Constantin Stancu, în primul rând vă mulțumesc pentru comentariu.
      În ceea ce privește faptul că dumneavoastră credeți că în adunările penticostale este spectacol, dați-mi voie să vă spun că vă înșelați amarnic. Problema nu se pune așa. Problema se pune că Duhul lui Dumnezeu se manifestă așa cum crede El de cuviință pentru simplul fapt că, oricât ar vrea oamenii, El nu poate fi încorsetat. Iar Duhul Sfânt este, după cum sunt sigur că știți, Duhul Adevărului.
      Vă mulțumesc pentru aprecierile personale la adresa mea, dar personal ele nu mă încălzesc cu nimic pentru simplul fapt că „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2: 20) Fără să mă laud, vă spun că am cercetat Scripturile (atenție, CERCETAT, nu CITIT) din scoarță-n scoarță de câteva ori în decursul celor peste nouă ani de când m-am întors la Domnul, deci nu vorbiți chiar cu un novice! Am două modele de calendare de studiu biblic, iar de cele mai multe ori studiez Biblia cu stiloul și caietul în față (de fapt, asta și înseamnă studiu). Nu am atâtea materiale așa cum spuneți că aveți dumneavoastră, dar am – în afară de traducerea Cornilescu – Biblia de la 1688 (așa-numita Biblie Cantacuzino sau Biblia de la București), Biblia ortodoxă tradusă pe vremea patriarhului Teoctist, Biblia în traducerea Trinitarian Bible Society și Biblia tradusă de Gala Galaction și Vasile Radu, plus Biblia King James pe calculator. Când pot și este nevoie, le folosesc! Cred că sunt suficiente pentru a face o cercetare biblică cât de cât adecvată.
      Vorbiți despre cunoașterea Scripturilor. Eu merg chiar mai departe și vă spun că nu mi-e de niciun folos cunoașterea Scripturilor la nivel rațional fără TRĂIREA SCRIPTURILOR la nivel Duhovnicesc. Deci, părerea mea este că cea mai importantă este TRĂIREA SCRIPTURILOR.
      În rest, numai bine! 🙂

  2. Dorele, cu tot respectul. Oare predicile nu s-ar putea ţine şi fără să boxezi cu aerul sau să sari ca un cangur prin toată sala?

    Galateni 5:22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
    Galateni 5:23 blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

    Ceea ce spune la Galateni este trăire şi nu săritul ca o capră! Este punctul meu de vedere! Dacă aceste manifestări ar fi rodul Duhului Sfânt atunci aş fi un blestemat dacă le-aş critica. Cine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertat nici acum şi nici în veacul viitor. De aceea îmi asum o mare răspundere când fac aceste afirmaţii. Eu zic (repet) că ar fi mult mai cuminte ca oamenii să se manifeste ca la Galateni 5:22, 23. Şi apoi referitor la trăire, eu cred că nu se pot TRĂI SCRIPTURILE fără o cunoaştere raţională. Pur şi simplu nu ştii ce trăieşti! Pur şi simplu te comporţi aşa cum spune Pavel în Romani:

    Romani 10:1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.
    Romani 10:2 Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
    Romani 10:3 pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.

    Înţelegi? Deci fără pricepere (care o dă numai cunoştinţa raţională) nu ştii care este neprihănirea pe care o cere Dumnezeu. Şi, evident, faci ca aceia despre care vorbeşte Pavel: ÎŢI PUI ÎNAINTE O NEPRIHĂNIRE PROPRIE!

    Dar este dreptul fiecăruia să se manifeste cum a înţeles el că este de cuviinţă dar şi obligaţia celor ce au înţeles să atragă atenţia celorlalţi dacă crede că este necesar:

    EZECHIEL 3:17 ,,Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Cînd vei auzi un cuvînt, care va ieşi din gura Mea, să-i înşţiin‏ezi din partea Mea!
    EZECHIEL 3:18 Cînd voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!`, dacă nu-l vei înştiinţ‏a, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci dela calea lui cea rea şi să-i scapi viaţ‏a, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!
    EZECHIEL 3:19 Dar dacă vei înştiin‏ţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu î‏i vei mîntui sufletul!
    EZECHIEL2:20 Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ‏ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiin‏at, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!
    EZECHIEL 3:21 Dar dacă vei înştiinţ‏a pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentrucă a primit înştiin‏area, iar tu î‏i vei mîntui sufletul!„

    E drept că Duhul Sfânt se manifestă aşa cum crede El de cuviinţă, dar eşti de acord că nu va crede niciodată de cuviinţă să înjure de exemplu. Deci se manifestă El cum crede de cuviinţă dar sigur nu crede de cuviinţă să se manifeste indecent!

    Temă de casă pentru cei ce au cercetat Scripturile:

    – Care verset reprezintă tema centrală a Bibliei ?
    – Care este semnificaţia versetelor Daniel 9:24, 25

    • Domnule Stancu, repet, Duhul Domnului este ceva incontrolabil din punct de vedere uman. Știu că dumneavoastră, Martorii lui Iehova, nu sunteți de acord cu astfel de manifestări pentru că negați că astăzi Duhul Domnului se mai poate manifesta în felul acesta (no offence!), dar PE DUMNEZEU NU-L POATE CONTROLA NIMENI! După logica dumneavoastră, chiar și David a păcătuit când a jucat înaintea Domnului, atunci când a adus chivotul!
      „Şi apoi referitor la trăire, eu cred că nu se pot TRĂI SCRIPTURILE fără o cunoaştere raţională. Pur şi simplu nu ştii ce trăieşti!” Da, este corect, și eu sunt de acord cu studiul Scripturilor, care trebuie făcut ÎN FIECARE ZI, dar uneori Dumnezeu alege să trăiești și după îndemnurile pe care le primești din partea Duhului Sfânt! Nu vi s-a întâmplat niciodată să faceți lucruri (duhovnicește vorbind) pe care nu le plănuiseți să le faceți? Nu vi s-a întâmplat niciodată ca atunci când vorbiți cu un om despre Dumnezeu să spuneți cuvinte la care nu vă gândiseți anterior? Nu vi s-a întâmplat niciodată ca Dumnezeu să vă descopere taine care până atunci vi se păreau prea adânci pentru a fi dezlegate, deși citiseți Biblia de mai multe ori? Ei, MIE DA! MI S-A ÎNTÂMPLAT! Cam așa este și în cazul de față, desigur, la o scară mai mică! Aici oare mai este nevoie de pricepere CÂND DUHUL DOMNULUI VORBEȘTE PRIN TINE? CE PRICEPERE? CE RAȚIUNE? SUNT MULTE LUCRURI CARE DEPĂȘESC RAȚIONALUL ȘI CARE TREBUIESC JUDECATE DUHOVNICEȘTE, CU INIMA!
      Tema centrală a Bibliei este redată în așa-zisul verset de aur care se găsește în IOAN 3: 16 ȘI PE CARE AR TREBUI SĂ-L CUNOASCĂ ORICE CREȘTIN!
      AMIN!

  3. Dorele,
    Unde ai văzut în literatura Martorilor lui Iehova ideea că David ar fi păcătuit atunci când a jucat? Am impresia că voi, când sunteţi informaţi (în special despre martori), nu verificaţi niciodată dacă afirmaţia este reală s-au inventată din ură sau mai ştiu eu din ce considerente. Ură pe care n-o s-o înţeleg niciodată! Eu n-am întâlnit asemenea interpretare. Logica mea spune că David a făcut foarte bine că a jucat în acel moment. Spun asta pentru că avea motive să o facă. Noi criticăm dansul şi nu jucatul de bucurie în momentele în care YAHWEH face lucrări mari! Dar în aceste zile, înainte de sfârşitul lumii, măcar din milă pentru cei care din cauza neştiinţei nu sunt treji şi nu veghează, căci sfârşitul este aproape, merită să nu ne apucăm să jucăm de bucurie. Poate nu-i aşa cum zic eu, dar Duhul meu împreună cu Duhul sfânt aşa-mi mărturisesc!
    Ai dreptate, mi s-au întâmplat şi mie asemenea lucruri pe nepregătite şi n-am ce face, trebuie să fiu de acord cu ele. Dar eu mă referea la săritul ca capra şi la a boxa cu aerul din jurul tău. Doar n-o să spui că acestea sunt manifestări duhovniceşti. Oare chiar crezi că unele manifestări ar putea venii şi de la diavolul? Fii foarte atent la ceea ce spune nefericitul acela de copil (de fapt vina o poartă părinţii)! El spune că face acele lucruri pentru că a văzut pe tatăl lui făcând aşa (eu sincer mă şi cutremur la astfel de manifestări)! Nu spune că a fost îndemnat de Duhul Sfânt! Bine-ai zis când ai zis de manifestări duhovniceşti. Cu acelea sunt şi eu de acord. Dar manifestările copilului nu sunt nici pe departe nici decente şi nici duhovniceşti! Asta-mi spune mie Duhul Sfânt!

    Tema centrală a Bibliei este Exod 3:14. În jurul acelei afirmaţii se învârt toate subiectele Bibliei!

    • Nu am văzut scris așa ceva în literatura Martorilor lui Iehova. Aceasta era o afirmație retorică, ghidată de logica dumneavoastră.
      În ceea ce privește al doilea paragraf al comentariului dumneavoastră, nu mai comentez nimic, pentru că oricum este zadarnic și nu duce la zidire spirituală. Nu vreau să intru într-o discuție polemică cu dumneavoastră.
      Referitor la tema centrală a Bibliei, continui să susțin ce aceasta se află în Ioan 3: 16 și este mântuirea omului prin Domnul Isus Hristos.

  4. Va invitam sa aruncati o privire peste Blogosfera Crestina.

    http://blogosferacrestina.blogspot.com/

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s