EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (16)

Scrie un comentariu


cropped-bible-1

16. Mă desfăt în orânduirile Tale şi nu uit cuvântul Tău.
(Psalmi 119:16)

 

SĂRBĂTORIND CU DUMNEZEU

Viața omului este așa de scurtă, încât nu merită pierdută nicio clipă. Ar trebui ca fiecare clipă a vieții noastre să fie ca o sărbătoare. Cuvântul Domnului vorbește aici despre desfătare. În dicționar, verbul a desfăta este explicat în felul următor: a-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta; a încânta, a fermeca. Spun unii că îndată ce te-ai pocăit ai terminat-o cu distracția și cu bucuria. Nimic mai fals! Creștinii adevărați știu să se distreze foarte bine, numai că distracția nu mai este în felul lumii, ci o distracție plăcută lui Dumnezeu. Când Îl lauzi pe Dumnezeu simți în inimă o mare bucurie. Nu Îl poți lăuda dacă nu ai bucurie în inimă. Starea inimii tale trebuie să fie una de exaltare tot timpul. Proorocul Ieremia spune: Aşa vorbeşte Domnul: „Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: „Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”, glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară, zice Domnul.” ” (Ieremia 33:10-11). Așadar, a te desfăta în orânduirile lui Dumnezeu înseamnă a simți o mare bucurie în Legea Domnului, a-ți tresălta inima de veselie, a trăi în mijlocul unei atmosfere ca de nuntă. Într-o altă împrejurare, Domnul Isus a spus că la întoarcerea fiului rătăcitor a organizat o mare petrecere de bucurie că i-a sosit copilul acasă (vezi Luca 15: 22-32). Într-o biserică poate nu toți ne bucurăm de întoarcerea unui fiu rătăcitor (deși ar trebui!), dar cert este că Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor, se bucură extraordinar de mult. De aceea, eu cred că în biserică trebuie ca întotdeauna să fie o atmosferă de sărbătoare mai mult decât în viața de toate zilele, când ne copleșesc grijile acestei vieți. Apostolul Pavel spune în Filipeni 4: 4: Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

Interesant este cum leagă psalmistul desfătarea în orânduirile Domnului de cuvântul Său. Am putea, oare, să uităm Cuvântul Domnului? DA! Cel ce nu STUDIAZĂ sau nu CITEȘTE Cuvântul Domnului, îl uită. Unii privesc cititul sau studiatul Bibliei ca pe o crovoadă, ca pe ceva care trebuie făcut dintr-un fel de obligație, la fel cum trebuie să mergi la servici. Dacă și noi avem această viziune, atunci vă spun cu toată responsabilitatea: degeaba citim noi Biblia! Căci chiar Biblia spune în Iosua 1: 8: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. ” Acum, știm că dacă cercetăm Biblia este un lucru bun și chiar indicat. O întrebare care se pune este: de ce trebuie să cercetăm Biblia? Iar răspunsul îl dă Domnul Isus în Matei 22: 29 și Marcu 12: 24: ca să nu ne rătăcim și să cunoaștem puterea lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului este plin de putere, o putere pe care El vrea s-o pună în noi. Vrei tu să pricepi care este puterea, înălțimea și adâncimea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu ai de făcut decât un singur lucru: Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului (…) ” (Efeseni 5:10). Iar lucrul acesta nu-l poți face decât dacă cunoști foarte bine, după puterile tale, Biblia.

AMIN!

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s