EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (24) – SFĂTUITORI BUNI ȘI SFĂTUITORI RĂI

Scrie un comentariu


cropped-bible-124. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.
(Psalmi 119:24)

Cu cine te-ai sfătuit astăzi? Orice rege, împărat sau președinte de stat are pe lângă el câțiva sfătuitori plătiți de la bugetul de stat, numiți sfetnici sau consilieri. Aceștia au rolul de a-l consilia pe rege/împărat/președinte în lucruri referitoare la conducerea țării. Numai că există două categorii de sfătuitori: sfătuitori buni și sfătuitori răi. Uneori șefii de stat au pe lângă ei sfătuitori din ambele categorii. În această situație, depinde de fiecare șef de stat de care categorie de sfătuitori alege să asculte. Astfel, dacă el alege să asculte de sfătuitorii răi atunci ia decizii greșite, rele. Dar dacă ascultă de sfătuitorii buni, atunci ia decizii bune.

Același lucru se poate întâmpla și în cazul nostru: putem lua decizii bune sau rele în funcție de direcția în care aplecăm urechea. M-am gândit la câteva exemple edificatoare de sfătuitori buni și sfătuitori răi din Sfânta Scriptură.

Iosif a fost sfetnicul lui Faraon. În urma unor vise pe care le-a avut acesta, Iosif l-a sfătuit să strângă provizii pe parcursul următorilor șapte ani, care aveau să fie ani de belșug, pentru că după aceștia aveau să vina șapte ani de foamete. A fost Iosif un sfetnic bun? DA! Prin el Dumnezeu a scăpat poporul egiptean de la o pieire sigură, arătându-Și, în acest fel, puterea.

Vrăjitorii lui Faraon din timpul lui Moise i-au fost și sfetnici. Prin vrăjitoriile lor aceștia l-au făcut pe Faraon să nu asculte de Cuvântul Domnului rostit prin Moise și Aaron, iar aceasta a dus în final la pieirea multor oameni din rândul egiptenilor în Marea Roșie. Au fost aceștia niște sfetnici buni? NU!

Ietro, socrul lui Moise, i-a fost deseori și sfetnic. Într-o împrejurare el l-a sfătuit pe acesta să împartă sarcinile de judecată a poporului cu mai multe persoane, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Aceștia urmau să judece pricinele mai mărunte ale poporului, după o bună instruire făcută de Moise, iar acesta urma să judece pricinele mai mari, ca să nu intervină surmenajul. A fost Ietro un sfetnic bun? DESIGUR!

Ahitofel a fost sfetnicul împăratului David, dar pe ascuns era și sfetnicul Absalom, fiul său. Acest Ahitofel l-a sfătuit pe Absalom să se răzvrătească împotriva tatălui său. Știm cu toții care a fost sfârșitul lui Absalom și a lui Ahitofel: au fost uciși. A fost Ahitofel un sfetnic bun? NICIDECUM!

Sfătuitorii împăratului Roboam au fost de două categorii: tinerii și bătrânii. După moartea împăratului Solomon, poporul a venit la Roboam, noul împărat, ca să îi mai elibereze de sub povara și jugul cu care îi împovărase acesta. Roboam s- sfătuit cu sfetnicii săi. Mai întâi i-a chemat pe cei bătrâni, care l-au sfătuit să asculte vocea poporului. A ascultat el de ei? NU! I-a chemat, apoi, pe cei tineri și fără experiență, care, probabil sub euforia tinereții, l-au sfătuit să asprească robia poporului. La sfatul celor tineri, Roboam a anunțat poporul că măsurile pe care le va lua vor fi mult mai aspre decât jugul pe care-l pusese tatăl său. A fost această măsură pe placul poporului? NU! Cui îi place să devină din rob și mai rob? Drept urmare, poporul s-a despărțit în două: cea mai mare parte (unsprezece seminții) l-a urmat pe Ieroboam, care ulterior a dus poporul în idolatrie, și numai o mică parte (seminția lui Iuda) a rămas cu Roboam. Au fost tinerii niște sfetnici buni? NU! De aceea cred că este legitimă întrebarea de la început: cu cine te-ai sfătuit azi? DOAMNE, AJUTĂ-NE SĂ AVEM NUMAI SFĂTUITORI BUNI!

AMIN!

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s