EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Un scaun oferit ”cu respect” de Satana !?


CrestinTotal.ro

IONEL TUTACCât de departe putem merge culibertatea de expresie?
Pentru prima oară în istoria lui, satanismul, reprezentanții lui , afirmă în mod public că aceasta este ”o formă de respect pentru valorile constituționale și libertatea religioasă”. O contradicție în termeni, pentru că însăși esența satanismului este rebeliunea și lipsa de respect pentru valori.

Vezi articolul original 371 de cuvinte mai mult

Reclame


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (31) – „CONSECVENȚĂ”


cropped-bible-1

„31. Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine! ”
(Psalmi 119:31)

Vorbeam în meditația anterioară despre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului Isus și spuneam că dintre ei doar doisprezece I-au rămas alături. Despre soarta celorlalți nu mai știm nimic, Biblia nu-i mai pomenește. Referitor la cei doisprezece, însă, putem spune că, până la un punct, au fost consecvenți. Până la un punct, adică până la cruce, unde L-au părăsit aproape toți, excepție făcând Ioan. Poate că de multe ori îi condamnăm pe apostolii care L-au părăsit, dovedind în acel moment o slăbiciune sau poate o lipsă de încredere în Dumnezeu care i-ar fi întărit ca să poată merge mai departe alături de El. Dar oare noi cum stăm? Cât de consecvenți suntem noi în ținerea învățăturilor Sale? Ce-am fi făcut noi, oare, în locul lui Petru?
Dumnezeu ne cheamă să fim consecvenți și tari în credința noastră, urmând Cuvântul Său (Ps. 31: 24; Isaia cap. 35; Rom. 15: 13; 1 Cor. 15: 58; 16: 13). Lipsa de consecvență duce la absența rezultatului așteptat. Domnul Isus a spus că atunci când cerem ceva să și credem că am primit ceea ce am cerut și vom avea (Marcu 11: 24). Poate ai cerut de la Domnul un lucru și încă nu l-ai primit. Poate îl ceri de ani de zile. Treaba ta este să te rogi cu consecvență, dar Dumnezeu alege timpul când îți va împlini cererea! Avraam a cerut un copil până la bătrânețe. Ana, mama lui Samuel, la fel. Dumnezeu le-a îndeplinit dorința, dar la timpul stabilit de El. Așadar, dacă încă nu ai primit lucrul cerut de la Dumnezeu, nu te teme: El ți-l va da la timpul potrivit, dacă va fi voia Lui. Iar dacă voia Lui este ca totuși, să nu primești lucrul cerut, Slavă Lui! Poate că nu ai cerut așa cum trebuie acel lucru, poate nu ești pregătit pentru el sau poate ni cerut câ gând să risipești. Apostolul Iacov spune: „Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. ” (Iacov 4:2-3)
Cine suntem noi să ne opunem voii lui Dumnezeu? DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ NE ȚINEM CU CONSECVENȚĂ DE ÎNVĂȚĂTURILE SALE! ELE SE GĂSESC ÎN CUVÂNTUL SĂU, CARE ESTE DUH ȘI VIAȚĂ (Ioan 6: 63).

AMIN!