EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (1)


Reeditare din data de 15 ianuarie 2013

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriţi (1).

Reclame


Scrie un comentariu

PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎNTR-UN AN (4)


Reeditare din data de 19 ianuarie 2013

1. DUMINICĂ, 20.01.2-13

EXODUL 14

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2. „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare. 3. Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi închide pustiul.” 4. Eu voi împietri inima lui faraon, şi-i va urmări; dar faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa. 5. S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui faraon şi inima slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?” 6. Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. 7. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. 8. Domnul a împietrit inima lui faraon, împăratul Egiptului, şi faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă. 9. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carele lui faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. 10. Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor. 11. Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? 12. Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu”?” 13. Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.” 15. Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. 16. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. 17. Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea. 18. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.” 19. Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. 20. El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta. 21. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două. 22. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 23. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. 24. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tăbăra egiptenilor. 25. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.” 26. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.” 27. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării. 28. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. 29. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 30. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. 31. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise. (Exodul 14:1-31)

EXODUL 15

1. Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. 2. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. 3. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul. 4. El a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie. 5. I-au acoperit valurile şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră. 6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi. 7. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia, şi ea-i mistuie ca pe o trestie. 8. La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării. 9. Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!” 10. Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor. 11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni? 12. Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: şi i-a înghiţit pământul. 13. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale. 14. Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: apucă groaza pe filisteni, 15. se înspăimântă căpeteniile Edomului, şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă. 16. Îi va apuca teama şi spaima; iar văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care Ţi l-ai răscumpărat. 17. Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne! 18. Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci. 19. Căci caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.” 20. Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând. 21. Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.” 22. Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă. 23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara. 24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare. 26. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.” 27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă. (Exodul 15:1-27)

EXODUL 16

1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului. 2. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron. 3. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.” 4. Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea. 5. În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.” 6. Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului. 7. Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?” 8. Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.” 9. Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.” 10. Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor. 11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis: 12. „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” 13. Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. 14. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. 15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană. 16. Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.” 17. Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin. 18. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. 19. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.” 20. N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. 21. Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea. 22. În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. 23. Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” 24. Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. 25. Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. 26. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” 27. În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit. 28. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? 29. Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.” 30. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea. 31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere. 32. Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.” 33. Şi Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.” 34. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. 35. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului. 36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă. (Exodul 16:1-36)

EXODUL 17

1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. 2. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?” 3. Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?” 4. Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.” 5. Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte! 6. Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel. 7. El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?” 8. Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. 9. Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” 10. Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. 11. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. 12. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. 13. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei. 14. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” 15. Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”. 16. El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!” (Exodul 17:1-16)

 

2. LUNI, 21.01.2013

EXODUL 18

1. Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său, Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt. 2. Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă. 3. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină,” 4. iar celălalt se numea Eliezer căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui faraon.” 5. Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustiu unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. 6. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta şi cu cei doi fii ai tăi.” 7. Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise. 8. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. 9. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor. 10. Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! 11. Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” 12. Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu. 13. A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara. 14. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa până seara?” 15. Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. 16. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” 17. Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. 18. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur. 19. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. 20. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă. 21. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 22. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. 23. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” 24. Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el. 25. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 26. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi. 27. Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui. (Exodul 18:1-27)

EXODUL 19

1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai. 2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui. 3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” 7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-I, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. 11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai. 12. Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. 13. Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.” 14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. 15. Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.” 16. A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. 17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui. 18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. 19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. 20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus. 21. Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. 22. Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.” 23. Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.” 24. Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.” 25. Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri. (Exodul 19:1-25)

EXODUL 20

1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: 2. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. 3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. 5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, 6. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. 7. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. 8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. 11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. 12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. 13. Să nu ucizi. 14. Să nu preacurveşti. 15. Să nu furi. 16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. 17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. 18. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare. 19. Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” 20. Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.” 21. Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. 22. Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri. 23. Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei. 24. Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile de tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta. 25. Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări. 26. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.” (Exodul 20:1-26)

 

3. MARȚI, 22.01.2013

EXODUL 21

1. „Iată legile pe care le vei pune înaintea lor. 2. Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. 3. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el. 4. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5. Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”, 6. atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7. Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. 8. Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul. 9. Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10. Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul ei de soţie. 11. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani. 12. Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea. 13. Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă. 14. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât. 15. Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea. 16. Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea. 17. Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. 18. Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat, 19. cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit, dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l îngrijească până la vindecare. 20. Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. 21. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui. 22. Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. 23. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24. ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25. arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. 26. Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui. 27. Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul. 28. Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit. 29. Dar dacă boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul fusese înştiinţat de lucrul acesta, şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea. 30. Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii lui, va plăti tot ce i se va cere. 31. Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta; 32. dar dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, şi boul să fie ucis cu pietre. 33. Dacă un om descoperă o groapă, sau dacă un om sapă o groapă şi n-o acoperă, şi cade în ea un bou sau un măgar, 34. stăpânul gropii să plătească stăpânului lor preţul vitei în argint, iar vita moartă să fie a lui. 35. Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort. 36. Dar dacă se ştia că boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el. (Exodul 21:1-36)

EXODUL 22

1. Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată. 2. Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; 3. dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui; 4. dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi. 5. Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui. 6. Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. 7. Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit. 8. Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său. 9. În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: „Uite-l!” – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său. 10. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc oarecare, să i-l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, 11. să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască. 12. Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască. 13. Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat. 14. Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească. 15. Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns. 16. Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă. 17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor. 18. Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. 19. Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea. 20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. 21. Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 22. Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. 23. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; 24. mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani. 25. Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el. 26. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; 27. căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. 28. Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău. 29. Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. 30. Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci. 31. Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini. (Exodul 22:1-31)

EXODUL 23

1. Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2. Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea. 3. Să nu părtineşti pe sărac la judecată. 4. Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5. Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. 6. La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8. Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi. 9. Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 10. Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul. 11. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi. 12. Timp de şase zile, să-ţi faci lucrul. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle. 13. Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră. 14. De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. 15. Să ţii sărbătoarea Azimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16. Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17. De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu. 18. Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa. 19. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui. 20. Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22. Dar dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. 23. Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi, şi-i voi nimici. 24. Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile. 25. Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27. Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta. 28. Voi trimite viespii bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi. 29. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă un pustiu şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării. 31. Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor, şi de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta. 32. Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.” (Exodul 23:1-33)

EXODUL 24

1. Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ. 2. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” 3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” 4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 5. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire. 6. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. 7. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” 8. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” 9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. 10. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. 11. El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut. 12. Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” 13. Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. 14. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.” 15. Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. 16. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. 18. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Exodul 24:1-18)

 

4. MIERCURI, 23.01.2013

EXODUL 25

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2. „Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. 3. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; 4. materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmâziu, pânză de in subţire şi păr de capră; 5. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm; 6. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 7. pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar. 8. Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. 9. Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” 10. Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 11. Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 12. Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. 13. Să faci nişte drugi de lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur. 14. Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; 15. drugii vor rămâne în verigile chivotului şi nu vor fi scoşi din ele. 16. Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da. 17. Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate. 18. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; 19. să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. 20. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. 21. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. 22. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. 23. Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 24. S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 25. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur. 26. Să faci pentru masă patru verigi de aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. 27. Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii, ca să ducă masa. 28. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei. 29. Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat. 30. Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea. 31. Să faci un sfeşnic de aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată. 32. Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte, şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte. 33. Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic. 34. Pe fusul sfeşnicului să fie patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor. 35. Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe care ies din sfeşnic. 36. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat. 37. Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă. 38. Mucările şi cenuşarele lui să fie de aur curat. 39. Se va întrebuinţa un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. 40. Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte. (Exodul 25:1-40)

EXODUL 26

1. Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie. 2. Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi măsură. 3. Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună. 4. La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte cheotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare. 5. La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă. 6. Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încât Cortul să alcătuiască un întreg. 7. Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste Cort; să faci unsprezece covoare de acestea. 8. Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaşi măsură. 9. Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoie în faţa Cortului. 10. Să pui apoi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare. 11. Să faci cincizeci de copci de aramă şi să pui copcile în cheotori. Să împreunezi astfel acoperişul Cortului, aşa încât să alcătuiască un întreg. 12. Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului Cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a Cortului; 13. iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului Cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Cortului, aşa încât să le acopere. 14. Să mai faci apoi pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare. 15. Apoi să faci nişte scânduri pentru Cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare. 16. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate. 17. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile Cortului. 18. Să faci douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre latura de miazăzi. 19. Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei. 20. Pentru a doua latură a Cortului, latura de miazănoapte, de asemenea să faci douăzeci de scânduri, 21. împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură. 22. Pentru fundul Cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri. 23. Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul Cortului; 24. să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel. 25. Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. 26. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile Cortului, 27. cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus. 28. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor. 29. Să poleieşti scândurile cu aur, şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur. 30. Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte. 31. Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi. 32. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur şi să stea pe patru picioare de argint. 33. Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt. 34. Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt. 35. Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte. 36. La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef. 37. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă. (Exodul 26:1-37)

EXODUL 27

1. Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi. 2. În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă. 3. Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă. 4. Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei. 5. Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa ca grătarul să vină până la jumătatea altarului. 6. Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aramă. 7. Să vâri drugii în verigi; şi drugii să fie de amândouă părţile altarului, când îl vor purta. 8. Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte. 9. Curtea Cortului s-o faci astfel: Înspre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întâi latură, 10. cu douăzeci de stâlpi care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint. 11. Înspre partea de miazănoapte să fie de asemenea nişte pânze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint. 12. Înspre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor. 13. Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii, 14. să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor 15. şi cincisprezece coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor. 16. Pentru poarta curţii Cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor. 17. Toţi stâlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cârlige de argint, şi picioare de aramă. 18. Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pânzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. 19. Toate uneltele rânduite pentru slujba Cortului, toţi ţăruşii lui şi toţi ţăruşii curţii să fie de aramă. 20. Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat. 21. Aaron şi fiii săi să-l pregătească în Cortul întâlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii lor şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină. (Exodul 27:1-21)

 

5. JOI, 24.01.2013

EXODUL 28

1. Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. 2. Fratelui tău, Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. 3. Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot. 4. Iată veşmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu. Să facă fratelui tău, Aaron, şi fiilor săi veşminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot. 5. Să întrebuinţeze aur, materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire. 6. Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie. 7. Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei. 8. Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit. 9. Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel: 10. şase din numele lor pe o piatră, şi alte şase pe a doua piatră, după şirul naşterilor. 11. Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o ferecătură de aur. 12. Amândouă aceste pietre să le pui pe umerarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel; şi Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei. 13. Să faci apoi nişte ferecături de aur 14. şi două lănţişoare de aur curat, pe care să le împleteşti în chip de sfori; şi lanţurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături. 15. Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie; să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit. 16. Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, şi lăţimea tot de o palmă. 17. În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi: un sardonix, un topaz şi un smarald; 18. în al doilea rând: un rubin, un safir şi un diamant; 19. în al treilea rând: un opal, un agat şi un ametist; 20. în al patrulea rând: un crisolit, un onix şi un jasp. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur. 21. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii. 22. Pentru pieptar să faci nişte lănţişoare de aur curat, împletite ca nişte sfori. 23. Să faci pentru pieptar două verigi de aur, şi aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului. 24. Cele două lanţuri de aur împletite să le prinzi de cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului. 25. Iar celelalte două capete ale celor două lanţuri împletite să le prinzi de cele două ferecături şi să le pui peste umerarii efodului, în partea dinainte. 26. Să mai faci două verigi de aur şi să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru care este îndreptată spre efod. 27. Şi să mai faci alte două verigi de aur, pe care să le pui jos la cei doi umerari ai efodului pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbucă efodul cu umerarii, deasupra brâului efodului. 28. Pieptarul cu verigile lui să-l lege de verigile efodului cu o sfoară albastră, pentru ca pieptarul să stea ţeapăn deasupra brâului efodului şi să nu poată să se mişte de pe efod. 29. Când va intra Aaron în Sfântul Locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii, ca să păstreze întotdeauna aducerea aminte de ei înaintea Domnului. 30. Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron, când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa înaintea Domnului. 31. Mantia de sub efod s-o faci întreagă de materie albastră. 32. La mijloc, să aibă o gură pentru intrarea capului; şi gura aceasta să aibă de jur împrejur o tivitură ţesută, ca gura unei platoşe, ca să nu se rupă. 33. Pe margine, de jur împrejurul tiviturii, să pui nişte rodii de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, presărate cu clopoţei de aur: 34. un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi o rodie, pe toată marginea mantiei, de jur împrejur. 35. Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; când va intra în Locaşul Sfânt înaintea Domnului şi când va ieşi din el, se va auzi sunetul clopoţeilor, aşa că el nu va muri. 36. Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului”. 37. S-o legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei. 38. Ea să fie pe fruntea lui Aaron; şi Aaron va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuţi înaintea Lui. 39. Tunica s-o faci de in subţire; să faci o mitră de in subţire şi să faci un brâu lucrat la gherghef. 40. Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brâie şi să le faci scufii, spre cinste şi podoabă. 41. Să îmbraci cu ele pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii lui împreună cu el. Săi ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi. 42. Fă-le izmene de in ca să-şi acopere goliciunea, de la brâu până la glezne. 43. Aaron şi fiii lui le vor purta când vor intra în Cortul întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba în Locaşul Sfânt; astfel ei nu se vor face vinovaţi şi nu vor muri. Aceasta este o lege veşnică pentru Aaron şi pentru urmaşii lui după el. (Exodul 28:1-43)

EXODUL 29

1. Iată ce vei face pentru ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi: Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur. 2. Fă, cu făină aleasă de grâu, nişte azime, turte nedospite, frământate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. 3. Să le pui într-un coş şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci. 4. Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă. 5. Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să-l încingi cu brâul efodului. 6. Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei. 7. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap, şi să-l ungi. 8. Să aduci apoi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu tunicile. 9. Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui cu un brâu şi să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în slujba Mea. 10. Să aduci viţelul înaintea Cortului întâlnirii, şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului. 11. Să înjunghii viţelul înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii. 12. Să iei cu degetul tău din sângele viţelului, să pui pe coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l verşi la picioarele altarului. 13. Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă, şi să le arzi pe altar. 14. Dar carnea viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat. 15. Să iei pe unul din cei doi berbeci; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului. 16. Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur. 17. Apoi să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi picioarele, şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui. 18. Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 19. Să iei apoi pe celălalt berbec; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului. 20. Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur. 21. Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele lor, în slujba Domnului. 22. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rinichi, cu grăsimea care-i acoperă, şi spata dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului; 23. din coş să iei din azimele, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă. 24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor lui, şi să le legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului. 25. Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului. 26. Să iei şi pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta. 27. Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare. 28. Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o lege veşnică, pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului. 29. Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi închinaţi în slujbă. 30. Vor fi purtate timp de şapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaş. 31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt. 32. Aaron şi fiii lui să mănânce, la uşa Cortului întâlnirii, carnea berbecului şi pâinea din coş. 33. Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea ispăşirii, ca să fie închinaţi în slujbă şi sfinţiţi; nimeni altul să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte. 34. Dacă va rămâne ceva din carnea întrebuinţată pentru închinarea în slujbă şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt. 35. Să urmezi, cu privire la Aaron şi la fiii lui, toate poruncile pe care ţi le-am dat. În şapte zile să-i închini în slujbă. 36. În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să cureţi altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti. 37. Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi preasfânt, şi oricine se va atinge de altar va fi sfinţit. 38. Iată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat. 39. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celălalt miel seara. 40. Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. 41. Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură, ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 42. Aceasta este arderea de tot necurmată care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi. 43. Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea. 44. Voi sfinţi Cortul întâlnirii şi altarul; voi sfinţi pe Aaron şi pe fiii lui ca să fie în slujba Mea ca preoţi. 45. Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor. 46. Ei vor cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care i-am scos din ţara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. (Exodul 29:1-46)

EXODUL 30

1. Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei, şi anume să-l faci din lemn de salcâm. 2. Lungimea lui să fie de un cot, iar lăţimea tot de un cot; să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de doi coţi. Coarnele altarului să fie dintr-o bucată cu el. 3. Să-i poleieşti cu aur curat atât partea de sus, cât şi pereţii lui de jur împrejur şi coarnele; şi să-i faci o cunună de aur de jur împrejur. 4. Dedesubtul cununii să-i faci două verigi de aur de amândouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor care vor sluji la ducerea lui. 5. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur. 6. Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine. 7. Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; 8. va arde şi seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam. 9. Să nu aduceţi pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare şi să nu turnaţi pe el nicio jertfă de băutură. 10. Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.” 11. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 12. „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători. 13. Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul. 14. Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul. 15. Bogatul să nu plătească mai mult, şi săracul să nu plătească mai puţin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor. 16. Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare şi să-l întrebuinţezi pentru slujba Cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.” 17. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l aşezi între Cortul întâlnirii şi altar şi să torni apă în el, 19. ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele. 20. Când vor intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; şi se vor spăla şi când se vor apropia de altar ca să facă slujba şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc. 21. Îşi vor spăla mâinile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.” 22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 23. „Ia din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare, 24. cinci sute de sicli de casia, după siclul Sfântului Locaş, şi un hin de untdelemn de măslin. 25. Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă: o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă. 26. Cu el să ungi Cortul întâlnirii şi chivotul mărturiei, 27. masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii, 28. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul lui. 29. Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit. 30. Să ungi de asemenea pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi. 31. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmaşii voştri. 32. Să nu se ungă cu el trupul niciunui om şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt. 33. Oricine va face un untdelemn ca el sau va unge cu el pe altul va fi nimicit din poporul lui.” 34. Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stactie, onice mirositoare, galban şi tămâie curată, în aceeaşi măsură. 35. Cu ele să faci tămâie: o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă. 36. S-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru preasfânt. 37. Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă şi păstrată pentru Domnul. 38. Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul lui.” (Exodul 30:1-38)

EXODUL 31

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2. „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 3. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, 4. i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 5. să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. 6. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: 7. Cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui şi toate uneltele Cortului; 8. masa cu uneltele ei, sfeşnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; 9. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; 10. veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti; 11. untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare pentru Sfântul Locaş. Le vor face după toate poruncile pe care ţi le-am dat.” 12. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 13. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. 14. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. 15. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. 16. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. 17. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” 18. Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exodul 31:1-18)

 

6. VINERI, 25.01.2013

EXODUL 32

1. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” 2. Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.” 3. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. 4. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” 5. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” 6. A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. 7. Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. 8. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!” 9. Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.” 11. Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? 12. Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului”? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău. 13. Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.” 14. Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său. 15. Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta. 16. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. 17. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” 18. Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!” 19. Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. 20. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. 21. Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” 22. Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău. 23. Ei mi-au zis: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” 24. Eu le-am zis: „Cine are aur, să-l scoată!” Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.” 25. Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; 26. s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el. 27. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.” 28. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. 29. Moise a zis: „Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!” 30. A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” 31. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. 32. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” 33. Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea. 34. Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” 35. Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron. (Exodul 32:1-35)

EXODUL 33

1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” 2. Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. 3. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.” 4. Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. 5. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.” 6. Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb. 7. Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără. 8. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort. 9. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise. 10. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. 11. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului. 12. Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” 13. Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!” 14. Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” 15. Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. 16. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” 17. Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” 18. Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” 19. Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” 20. Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” 21. Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. 23. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea.” (Exodul 33:1-23)

EXODUL 34

1. Domnul a zis lui Moise: „Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat. 2. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. 3. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta.” 4. Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră. 5. Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. 6. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7. care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8. Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat. 9. El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!” 10. Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legământ. Voi face, în faţa întregului popor, minuni care n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri înfricoşate. 11. Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe amoriţi, canaaniţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. 12. Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău. 13. Dimpotrivă să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti şi să le trântiţi la pământ idolii. 14. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos. 15. Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine şi să mănânci din jertfele lor, 16. ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor. 17. Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat. 18. Să ţii sărbătoarea Azimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt. 19. Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. 20. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea. 21. Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului. 22. Să ţii sărbătoarea Săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor la sfârşitul anului. 23. De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. 24. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul când te vei sui, de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 25. Să n-aduci cu pâine dospită sângele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştilor să nu fie ţinută în timpul nopţii până dimineaţa. 26. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei lui.” 27. Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!” 28. Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci. 29. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. 30. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el. 31. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el, şi el le-a vorbit. 32. După aceea, toţi copiii lui Israel s-au apropiat, şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. 33. Când a încetat să le vorbească, şi-a pus o maramă pe faţă. 34. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. 35. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul. (Exodul 34:1-35)

 

7. SÂMBĂTĂ, 26.01.2013

EXODUL 35

1. Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel şi le-a zis: „Iată lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceţi: 2. Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. 3. Să n-aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.” 4. Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel şi a zis: „Iată ce a poruncit Domnul. 5. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. – Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint şi aramă; 6. materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră; 7. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm, 8. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 9. pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului. – 10. Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul: 11. Locaşul, Cortul şi acoperişul lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui; 12. chivotul şi drugii lui, capacul ispăşirii şi perdeaua dinăuntru pentru acoperirea chivotului; 13. masa şi drugii ei, cu toate uneltele ei, şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 14. sfeşnicul cu uneltele lui, candelele lui şi untdelemnul pentru sfeşnic; 15. altarul pentru tămâie şi drugii lui, untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare, şi perdeaua uşii de afară de la intrarea Cortului; 16. altarul pentru arderile de tot, grătarul lui de aramă, drugii lui şi toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui, 17. pânzele curţii, stâlpii ei, picioarele ei şi perdeaua de la poarta curţii; 18. ţăruşii Cortului, ţăruşii curţii şi funiile lor; 19. veşmintele preoţeşti pentru slujba Sfântului Locaş, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.” 20. Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise. 21. Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea Cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. 22. Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur pe care-l închinase Domnului. 23. Toţi cei ce aveau stofe (materii) vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră, piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare, le-au adus. 24. Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă, au adus prinosul Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcâm bun pentru lucrările rânduite pentru slujbă, l-au adus. 25. Toate femeile iscusite au tors cu mâinile lor şi au adus lucrul lor, şi anume: tort vopsit în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire. 26. Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de capră. 27. Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar; 28. mirodenii şi untdelemn pentru sfeşnic, pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare. 29. Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bunăvoie. 30. Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 31. L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări. 32. I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 33. să sape în pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug şi să facă tot felul de lucrări meşteşugite. 34. I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui, cât şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. 35. I-a umplut cu pricepere ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri. (Exodul 35:1-35)

EXODUL 36

1. Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbăţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul. 2. Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă. 3. Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş. Chiar şi după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineaţă, daruri de bunăvoie. 4. Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la toate lucrările Sfântului Locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau 5. şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.” 6. Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Locaş. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri. 7. Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea. 8. Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au făcut Cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie. 9. Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi; iar lăţimea unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură. 10. Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci de asemenea au fost prinse la un loc. 11. Au făcut cheotori albastre la marginea covorului cu care se sfârşea cea dintâi împreunare; tot aşa au făcut şi la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare. 12. Au făcut cincizeci de cheotori la cel dintâi covor şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare; cheotorile acestea erau una în faţa alteia. 13. Au făcut cincizeci de copci de aur şi au prins covoarele unul de altul cu copcile, aşa încât Cortul alcătuia un întreg. 14. Au făcut nişte covoare din păr de capră, ca să slujească de acoperiş pentru Cort: unsprezece covoare de acestea au făcut. 15. Lungimea unui covor era de treizeci de coţi, şi lăţimea unui covor era de patru coţi: cele unsprezece covoare aveau aceeaşi măsură. 16. Au prins împreună de o parte cinci din aceste covoare, iar pe celelalte şase de altă parte. 17. Au făcut cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea o împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare. 18. Au mai făcut şi cincizeci de copci de aramă, cu care să se împreuneze acoperişul Cortului ca să alcătuiască un întreg. 19. Au făcut pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu şi o învelitoare de piei de viţel de mare, care trebuia pusă pe deasupra. 20. Scândurile pentru Cort le-au făcut din lemn de salcâm, aşezate în picioare. 21. Lungimea unei scânduri era de zece coţi, şi lăţimea unei scânduri era de un cot şi jumătate. 22. Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot aşa au făcut la toate scândurile Cortului. 23. Au făcut douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre partea de miazăzi. 24. Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei. 25. Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a Cortului, latura dinspre miazănoapte, 26. cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură. 27. Au făcut apoi şase scânduri pentru fundul Cortului, înspre apus. 28. Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale Cortului în partea din fund; 29. acestea erau făcute din două bucăţi, începând de la partea de jos, şi bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri. 30. Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. 31. Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile Cortului, 32. cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile laturii Cortului din fundul dinspre apus; 33. drugul de la mijloc l-au făcut aşa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt. 34. Au poleit scândurile cu aur, şi verigile lor de aur le-au făcut aşa ca să se poată petrece drugii prin ele; şi drugii i-au poleit cu aur. 35. Perdeaua dinăuntru au făcut-o de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea. 36. Au făcut patru stâlpi de salcâm pentru ea şi i-au poleit cu aur; cârligele lor erau de aur şi au turnat pentru stâlpii aceştia patru picioare de argint. 37. Pentru uşa Cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef. 38. Au făcut cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor, iar căpătâiele şi beţele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă. (Exodul 36:1-38)

EXODUL 37

1. Apoi Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea tot de un cot şi jumătate. 2. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şi pe din afară, şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. 3. A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. 4. A făcut nişte drugi de lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur. 5. A vârât drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul. 6. A făcut şi capacul ispăşirii de aur curat; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate. 7. A făcut doi heruvimi de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; 8. un heruvim la un capăt, şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. 9. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. 10. A făcut masa din lemn de salcâm; lungimea ei era de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 11. A poleit-o cu aur curat şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. 12. I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână, pe care a făcut un chenar de jur împrejur. 13. A turnat pentru masă patru verigi de aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru picioare ale ei. 14. Verigile erau lângă pervaz, şi în ele erau vârâţi drugii pentru ducerea mesei. 15. A făcut drugii de lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei. 16. A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă: farfuriile, căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut de aur curat. 17. A făcut sfeşnicul de aur curat; a făcut sfeşnicul de aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui erau dintr-o bucată cu el. 18. Din amândouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr-o latură, şi trei braţe din cealaltă latură. 19. Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe un alt braţ alte trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic. 20. Pe fusul sfeşnicului erau patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor. 21. Era o gămălioară sub două braţe care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic. 22. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat. 23. A făcut apoi cele şapte candele ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate de aur curat. 24. A întrebuinţat un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. 25. Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcâm; lungimea lui era de un cot, şi lăţimea de un cot; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de doi coţi. Coarnele erau dintr-o bucată cu el. 26. L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât şi laturile de jur împrejur şi coarnele. Şi i-a făcut o cunună de jur împrejur. 27. Sub cunună a făcut două verigi de aur, pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii care slujeau la ducerea lui. 28. A făcut nişte drugi din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur. 29. A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir. (Exodul 37:1-29)

(Va urma)


2 comentarii

PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎNTR-UN AN (1)


Reeditare din data de 1 ianuarie 2013

Începând de astăzi, voi posta în fiecare săptămână textele biblice ce se doresc a fi studiate, în așa fel încât până la finele anului 2013, dacă va voi Domnul, să parcurgem întreaga Biblie, conform calendarului. Deoarece anul acesta ziua de 1 ianuarie a picat marțea, vom începe de astăzi, urmând ca în continuare să postez textele biblice în fiecare sâmbătă.

Așadar, pentru perioada 01-05 ianuarie 2013, textele biblice sunt:

1) marți, 01.01.2013: Genesa 1, 2;

GENESA 1

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
3. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
4. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
6. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
7. Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
8. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
9. Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.
10. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.
12. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
14. Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
15. şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.
16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.
17. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,
18. să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
20. Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”
21. Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22. Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”
23. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
24. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.
25. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
29. Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
30. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

(Geneza 1:1-31)

GENESA 2

1. Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.
2. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.
4. Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.
5. În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.
6. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
9. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
10. Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
11. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
12. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
13. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
14. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.
15. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
25. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

(Geneza 2:1-25)

2) miercuri, 02.01.2013: Genesa 3-5;

GENESA 3

1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,
5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
22. Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

(Geneza 3:1-24)

GENESA 4

1. Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”
2. A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.
6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.
9. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.
11. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
12. Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
13. Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
14. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”
15. Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.
16. Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.
17. Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.
18. Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.
19. Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.
20. Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele.
21. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul.
22. Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
23. Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele.
24. Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.”
25. Adam s-a împreunat iarăşi cu nevasta sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set; „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”
26. Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

(Geneza 4:1-26)

GENESA 5

1. Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
2. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi.
3. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.
4. După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
5. Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.
6. La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
7. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice.
8. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.
9. La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
10. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice.
11. Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
12. La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
13. După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
14. Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
15. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
16. După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
17. Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.
18. La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
20. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit.
21. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
22. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
23. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
25. La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
26. După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.
27. Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit.
28. La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu.
29. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul.”
30. După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice.
31. Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit.
32. Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.

(Geneza 5:1-32)

3) joi, 03.01.2013: Genesa 6-9;

GENESA 6

1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete,
2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
4. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
9. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
12. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
14. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.
15. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.
16. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
17. Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
18. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.
19. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.
20. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.
21. Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.”
22. Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

(Geneza 6:1-22)

GENESA 7

1. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
2. Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
3. şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
4. Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
5. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
6. Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.
7. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
9. au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
10. După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
12. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
13. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
14. ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
15. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
16. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
17. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
18. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
19. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi.
20. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
21. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii.
22. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
23. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

(Geneza 7:1-24)

GENESA 8

1. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
2. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7. A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
9. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie.
10. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13. În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase.
14. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
15. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis:
16. „Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
17. Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.”
18. Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.
19. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar.
21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22. Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

(Geneza 8:1-22)

GENESA 9

1. Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.
2. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
3. Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
4. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
5. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
7. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el!”
8. Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis:
9. „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi;
10. cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
11. Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.”
12. Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
13. curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
15. şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
16. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”
17. Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”
18. Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan.
19. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.
20. Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie.
21. A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.
22. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
23. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
24. Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr.
25. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”
26. El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!
27. Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!”
28. Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
29. Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

(Geneza 9:1-29)

4) vineri, 04.01.2013: Genesa 10, 11;

GENESA 10

1. Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.
2. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
3. Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
4. Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim.
5. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.
6. Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. –
7. Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
8. Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.
9. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.”
10. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.
11. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah
12. şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. –
13. Miţraim a născut pe ludiţi, anamiţi, lehabiţi, naftuhiţi,
14. patrusiţi, casluhiţi (din care au ieşit filistenii) şi pe caftoriţi.
15. Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het;
16. şi pe iebusiţi, pe amoriţi, pe ghirgasiţi,
17. pe heviţi, pe archiţi, pe siniţi,
18. pe arvadiţi, pe ţemariţi, pe hamatiţi. În urmă, familiile canaaniţilor s-au împrăştiat.
19. Hotarele canaaniţilor se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza, şi, cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Leşa.
20. Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
21. Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut fii.
22. Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.
23. Fiii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
24. Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.
25. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan.
26. Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah,
27. pe Adoram, pe Uzal, pe Dicla,
28. pe Obal, pe Abimael, pe Seba,
29. pe Ofir, pe Havila şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
30. Ei au locuit de la Meşa, cum mergi spre Sefar, până la muntele răsăritului.
31. Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
32. Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop.

(Geneza 10:1-32)

GENESA 11

1. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
3. Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
4. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
5. Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
7. Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”
8. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
9. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
10. Iată spiţa neamului lui Sem: La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
11. După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
12. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
13. După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
14. La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
15. După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
16. La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
17. După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
18. La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
19. După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
20. La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
21. După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
22. La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
23. După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
24. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
25. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
26. La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
27. Iată spiţa neamului lui Terah: Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. – Haran a născut pe Lot.
28. Şi Haran a murit în faţa tatălui său, Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldeea. –
29. Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
30. Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
31. Terah a luat pe fiul său, Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său, Avram. Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.
32. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

(Geneza 11:1-32)

5) sâmbătă, 05.01.2013: Genesa 12-15.

GENESA 12

1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
6. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7. Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
8. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
9. Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
10. A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
11. Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
12. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
13. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”
14. Când a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
15. Slujbaşii cei mai de frunte ai lui faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon.
16. Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
17. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai.
18. Atunci faraon a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevasta ta?
19. De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!”
20. Şi faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevasta sa şi tot ce avea.

(Geneza 12:1-20)

GENESA 13

1. Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa şi tot ce avea, împreună cu Lot.
2. Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
3. Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
4. în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi feresiţii locuiau atunci în ţară.
8. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
10. Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
11. Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13. Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
14. Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
15. căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.
16. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
17. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da.”
18. Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

(Geneza 13:1-18)

GENESA 14

1. Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
2. s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
3. Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
4. Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
5. Dar, în anul al paisprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe zuziţi la Ham, pe emiţi la Şave-Chiriataim,
6. şi pe horiţi pe muntele lor, Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustiu.
7. Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar.
8. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei, sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9. şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului, şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toată merindea lor şi au plecat.
12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul.
17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului.
18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
20. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.
21. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.”
22. Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului,
23. şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine!
24. Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

(Geneza 14:1-24)

GENESA 15

1. După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”
2. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
3. Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”
4. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”
5. Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
7. Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
8. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9. Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10. Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
11. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
12. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
13. Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
14. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii.
15. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.
16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”
17. După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,
19. şi anume: ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor,
20. a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor,
21. a amoriţilor, a canaaniţilor, a ghirgasiţilor şi a iebusiţilor.”

(Geneza 15:1-21)


Scrie un comentariu

PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎNTR-UN AN (2)


Reeditare din data de 5 ianuarie 2013

1) DUMINICĂ, 06.01.2013

GENESA 16

Sarai şi Agar

1 Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar.
2 Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.
3 Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.
4 El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa.
5 Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!”
6 Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.

Fuga Agarei – Naşterea lui Ismael

7 Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.
8 El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.”
9 Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub mâna ei.”
10 Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”
11 Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismaela; căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
12 El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”
13 Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vedeb!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”
14 De aceea fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui Viu care mă vedec”; ea este între Cades şi Bared.
15 Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael.
16 Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael.


a v.11 Ismael: din două cuvinte care înseamnă: Dumnezeu aude
b v.13 Ebraică: El-Roi
c v.14 Ebraică: Lahai-Roi
GENESA 17

Numele lui Avram schimbat în Avraam

1 Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.
2 Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.”
3 Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:
4 „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
5 Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraama; căci te fac tatăl multor neamuri.
6 Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi.
7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Tăierea împrejur

9 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.
10 Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.
11 Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.
12 La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.
13 Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic.
14 Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”

Sarai se numeşte Sara

15 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara.
16 Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”
17 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”
18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.
20 Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
21 Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”
22 Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.

Avraam şi casa lui este tăiat împrejur

23 Avraam a luat pe fiul său, Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.
24 Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
25 Fiul său, Ismael, era în vârstă de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
26 Avraam şi fiul său, Ismael, au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea.
27 Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.


a v.5 Avraam vine din două cuvinte care înseamnă: tată al unei mulţimi
GENESA 18

Isaac este făgăduit încă o dată

1 Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2 Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.
3 Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.
4 Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.
5 Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei.
6 Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.”
7 Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.
8 Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat.
9 Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.
10 Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11 Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.
12 Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
13 Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”
14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
15 Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”

Avraam mijloceşte pentru Sodoma

16 Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.
17 Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
20 Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
21 De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”
22 Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
24 Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
26 Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
27 Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă.
28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
29 Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
30 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
31 Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
32 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

GENESA 19

Cei doi îngeri la Sodoma

1 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ.
2 Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.”
3 Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat.
4 Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
5 Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”
6 Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el
7 şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!
8 Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.”
9 Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.
10 Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa.
11 Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.

Nimicirea Sodomei şi Gomorei

12 Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.
13 Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.”
14 Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
15 Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.”
16 Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate.
17 După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
18 Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!
19 Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.
20 Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!”
21 Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
22 Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoara.
23 Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar.
24 Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
25 A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
26 Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.
27 Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
28 Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.
29 Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.

Păcatul fetelor lui Lot

30 Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peşteră, cu cele două fete ale lui.
31 Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este niciun bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.
32 Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
33 Au făcut, dar, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
34 A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
35 Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
36 Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
37 Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl moabiţilor din ziua de azi.
38 Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl amoniţilor din ziua de azi.


a v.22 Adică: Mic
2. LUNI, 07.01.2013
GENESA 20

Avraam în Gherar

1 Avraam a plecat de acolo în ţara de miazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur şi a locuit ca străin în Gherar.
2 Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara.
3 Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat.”
4 Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat?
5 Nu mi-a spus el că este sora sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate.”
6 Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea.
7 Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este proroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.”
8 Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus tot ce se întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.
9 Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.”
10 Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”
11 Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.
12 De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă.
13 Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău.”
14 Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe şi le-a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sara, nevasta sa.
15 Abimelec a zis: „Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.”
16 Şi Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste faţă de toţi cei ce sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.”
17 Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşit pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască.
18 Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

GENESA 21

Naşterea lui Isaac

1 Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
2 Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.
3 Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
4 Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
5 Avraam era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său, Isaac.
6 Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”
7 Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!”

Izgonirea Agarei în pustie

8 Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
9 Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.
10 Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
11 Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.
12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.
13 Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta.”
14 A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
15 Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş
16 şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
17 Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
18 Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”
19 Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
20 Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.
21 A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.

Legământul lui Avraam cu Abimelec

22 În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
23 Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.”
24 Avraam a zis: „Jur!”
25 Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec.
26 Abimelec a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire şi nici eu nu aflu decât azi.”
27 Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi.
28 Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.
29 Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sunt aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?”
30 El a răspuns: „Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta.”
31 Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şebaa; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.
32 Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.
33 Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui Veşnic.
34 Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.


a v.31 Adică: Fântâna jurământului
GENESA 22

Jertfirea lui Isaac

1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
3 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4 A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
5 Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.”
6 Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
8 „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
9 Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10 Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.
11 Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
12 Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13 Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14 Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijăa”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.
15 Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam
16 şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17 te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
18 Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
19 Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.

Spiţa neamului lui Nahor

20 După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău, Nahor,
21 şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.
23 Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
24 Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.


a v.14 Ebraică: Jehova iire
3. MARȚI, 08.01.2013
GENESA 23

Moartea şi îngroparea Sarei

1 Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei.
2 Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă.
3 Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
4 „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.”
5 Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
6 „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.”
7 Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.
8 Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,
9 să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”
10 Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
11 „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.”
12 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.
13 Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.”
14 Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:
15 „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!”
16 Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor.
17 Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur
18 au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.
19 După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.
20 Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.

GENESA 24

Rebeca cerută în căsătorie pentru Isaac

1 Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
2 Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea;
3 şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
4 ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.”
5 Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”
6 Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
7 Domnul Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
8 Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
9 Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
10 Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11 A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
12 Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam.
13 Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
14 Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
15 Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
16 Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi.
17 Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”
18 „Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea.
19 După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.”
20 A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
21 Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
22 Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
23 Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?”
24 Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”
25 Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.”
26 Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului,
27 zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”
28 Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate.
29 Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
30 Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
31 şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.”
32 Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el.
33 Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!”, a zis Laban.
34 Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
35 Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
36 Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
37 Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc;
38 ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.”
39 Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.”
40 Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
41 Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.”
42 Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
43 iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta”
44 şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
45 Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!”
46 Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele.
47 Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini.
48 Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
49 Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
50 Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine.
51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
52 Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului.
53 Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
54 După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
55 Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
56 El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.”
57 Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.”
58 Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea.
59 Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
60 Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
61 Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat.
62 Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi”, căci locuia în ţara de miazăzi.
63 Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
64 Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă.
65 Şi a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit.
66 Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
67 Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

GENESA 25

Moartea lui Avraam

1 Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.
2 Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.
3 Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost aşuriţi, letuşiţi şi leumiţi. –
4 Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
5 Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.
6 Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său, Isaac, înspre răsărit, în ţara răsăritului.
7 Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
8 Avraam şi-a dat duhul şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.
9 Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre.
10 Acesta este ogorul, pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevasta sa, Sara.
11 După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său, Isaac. El locuia lângă fântâna „Lahai-Roi.”

Urmaşii lui Ismael

12 Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar, roaba Sarei.
13 Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam,
14 Mişma, Duma, Masa;
15 Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.
16 Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor.
17 Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său.
18 Fiii lui au locuit de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.

Esau şi Iacov

19 Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam.
Avraam a născut pe Isaac.
20 Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, arameul din Padan-Arama, şi sora lui Laban, arameul.
21 Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată.
22 Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.
23 Şi Domnul i-a zis:
„Două neamuri sunt în pântecele tău,
şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău.
Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt.
Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”
24 S-au împlinit zilele când avea să nască; şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
25 Cel dintâi a ieşit roşu de tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esaub.
26 Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacovc. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.

Esau îşi vinde dreptul de întâi născut

27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edomd.
31 Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.


a v.20 Adică: Mesopotamia
b v.25 Adică: Păros
c v.26 Adică: Cel ce ţine de călcâi
d v.30 Adică: Roşu
GENESA 26

Isaac în ţara Filistenilor – Legământul cu Abimelec

1 În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
2 Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
3 Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam.”
4 Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”
6 Astfel Isaac a rămas la Gherar.
7 Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
8 Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
9 Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: „E sora mea”? Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”
10 Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.”
11 Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”

Averea lui Isaac şi certurile

12 Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.
13 Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
14 Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau.
15 Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.
16 Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.”
17 Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.
18 Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său.
19 Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
20 Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Eseca, pentru că se certaseră cu el.
21 Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitnab.
22 Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobotc; „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.”
23 De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
24 Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.”
25 Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
26 Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.
27 Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?”
28 Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!
29 Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.”
30 Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
31 S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.
32 În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!”
33 Şi el a numit-o Şibad. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi.

Întâia căsătorie a lui Esau

34 La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.
35 Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.


a v.20 Adică: Ceartă
b v.21 Adică: Gâlceavă
c v.22 Adică: Lărgime
d v.33 Adică: Jurământ

4. MIERCURI, 09.01.2013

GENESA 27

Binecuvântarea lui Esau

1 Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el.
2 Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
3 Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.
4 Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”
5 Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
6 Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau:
7 „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.”
8 Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.
9 Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;
10 tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.”
11 Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc.
12 Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”
13 Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.”
14 Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
15 În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
16 I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr.
17 Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.
18 El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?”
19 Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
20 Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”
21 Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.”
22 Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.”
23 Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat.
24 Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.”
25 Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut.
26 Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.”
27 Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.
28 Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer
şi grăsimea pământului,
grâu şi vin din belşug!
29 Să-ţi fie supuse noroade,
şi neamuri să se închine înaintea ta!
Să fii stăpânul fraţilor tăi,
şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta!
Blestemat să fie oricine te va blestema
şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”
30 Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare.
31 A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
32 Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”
33 Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.”
34 Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!”
35 Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.”
36 Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?”
37 Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”
38 Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.
39 Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis:
„Iată! Locuinţa ta va fi lipsităa de grăsimea pământului
şi de roua cerului de sus.
40 Vei trăi din sabia ta
şi vei sluji fratelui tău;
dar, când te vei răscula,
vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”

Esau urăşte pe Iacov

41 Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.”
42 Şi au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău, Esau, vrea să se răzbune pe tine omorându-te.
43 Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;
44 şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,
45 până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?”
46 Rebeca a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?”


a v.39 Sau: departe
GENESA 28

Fuga lui Iacov în Mesopotamia

1 Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
2 Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
3 Dumnezeul cel Atotputernica să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!
4 Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin şi pe care a dat-o lui Avraam.”
5 Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.

Esau mai ia o nevastă

6 Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov şi-l trimisese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.”
7 A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-Aram.
8 Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.
9 Şi Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot.

Scara cerului

10 Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran.
11 A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12 Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
13 Şi Domnul stătea deasuprab ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
14 Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
15 Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
16 Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”
17 I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
18 Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
19 A dat locului acestuia numele Betelc; dar mai înainte cetatea se chema Luz.
20 Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac
21 şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;
22 piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”


a v.3 Ebraică: El-Şadai
b v.13 Sau: lângă el
c v.19 Adică, tălmăcit: Casa lui Dumnezeu
GENESA 29

Iacov la Laban

1 Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit.
2 S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
3 Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.
4 Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei.
5 El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei.
6 El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
7 El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.”
8 Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.”
9 Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.
10 Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
11 Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare.
12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.
13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.
14 Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.

Lea şi Rahela

15 Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”
16 Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.
17 Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.
18 Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”
19 Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”
20 Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.
21 În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”
22 Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
23 Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
24 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
25 A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”
26 Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
27 Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
28 Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.
29 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.
30 Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

Copiii făcuţi lui Iacov de Lea

31 Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.
32 Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Rubena; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.”
33 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea i-a pus numele Simeonb.
34 Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levic.
35 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele Iudad. Şi a încetat să mai nască.


a v.32 Sau: Vedeţi fiu
b v.33 Sau: Ascultare
c v.34 Sau: Alipire
d v.35 Sau: Lăudat fie Domnul
5. JOI, 10.01.2013
GENESA 30

Copiii lui Iacov

1 Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!”
2 Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?”
3 Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea.”
4 Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.
5 Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu.
6 Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dana.
7 Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.
8 Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftalib.
9 Când a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa, Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.
10 Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu.
11 „Cu noroc!” a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gadc.
12 Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiul lui Iacov.
13 „Ce fericită sunt!” a zis Lea; „căci femeile mă vor numi fericită.” De aceea i-a pus numele Aşerd.
14 Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus mamei sale, Lea. Atunci Rahela a zis Leii: „Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.”
15 Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahela a zis: „Ei bine! Poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.”
16 Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte şi a zis: „La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Şi în noaptea aceea s-a culcat cu ea.
17 Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.
18 Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu, pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i-a pus numele Isahare.
19 Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiul lui Iacov.
20 Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus numele Zabulonf
21 În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dinag.
22 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.
23 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”
24 Şi i-a pus numele Iosifh zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”

Îmbogăţirea lui Iacov

25 După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.
26 Dă-mi nevestele şi copiii, pentru care ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.”
27 Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta;
28 hotărăşte-mi simbria ta şi ţi-o voi da.”
29 Iacov i-a răspuns: „Ştii cum ţi-am slujit şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;
30 căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te-a binecuvântat ori încotro am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?”
31 Laban a zis: „Ce să-ţi dau?” Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe şi o voi păzi.
32 Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.
33 Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.”
34 Laban a zis: „Bine! Fie aşa cum ai zis.”
35 În aceeaşi zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele şi toţi mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi.
36 Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.
37 Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.
38 Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.
39 Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălţaţi, seini şi pestriţi.
40 Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban.
41 Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele.
42 Când oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.
43 Omul acesta s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.


a v.6 Sau: A judecat
b v.8 Sau: Luptele lui Dumnezeu
c v.11 Sau: Noroc
d v.13 Sau: Fericit
e v.18 Sau: Răsplătire
f v.20 Sau: Locuinţă
g v.21 Sau: Judecată
h v.24 Sau: Adaos
GENESA 31

Plecarea lui Iacov în Canaan

1 Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.”
2 Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.
3 Atunci Domnul a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”
4 Iacov a trimis de a chemat pe Rahela şi pe Lea la câmp, la turma lui.
5 El le-a zis: „După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine.
6 Voi însevă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea.
7 Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.
8 Ci când zicea el: „Mieii pestriţi să fie simbria ta”, toate oile făceau miei pestriţi. Şi când zicea: „Mieii bălţaţi să fie simbria ta”, toate oile făceau miei bălţaţi.
9 Dumnezeu a luat astfel toată turma tatălui vostru şi mi-a dat-o mie.
10 Pe vremea când se înfierbântau oile, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau bălţaţi, pestriţi şi seini.
11 Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!” „Iată-mă”, am răspuns eu.
12 El a zis: „Ridică ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.
13 Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.”
14 Rahela şi Lea au răspuns şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?
15 Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut şi ne-a mâncat şi banii?
16 Toată bogăţia pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.”
17 Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile.
18 Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan.
19 Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;
20 şi Iacov a înşelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
21 A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râula şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.

Urmărirea lui Iacov de către Laban

22 A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.
23 Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.
24 Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
25 Laban a ajuns, dar, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul, cu fraţii lui, pe muntele Galaad.
26 Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?
27 Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi lăută.
28 Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.
29 Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
30 Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”
31 Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit fiindcă-mi era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
32 Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale şi ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
33 Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei.
34 Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.
35 Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.
36 Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
37 Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!
38 Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stârpit şi n-am mâncat berbeci din turma ta.
39 Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.
40 Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.
41 Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
42 Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.”
43 Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut?
44 Vino să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!”
45 Iacov a luat o piatră şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
46 Iacov a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre.” Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.
47 Laban a numit-o Iegar-Sahadutab şi Iacov a numit-o Galedc
48 Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele Galed.
49 Se mai numeşte şi Miţpad pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
50 Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.”
51 Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta şi iată stâlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine şi tine.
52 Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău.
53 Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
54 Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte.
55 Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.


a v.21 Eufrat
b v.47 Sau: Movila mărturiei
c v.47 Sau: Movila mărturiei
d v.49 Sau: Veghere
GENESA 32

Frica lui Iacov

1 Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
2 Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaima.
3 Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său, Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
4 El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;
5 am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”
6 Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău, Esau; şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni.”
7 Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele
8 şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.”

Rugăciunea lui Iacov

9 Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!”
10 Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
11 Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
12 Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”

Iacov caută să îmblânzească pe Esau

13 Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau:
14 două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
15 treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
16 Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.”
17 A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu, Esau, şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?”
18 Să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră.”
19 A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau când îl veţi întâlni.
20 Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”
21 Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
22 Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
23 I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.

Lupta lui Iacov: Israel

24 Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25 Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.
26 Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
27 Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el.
28 Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israelb; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
29 Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
30 Iacov a pus locului aceluia numele Penielc; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
31 Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
32 Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.


a v.2 Sau: Tabără îndoită
b v.28 Sau: Cel ce luptă cu Dumnezeu
c v.30 Sau: Faţa lui Dumnezeu
6. VINERI, 11.01.2013
GENESA 33

Împăcarea lui Iacov cu Esau

1 Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe.
2 A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif.
3 El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
4 Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.
5 Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.”
6 Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ;
7 Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
8 Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.”
9 Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.”
10 Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă.
11 Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.
12 Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”
13 Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt mici şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
14 Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.”
15 Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!”
16 În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.

Iacov se aşază la Sihem

17 Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucota.
18 La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii.
19 Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesitab.
20 Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israelc.


a v.17 Sau: Colibe
b v.19 Chesita, o măsură de bani
c v.20 Domnul este Dumnezeul lui Israel
GENESA 34

Dina şi Sihem

1 Dina, fata pe care o născuse lui Iacov, Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.
2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
3 S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească.
4 După aceea Sihem a zis tatălui său, Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!”
5 Iacov a aflat că-i necinstise pe fiica sa, Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
6 Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.
7 Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare; pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
8 Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu, Sihem, s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă
9 şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre.
10 Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.”
11 Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere.
12 Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.”
13 Fiii lui Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său, Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor, Dina.
14 Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.
15 Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.
16 Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi şi vom face împreună un singur norod.
17 Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.”
18 Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.
19 Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
20 Hamor şi fiul său, Sihem, s-au dus la poarta cetăţii şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:
21 „Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână, dar, în ţară şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
22 Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.”
24 Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii au ascultat pe Hamor şi pe fiul său, Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.
25 A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
26 Au trecut, de asemenea, prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară.
27 Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea pentru că necinstiseră pe sora lor.
28 Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
29 le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
30 Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, canaaniţilor şi feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.”
31 Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”

GENESA 35

Iacov la Betel

1 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau.”
2 Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
3 ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”
4 Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.
5 Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
6 Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
7 A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: „El-Betel”a căci acolo i Se descoperise Dumnezeu, când fugea de fratele său.
8 Debora, doica Rebecăi, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”
9 Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat.
10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12 Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
13 Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
14 Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
15 Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

Moartea Rahelei

16 Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
17 şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Onib; dar tatăl său l-a numit Beniaminc.
19 Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20 Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.

Fiii lui Iacov

21 Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22 Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat.
Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
23 Fiii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24 Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin.
25 Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali.
26 Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.

Moartea lui Isaac

27 Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este totuna cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
28 Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
29 Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.


a v.7 Dumnezeul Betelului
b v.18 Sau: Fiul durerii mele
c v.18 Sau: Fiul dreptei
GENESA 36

Esau se aşează în Seir

1 Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom.
2 Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata hevitului Ţibeon,
3 şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. –
4 Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel;
5 şi Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în ţara Canaan. –
6 Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov.
7 Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.
8 Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom.

Urmaşii lui Esau

9 Iată spiţa neamului lui Esau, tatăl edomiţilor, pe muntele Seir.
10 Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. –
11 Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz.
12 Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau.
13 Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. –
14 Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: ea a născut lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core.
15 Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau. – Iată fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz,
16 căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Adei. –
17 Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau.
18 Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuş, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau.
19 Aceştia sunt fiii lui Esau şi aceştia sunt căpeteniile seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom.

Urmaşii lui Seir

20 Iată fiii lui Seir, horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana,
21 Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom. –
22 Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna.
23 Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. –
24 Iată fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustiu, când păştea măgarii tatălui său Ţibeon.
25 Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui Ana. –
26 Iată fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. –
27 Iată fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. –
28 Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.
29 Iată căpeteniile horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana,
30 căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, căpeteniile pe care le-au avut în ţara lui Seir.

Împăraţii Edomului

31 Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. –
32 Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba. –
33 Bela a murit; şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. –
34 Iobab a murit; şi în locul lui a împărăţit Huşam, din ţara temaniţilor. –
35 Huşam a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit.
36 Hadad a murit; şi în locul lui a împărăţit Samla din Masreca.
37 Samla a murit; şi în locul lui a împărăţit Saul din Rehobot pe Râu.
38 Saul a murit; şi în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui Acbor.
39 Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.
40 Iată numele căpeteniilor ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor şi după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,
41 căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,
42 căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,
43 căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia sunt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl edomiţilor.

7. SÂMBĂTĂ, 12.01.2013
GENESA 37

Iosif vândut de fraţii săi

1 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
2 Iată istoria lui Iacov:
Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
3 Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţăa.
4 Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
5 Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.
6 El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”
8 Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.
9 Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”
10 L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”
11 Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.
13 Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el.
14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.
15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?”
16 „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”
17 Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.
18 Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!
20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”
21 Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”
22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
25 Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt.
26 Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?
27 Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.
28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Jalea lui Iacov

29 Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,
30 s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
31 Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.
32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
33 Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”
34 Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său.
35 Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.
36 Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor.


a v.3 Sau: O haină lungă cu mâneci
GENESA 38

Iuda şi Tamar

1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.
2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea.
3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.
4 A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.
5 A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea.
6 Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.
7 Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.
8 Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”
9 Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.
10 Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.
11 Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Păcătuirea lui Iuda cu Tamar

12 Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, adulamitul.
13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socrul tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”
14 Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.
15 Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.
16 S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”
17 El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”
18 El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.
19 Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.
20 Iuda a trimis iedul, prin prietenul său adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.
21 A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.”
22 Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: „N-a fost nicio curvă aici.”
23 Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta şi n-ai găsit-o.”
24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, nora ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară, ca să fie arsă.”
25 După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.”
26 Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.
27 Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
28 Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”
29 Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţa.
30 În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerahb.


a v.29 Sau: Spărtură
b v.30 Sau: Cărămiziu
GENESA 39

Iosif în Egipt

1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo.
2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.
3 Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.
4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea.
5 De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp.
6 Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.

Fecioria lui Iosif

7 După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!”
8 El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are.
9 El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea.
11 Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei,
12 ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.
13 Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară,
14 a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
15 Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
16 Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
17 Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
18 Şi, cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
20 A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă.

Iosif în temniţă

21 Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.
22 Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
23 Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.


Scrie un comentariu

PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎNTR-UN AN (3)


Reeditare din data de 12 ianuarie 2013

1. DUMINICĂ, 13.01.2013

GENESA 40

1. După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. 2. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor. 3. Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif. 4. Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă. 5. Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. 6. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti. 7. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?” 8. Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.” 9. Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă. 10. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi. 11. Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mâna lui faraon.” 12. Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile. 13. Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui. 14. Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta. 15. Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” 16. Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu. 17. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.” 18. Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile. 19. Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.” 20. A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: 21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon; 22. iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. 23. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat. (Geneza 40:1-23)

GENESA 41

1. După doi ani, faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu. 2. Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. 3. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului. 4. Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi faraon s-a trezit. 5. A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. 6. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit. 7. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul. 8. Dimineaţa, faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui faraon. 9. Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea. 10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. 11. Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită. 12. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. 13. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.” 14. Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon. 15. Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.” 16. Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!” 17. Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu se făcea că stăteam pe malul râului. 18. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. 19. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului. 20. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase. 21. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat. 22. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai. 23. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. 24. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.” 25. Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon însemnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă. 26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis. 27. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. 28. Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă. 29. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. 30. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara. 31. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. 32. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. 33. Acum, faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. 34. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. 35. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi şi să le păzească. 36. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” 37. Cuvintele acestea au plăcut lui faraon şi tuturor slujitorilor lui. 38. Şi faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” 39. Şi faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. 40. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” 41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.” 42. Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât. 43. L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului. 44. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului.” 45. Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. 46. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. 47. În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug. 48. Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul dimprejur. 49. Iosif a strâns grâu, ca nisipul mării, atât de mult că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură. 50. Înaintea anilor de foamete i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 51. Iosif a pus întâiului născut numele Manase; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” 52. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” 53. Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului au trecut. 54. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine. 55. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” 56. Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. 57. Şi din toate ţările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare. (Geneza 41:1-57)

GENESA 42

1. Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?” 2. Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.” 3. Zece fraţi ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu. 4. Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5. Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete. 6. Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 7. Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.” 8. Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. 9. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.” 10. Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană. 11. Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.” 12. El le-a zis: „Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.” 13. Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.” 14. Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade. 15. Iată cum veţi fi încercaţi: Pe viaţa lui faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr! 16. Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui faraon că sunteţi nişte iscoade.” 17. Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile, în temniţă. 18. A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu! 19. Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile 20. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut. 21. Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” 22. Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.” 23. Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci. 24. Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor. 25. Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut. 26. Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat. 27. Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului 28. şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?” 29. S-au întors la tatăl lor, Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis: 30. „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade. 31. Noi i-am spus: „Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade. 32. Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.” 33. Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi 34. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.” 35. Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut. 36. Tatăl lor, Iacov, le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!” 37. Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.” 38. Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor.” (Geneza 42:1-38)

 

2. LUNI, 14.01.2013

GENESA 43

1. Foametea bântuia greu în ţară. 2. Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi-ne ceva merinde.” 3. Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.” 4. Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî şi-ţi vom cumpăra merinde. 5. Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!” 6. Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?” 7. Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră şi a zis: „Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?” Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: „Aduceţi pe fratele vostru”?” 8. Iuda a zis tatălui său, Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri. 9. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna. 10. Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.” 11. Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fistic şi migdale. 12. Luaţi cu voi argint îndoit şi duceţi înapoi argintul pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală. 13. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela. 14. Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!” 15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au coborât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif. 16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază.” 17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. 18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif şi au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi şi să pună mâna pe măgarii noştri.” 19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei; 20. şi au zis: „Domnule, noi ne-am mai coborât o dată aici, ca să cumpărăm merinde. 21. Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi. 22. Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.” 23. Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi le-a adus şi pe Simeon. 24. Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor. 25. Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să mănânce la el. 26. Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 27. El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?” 28. Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă.” Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. 29. Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-aţi vorbit?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” 30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns acolo. 31. După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!” 32. Au adus de mâncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui deoparte; egiptenilor, care mâncau cu el, le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte; căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune. 33. Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare. 34. Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au înveselit împreună cu el. (Geneza 43:1-34)

GENESA 44

1. Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. 2. Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui.” Economul a făcut cum îi poruncise Iosif. 3. Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor. 4. Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău? 5. De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.” 6. Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte. 7. Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă! 8. Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău? 9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!” 10. El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.” 11. Îndată şi-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul. 12. Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin. 13. Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. 14. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 15. Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?” 16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.” 17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu; dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.” 18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca faraon. 19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: „Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun frate?” 20. Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.” 21. Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.” 22. Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.” 23. Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va coborî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.” 24. Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu. 25. Tatăl nostru a zis: „Duceţi-vă iarăşi să ne cumpăraţi ceva merinde.” 26. Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.” 27. Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevasta mea mi-a născut doi fii. 28. Unul a ieşit de la mine şi cred că a fost sfâşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi. 29. Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi coborî bătrâneţile în Locuinţa morţilor.” 30. Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui, 31. el are să moară când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor coborî cu durere în Locuinţa morţilor bătrâneţile robului tău, tatăl nostru. 32. Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.” 33. Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi. 34. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!” (Geneza 44:1-34)

GENESA 45

1. Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi. 2. A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui faraon. 3. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui. 4. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. 5. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. 6. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. 7. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. 8. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. 9. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! 10. Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. 11. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău. 12. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc. 13. Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.” 14. El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. 15. A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el. 16. S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui. 17. Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: „Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului; 18. luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării. 19. Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi. 20. Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.” 21. Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum. 22. Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb. 23. Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum. 24. Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.” 25. Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor, Iacov. 26. Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. 27. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. 28. Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.” (Geneza 45:1-28)

GENESA 46

1. Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2. Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3. Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4. Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” 5. Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. 6. Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7. A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui. 8. Iată numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben. 9. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. 10. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr-o femeie canaanită. 11. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. 12. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. 13. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. 14. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. 15. Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov, Lea, în Padan-Aram, împreună cu fiica, sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi. 16. Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. 17. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. 18. Aceştia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi. 19. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. 20. Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. – 21. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. 22. Aceştia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inşi. 23. Fiul lui Dan: Huşim. 24. Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. 25. Aceştia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şapte inşi. 26. Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el, erau în totul şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. 27. Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. – Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci. 28. Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen. 29. Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui. 30. Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.” 31. Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe faraon şi să-i spun: „Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine. 32. Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor.” 33. Şi, când vă va chema faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?”, 34. voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri.” În felul acesta veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.” (Geneza 46:1-34)

 

3. MARȚI, 15.01.2013

GENESA 47

1. Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.” 2. A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui faraon. 3. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.” 4. Şi au mai zis lui faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, dar, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.” 5. Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” 7. Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon. 8. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?” 9. Iacov a răspuns lui faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.” 10. Iacov a binecuvântat iarăşi pe faraon şi a plecat dinaintea lui faraon. 11. Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise faraon. 12. Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. 13. Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei. 14. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui faraon. 15. Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.” 16. Iosif a zis: „Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.” 17. Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. 18. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit, şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre. 19. Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne, împreună cu pământurile noastre, în schimbul pâinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii.” 20. Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon. 21. Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. 22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. 23. Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru faraon; iată, vă dau sămânţă ca să puteţi semăna pământul. 24. La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.” 25. Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui faraon.” 26. Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui faraon. 27. Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult. 28. Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29. Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30. Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.” 31. Iacov a zis: „Jură-mi.” şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului. (Geneza 47:1-31)

GENESA 48

1. După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim. 2. Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat. 3. Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. 4. El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.” 5. Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon. 6. Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire. 7. La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.” 8. Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: „Cine sunt aceştia?” 9. Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine ca să-i binecuvântez.” 10. Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat. 11. Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.” 12. Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 13. Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el. 14. Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut. 15. A binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta, 16. Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!” 17. Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase. 18. Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.” 19. Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.” 20. El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase. 21. Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri. 22. Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am luat-o din mâna amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.” (Geneza 48:1-22)

GENESA 49

1. Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni. 2. Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru, Israel! 3. Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere, 4. năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. 5. Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie. 6. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel. 8. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta. 9. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula? 10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele. 11. El îşi leagă măgarul de viţă şi, de cel mai bun butuc de viţă, mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sângele strugurilor. 12. Are ochii roşii de vin şi dinţii albi de lapte. 13. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lângă limanul corăbiilor, şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon. 14. Isahar este un măgar osos care se culcă în grajduri. 15. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut şi că ţinutul lui este măreţ; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului. 16. Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel. 17. Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate. 18. În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne! 19. Peste Gad vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări. 20. Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor. 21. Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase. 22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului. 23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. 24. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel. 25. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei. 26. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi! 27. Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită.” 28. Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită. 29. Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron, 30. în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron, ca moşie de înmormântare. 31. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. 32. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.” 33. Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său. (Geneza 49:1-33)

GENESA 50

1. Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. 2. A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3. Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile. 4. După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui faraon ce vă spun eu. 5. Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.” Aş vrea, dar, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.” 6. Faraon a răspuns: „Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.” 7. Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului, 8. toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii. 9. Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare. 10. Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile. 11. Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim; ea este dincolo de Iordan. 12. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. 13. L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mamre. 14. Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său. 15. Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” 16. Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: 17. „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!” Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea. 18. Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.” 19. Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20. Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. 21. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile. 22. Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani. 23. Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui. 24. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” 25. Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” 26. Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt. (Geneza 50:1-26)

 

4. MIERCURI, 16.01.2013

EXODUL 1

1. Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui: 2. Ruben, Simeon, Levi, Iuda, 3. Isahar, Zabulon, Beniamin, 4. Dan, Neftali, Gad şi Aşer. 5. Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt. 6. Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni. 7. Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei. 8. Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. 9. El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. 10. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.” 11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. 12. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. 13. Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. 14. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără niciun pic de milă. 15. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, 16. şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.” 17. Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. 18. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?” 19. Moaşele au răspuns lui faraon: „Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.” 20. Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. 21. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case. 22. Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.” (Exodul 1:1-22)

EXODUL 2

1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. 2. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. 3. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului. 4. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple. 5. Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia. 6. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!” 7. Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?” 8. „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului. 9. Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. 10. Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.” 11. În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui. 12. S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?” 14. Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.” 15. Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână. 16. Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma. 18. Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” 19. Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” 20. Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!” 21. Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiica sa Sefora. 22. Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom „căci”, a zis el, „locuiesc ca străin într-o ţară străină.” 23. După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu. 24. Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. 25. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei. (Exodul 2:1-25)

EXODUL 3

1. Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. 3. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5. Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” 6. Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. 9. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. 10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” 11. Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” 12. Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” 13. Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?” 14. Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” 15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” 16. Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt, 17. şi am zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere.” 18. Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru.” 19. Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică. 20. Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.” 21. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale. 22. Fiecare femeie va cere, de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur şi haine, pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe egipteni.” (Exodul 3:1-22)

EXODUL 4

1. Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!” 2. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” 3. Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. 4. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui. 5. „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” 6. Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o, şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada. 7. Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui. 8. „Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn. 9. Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.” 10. Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.” 11. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? 12. Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 13. Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” 14. Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. 15. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. 16. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu. 17. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.” 18. Moise a plecat; şi, când s-a întors la socrul său, Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro a zis lui Moise: „Du-te în pace!” 19. Domnul a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa au murit.” 20. Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu. 21. Domnul a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi toate minunile pe care ţi le pun în mână, să le faci înaintea lui faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece. 22. Tu vei zice lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. 23. Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.” 24. În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. 25. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” 26. Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!”, din pricina tăierii împrejur. 27. Domnul a zis lui Aaron: „Du-te înaintea lui Moise în pustiu.” Aaron a plecat: a întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu şi l-a sărutat. 28. Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, şi toate semnele pe care-i poruncise să le facă. 29. Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii copiilor lui Israel. 30. Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise; şi Moise a făcut semnele înaintea poporului. 31. Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Exodul 4:1-31)

 

5. JOI, 17.01.2013

EXODUL 5

1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.” 2. Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.” 3. Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” 4. Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.” 5. Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” 6. Şi chiar în ziua aceea, faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor: 7. „Să nu mai daţi poporului paie, ca mai înainte, pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. 8. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: „Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru.” 9. Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.” 10. Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte faraon: „Nu vă mai dau paie; 11. duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.” 12. Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului ca să strângă mirişte în loc de paie. 13. Isprăvniceii îi sileau, zicând: „Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!” 14. Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?” 15. Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi? 16. Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: „Faceţi cărămizi!” Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.” 17. Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: „Haidem să aducem jertfe Domnului!” 18. Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie, şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.” 19. Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.” 20. Când au ieşit de la faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau. 21. Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.” 22. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23. De când m-am dus la faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.” (Exodul 5:1-23)

EXODUL 6

1. Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.” 2. Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. 3. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul.” 4. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. 5. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu. 6. De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. 7. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. 8. Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.” 9. Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să asculte pe Moise. 10. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 11. „Du-te de vorbeşte lui faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui.” 12. Moise a răspuns în faţa Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat: cum are să m-asculte faraon pe mine care n-am o vorbire uşoară?” 13. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel. 14. Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. 15. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr-o femeie canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon. 16. Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani. 17. Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor. 18. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sută treizeci şi trei de ani. 19. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după spiţa neamului lor. 20. Amram a luat de nevastă pe mătuşa sa Iochebed; şi ea i-a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani. 21. Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi Zicri. 22. Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri. 23. Aaron a luat de nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. 24. Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile coriţilor. 25. Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i-a născut pe Fineas. Aceştia sunt căpeteniile familiilor leviţilor cu familiile lor. 26. Aceştia sunt Aaron acela şi Moise acela, cărora le-a zis Domnul: „Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor.” 27. Ei sunt aceia care au vorbit lui faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceştia sunt Moise acela şi Aaron acela. 28. Când a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului, 29. Domnul a zis lui Moise: „Eu sunt Domnul. Spune lui faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.” 30. Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: „Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să m-asculte faraon?” (Exodul 6:1-30)

EXODUL 7

1. Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău. 2. Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău, Aaron, va vorbi lui faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. 3. Eu voi împietri inima lui faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului. 4. Totuşi, faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi. 5. Egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” 6. Moise şi Aaron au făcut ce le poruncise Domnul: aşa au făcut. 7. Moise era în vârstă de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci şi trei de ani, când au vorbit lui faraon. 8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: 9. „Dacă vă va vorbi faraon şi vă va zice: „Faceţi o minune!”, să zici lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui faraon. Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” 10. Moise şi Aaron s-au dus la faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. 11. Dar faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. 12. Toţi şi-au aruncat toiegele, şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13. Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 14. Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15. Du-te la faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul care a fost prefăcut în şarpe, 16. şi să zici lui faraon: „Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine să-ţi spun: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească în pustiu. Dar iată că până acum n-ai ascultat. 17. Acum, aşa vorbeşte Domnul: „Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea; şi ele se vor preface în sânge. 18. Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă egiptenilor să bea din apa râului.” 19. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge; şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră.” 20. Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul şi a lovit apele râului, sub ochii lui faraon şi sub ochii slujitorilor lui; şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. 21. Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau să bea apa râului, şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 23. Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. 24. Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut; căci nu puteau să bea din apa râului. 25. Au trecut şapte zile, după ce a lovit Domnul, râul. (Exodul 7:1-25)

 

6. VINERI, 18.01.2013

EXODUL 8

1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. 2. Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale. 3. Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. 4. Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.” 5. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri, şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!” 6. Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului. 7. Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. 8. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.” 9. Moise a zis lui faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.” 10. El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul nostru. 11. Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.” 12. Moise şi Aaron au ieşit de la faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe faraon. 13. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare. 14. Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit. 15. Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 16. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.” 17. Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului. 18. Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. 19. Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 20. Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui faraon, când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. 21. Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte, şi pământul va fi acoperit de ele. 22. Dar, în ziua aceea, voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia. 23. Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.” 24. Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte câineşti în casa lui faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti. 25. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.” 26. Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce, sub ochii lor, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? 27. Vom face mai bine un drum de trei zile în pustiu, şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.” 28. Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi, ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.” 29. Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne mai înşele faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.” 30. Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului. 31. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s-au depărtat de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. N-a mai rămas una. 32. Dar faraon, şi de data aceasta, şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece. (Exodul 8:1-32)

EXODUL 9

1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2. Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, 3. iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare. 4. Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.” 5. Domnul a hotărât vremea şi a zis: „Mâine, va face Domnul lucrul acesta în ţară.” 6. Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. 7. Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase: şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece. 8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui faraon. 9. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” 10. Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. 11. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. 12. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise. 13. Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. 14. Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15. Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16. Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17. Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, 18. iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi. 19. Pune-ţi, dar, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.” 20. Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele. 21. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. 22. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!” 23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. 24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp. 26. Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. 27. Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. 28. Rugaţi-vă Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” 29. Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul! 30. Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.” 31. Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32. grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33. Moise a plecat de la faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34. Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. 35. Lui faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise. (Exodul 9:1-35)

EXODUL 10

1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui ca să fac semnele Mele în mijlocul lor 2. şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.” 3. Moise şi Aaron s-au dus la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. 4. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale. 5. Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, 6. îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la faraon. 7. Slujitorii lui faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” 8. Au întors la faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?” 9. Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului.” 10. Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! 11. Nu, nu; ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui faraon. 12. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.” 13. Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară, toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. 14. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. 15. Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. 16. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră. 17. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul Dumnezeul vostru să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” 18. Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului. 19. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. 20. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece. 21. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” 22. Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile. 23. Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină. 24. Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” 25. Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile de tot, pe care le vom aduce Domnului Dumnezeului nostru, 26. şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru; iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.” 27. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a vrut să-i lase să plece. 28. Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.” 29. „Da!”, a răspuns Moise, „nu mă voi mai arăta înaintea ta.” (Exodul 10:1-29)

 

7. SÂMBĂTĂ, 19.01.2013

EXODUL 11

1. Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui faraon şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. 2. Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase de argint şi vase de aur.” 3. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui faraon şi înaintea poporului. 4. Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt; 5. şi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. 6. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. 7. Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel.” 8. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor coborî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea, voi ieşi.” Moise a ieşit de la faraon, aprins de mânie. 9. Domnul a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.” 10. Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui faraon; Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. (Exodul 11:1-10)

EXODUL 12

1. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. 3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. 4. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. 5. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. 6. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. 7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. 8. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare. 9. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. 10. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. 11. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului. 12. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. 13. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului. 14. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 15. Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. 16. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. 17. Să ţineţi sărbătoarea Azimelor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. 18. În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azime, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. 19. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. 20. Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azime.” 21. Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştile. 22. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. 24. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. 25. Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. 26. Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?”, 27. să răspundeţi: „Este jertfa de Paşti în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. 28. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. 29. La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. 30. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. 31. În aceeaşi noapte faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” 33. Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” 34. Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. 36. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni. 37. Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. 38. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. 39. Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de egipteni, fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. 40. Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. 41. Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor. 43. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşti: niciun străin să nu mănânce din ele. 44. Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele. 45. Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce. 46. Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi niciun os. 47. Toată adunarea lui Israel să facă Paştile. 48. Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştile Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. 49. Aceeaşi lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” 50. Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. 51. Şi chiar în ziua aceea, Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor. (Exodul 12:1-51)

EXODUL 13

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2. „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” 3. Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită. 4. Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. 5. Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta: 6. Timp de şapte zile, să mănânci azime; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7. În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azime; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8. Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.” 9. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10. Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an. 11. Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, 12. să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13. Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14. Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15. şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei. 16. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.” 17. După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.” 18. Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. 19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.” 20. Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiului. 21. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. 22. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii. (Exodul 13:1-22)


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (34) – „O MISIUNE PENTRU FIECARE”


cropped-bible-1

34. Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
(Psalmi 119:34)

 

În viață fiecare dintre noi avem câte ceva de făcut. Ceva important pentru noi. Fiecare avem câte o profesie pe care trebuie să ne-o îndeplinim cu credincioșie. Însă pentru această profesie fiecare trebuie să ne pregătim. Profesorul nu poate preda la clasă dacă nu are o pregătire pedagogică corespunzătoare. Sau dacă predă nu poate avea rezultate foarte bune. Un medic trebuie să termine o facultate de medicină. O asistentă trebuie să facă un liceu sanitar sau o școală postliceală sanitară. Un șofer trebuie să facă școala de șoferi și, eventual, niște cursuri pentru atestat. În zilele noastre chiar și multe mame fac cursuri maternale în care învață cum să-și crească cu pricepere și dragoste copiii. Și exemplele pot continua la infinit.

Pe Calea Domnului lucrurile nu sunt cu mult diferite. Ca să poți predica Cuvântul Domnului trebuie să ai, așa cum spuneam și altădată, o pregătire biblică temeinică. Nu este neapărat nevoie să faci o facultate pentru acest lucru (nici nu este rău), dar în primul rând trebuie ca cel ce vrea să predice să „mănânce” Biblia, adică s-o studieze cu toată atenția din scoarță-n scoarță. Altfel este ceea ce Pavel spunea despre evrei: Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. ” (Romani 10:2-3) Vă mărturisesc cu toată responsabilitatea că, dacă ar fi posibil, fiecare membru din biserică ar vrea să fie păstor doar din dorința de a primi apreciere din partea oamenilor. Însă pentru a fi pus într-o astfel de slujbă trebuie să fii foarte bine pregătit, să poți să faci față tuturor problemelor și piedicilor care pot apărea în viața bisericii. Altfel ești la fel ca un căpitan de vas care vede că vaporul se scufundă, dar în loc să salveze echipajul preferă să se salveze mai întâi pe el. Nu știe, însă, că odată cu echipajul va pieri și el căci nu va avea cine să-i coboare barca de salvare…

Fiecare dintre noi avem în biserică o misiune specială, fiecare trebuie să facem lucrul la care ne pricepem cel mai bine pentru ca biserica să meargă bine. Iar dacă nu ne pricepem, să cerem înțelepciune de la Cel ce „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3: 20). În biserică nu există „pensionari” în Lucrarea Domnului. Nu poți predica? Atunci poți cânta. Nu ai voce? Atunci poți recita poezii. Poți să te ocupi de lucrarea cu copiii – Școala Duminicală. Poți să te ocupi de timpul de rugăciune sau de timpul de laudă și închinare. Cine nu face nimic în biserică nu face pentru că nu vrea, nu pentru că nu poate.

Așadar, dacă Dumnezeu ți-a încredințat un talant, dacă te-a „însărcinat” cu o misiune specială, du-o până la bun sfârșit! Altfel Dumnezeu îți va lua acel talant și-l va da altuia, iar tu vei rămâne fără răsplată (Matei 25: 14-30).

 

AMIN!

 


2 comentarii

SPIRITUL COMERCIAL AL CRĂCIUNULUI


Reeditare din data de 25 decembrie 2012
Crăciunul este sărbătoarea în care fiecare creștin ar trebui să aniverseze Nașterea Domnului Isus. Știm, probabil, cu toții că Domnul Isus nu S-a născut pe 25 decembrie, dar personal cred că acest lucru are o mai mică importanță. Ceea ce este important este faptul că ziua aceasta ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi încă un prilej de a-L primi pe Hristos în inimile noastre. Prea puțini fac, însă, lucrul acesta. Fii și tu printre ei!
Cei mai mulți, însă, dau Crăciunului un accentuat spirit comercial. Cadouri peste cadouri, brazi încărcați cu strălucitoare instalații electrice sau lumânărele arzânde, toate acestea au răpit spiritul de adevărată sărbătoare, dându-i un aspect comercial de kitsch. Pe la televizor se dau filme de comedie cu Moș Crăciun, reclame pompoase de Crăciun, DAR NICI O VORBULIȚĂ DESPRE NAȘTEREA MÂNTUITORULUI ȘI SEMNIFICAȚIA ACESTEIA PENTRU NOI, CREȘTINII. NICI MĂCAR UNA! Copiii sunt mințiți că a venit Moș Crăciun pe coș și le-a adus cadouri, în loc să li se povestească despre Nașterea Domnului. DAR SUNTEM CREȘTINI DE 2000 DE ANI, NU-I AȘA? CE FEL DE CREȘTINI?
Doamne Isuse, așteptăm să te naști și în inimile noastre și să ne luminezi viața!

Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă aduce pace în suflet lumină în inimă și multă iubire alături de cei dragi! Fam. Puchea.

rugaciune