EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

UN VIS APROAPE ÎMPLINIT

4 comentarii


Reeditare din data de 23 decembrie 2012

Omul are multe visuri. Și eu am avut și încă mai am multe visuri. Și cele mai multe privesc pe cei din jurul meu.

M-am întors la Domnul acum 10 ani și jumătate și m-am botezat acum 9 ani și 3 luni. Mai precis pe 14 septembrie 2003. De-a lungul timpului mi-am făcut multe visuri. Unele dintre ele mi s-au împlinit, altele așteaptă la rând. Am visat să am o Biblie (pe când nu eram pocăit) pe care s-o pot citi nestingherit. De cumpărat de la Biserica Ortodoxă nu am avut niciodată bani s-o cumpăr. Acum cred că am vreo 20 de Biblii pe care le pot distribui acelora din satul meu care se hotărăsc să-L urmeze pe Domnul. Am visat în primul an (până să mă botez) să pot să mă apropii de Trupul și Sângele Domnului la Cina Domnului, acum fac acest lucru aproape regulat (dacă pot ajunge la adunare). Am visat să am o mașină ca să pot merge la adunare. Încă aștept ca și acest vis să mi se împlinească pentru a nu mai merge 25 de km. dus și 25 întors la ocazie. Am visat la un lăcaș de închinare în satul meu pentru ca oamenii din satul meu cu care mai stau de vorbă să nu mai aibă motiv să nu vină la Domnul (căci până acum spuneau: „Am veni, dar nu avem cu ce merge la Lehliu!”) și se pare că și visul acesta este pe cale de a se împlini.

Cu mai mult timp în urmă s-a înfiripat o înțelegere între păstorul de la Biserica Penticostală Harul Lehliu, fratele Daniel Anton, și fostul primar al comunei Gurbănești. În cadrul acestei înțelegeri, fostul primar ne-a promis un spațiu unde să ne putem aduna la închinare, adică o încăpere pentru adunare, fără chirie, doar să plătim curentul consumat.

Începând de astăzi, cu ajutorul Domnului, avem adunare (mai precis punct de predicare) în sat, așa că cine dorește poate să vină împreună cu noi în fiecare duminică, de la orele 15. Sigur, mai sunt probleme de rezolvat (prima este cu sursa de încălzire), dar eu sunt convins că Domnul le va rezolva pe toate. Așadar, cu ajutorul Domnului, astăzi am dat cadouri de Crăciun copiilor din Gurbănești în localul pus la dispoziție de fostul primar. Fratele păstor Daniel Anton a vorbit copiilor și părinților despre Domnul, copiii au cântat un colind și totul a decurs într-o atmosferă de apropiere sufletească. Trebuie, însă, să ne rugăm pentru ca Domnul să trezească sufletele oamenilor din satul acesta și să ne ajute cu problema cu încălzirea.

Dar unde este lucrarea Domnului, nici cel rău nu stă cu mâinile în sân. Viceprimarul comunei, un bărbat cu părul degeaba grizonat, cu un an mai în vârstă decât mine, bagă deodată capul pe ușă și spune, fără să salute pe vreunul de acolo și fără să aibă vreun drept (deoarece localul este proprietate privată) ceva de genul: „Nu era normal să ne anunțați și pe noi? Trebuia să ne cereți și nouă aprobarea!” și a plecat, fără să aștept vreun răspuns. Am ieșit după el și i-am spus: „Este proprietate privată.” La care mi-a răspuns: „Da? Bine!” Ce-o însemna acel „Bine!”, Dumnezeu știe! Abia după aceea am dedus că s-ar putea să fie mâna preotului din sat. În ultimul timp, preotul nu a mai acționat fățiș împotriva noastră, ci a stat în umbra altora. Așadar, probabil că preotul a auzit de acțiunea noastră și l-a sunat pe viceprimar. Se poate să nu fie așa. Se poate să greșesc. Domnul va scoate adevărul la iveală. În tot cazul, avem mare nevoie de rugăciune pentru ca Domnul să scoată suflete la mântuire, pentru ca piedicile să fie date la o parte din calea Lucrării Domnului și pentru ca Domnul să ne ajute să rezolvăm problema cu încălzirea localului.

AMIN!

Image001 Image003 Image005 Image007 Image009 Image011Image011 Image000 Image002 Image004 Image006 Image008 Image010 Image012

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

4 gânduri despre „UN VIS APROAPE ÎMPLINIT

  1. Bunul Dumnezeu din ceruri sa-si andrepte privirile spre voi ,sa va dea lumina si antelepciune an cunoasterea Lui si sa va trimita ajurorul Sau. Iubitul meu frate va sustin an rugaciune si daca vom fi cu sanatate de la Domnul o sa ancerc sa va sustin cat pot.Dumnezeu sa fie slavit an toate.

    • Amin! Mulțumesc din suflet pentru susținere! Avem, cu adevărat, nevoie de multă susținere în rugăciune pentru că aici sunt multe duhuri împotrivitoare, în frunte cu preotul satului. Satana țipă fiindcă își vede atacată proprietatea. Dar nu ne temem, pentru că DUMNEZEU ESTE CU NOI!

  2. „AVENTURI” DIN GURBĂNEȘTI ( ) – Am fost azi (duminică, 30 decembrie) la noua noastră casă de adunare din Gurbănești și m-am întâlnit cu o singură persoană: un frate bătrân. Nu-i nimic, Dumnezeu nu disprețuiește începuturile slabe! Am citit Psalmul 46, ne-am rugat pentru această lucrare, am lăudat pe Domnul, într-un cuvânt: AM STAT ÎNAINTEA DOMNULUI. Dar vreau să vă spun că nici Satana n-a stat degeaba: și-a trimis solul. Preotul satului a patrulat vreo jumătate de oră pe lângă adunare. Așa că am avut și pază neplătită: chiar preotul! Domnul să facă dreptate! De astăzi încolo am hotărât să-l pun pe lista mea de rugăciune în fiecare zi. Amin!

  3. Spunea un predicator odata ca daca noi cei care al cunoastem pe Dumnezeu am insista anaintea Domnului an rugaciune pentru sufletele celor nemantuiti si daca macar un suflet s-ar antoarce antr-un an ar fi adunarile neancapatoare.Avem ani si ani la pocainta dar santem ca niste copaci frumosi (la prima vedere) cu frunze verzi dar fara roade.Ai multumesc Domnului ca a-ti fost acolo si v-ati rugat si Dumnezeu a trimis pe angerul sau ,ca sa scrie activitatea voastra chiar daca ati fost doi.ALELUIA.Dumnezeu sa va deschida ochii ca lui Ghehazi sa pute-ti vedea ostirea cerului care va anconjoara atunci cand va adunati sa-l laudati pe EL.Nu va fie frica de nimic , ca-ci frica atrage cu ea pedeapsa ,si noi nu am fost chemati la pedeapsa ci la biruinta prin Domnul nostru ISUS HRISTOS.A Lui sa fie slava an veci .AMIN.

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s