EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

POVESTIRI BIBLICE PENTRU COPII: LECȚIA 1 – MINUNATA LUCRARE DIVINĂ

Scrie un comentariu


Reeditare din data de 11 aprilie 2013

LA ÎNCEPUT…

Biblia începe cu Dumnezeu. El a făcut cerurile minunate de sus și pământul pe care locuim noi.

La început, pământul era pustiu și gol. O tăcere adâncă domnea pretutindeni. Niciun animal, nicio pasăre, niciun copil…

Apoi, dintr-odată, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” și așa a fost. Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric, numind lumina: Zi, iar întunericul: Noapte. Aceasta a fost prima zi.

În cea de-a doua zi, Dumnezeu a despărțit apele de sus de apele de jos făcând loc întinderii cerului atmosferic.

A treia zi Dumnezeu a adunat apele la un loc și a scos la iveală uscatul. Apoi, El a acoperit câmpiile, dealurile și munții cu iarbă și cu tot felul de tufișuri și pomi, pe crengile cărora se legănau îmbelșugate roadele: măsline, mere, pere, mure și fragi.

În cea de-a patra zi la orizont a apărut discul roșiatic al soarelui, iar pe înserate s-a arătat și luna, ca o împărăteasă a cerului, însoțită de suita miliardelor de stele.

A cincea zi pământul s-a umplut de gălăgie. Ce a creat Dumnezeu în această zi? Păsările cerului și peștii mării. I-a făcut de toate formele, culorile și mărimile: balene, păstrăvi argintii, rândunele, gâște, struți.

A șasea zi Dumnezeu a făcut târâtoarele și animalele câmpului: vaci, cai cu coama rotată, oi, câini și pisici, dar și tigri, urși, lei, șopârle și șoareci. Toate acestea au fost făcute ca dar pentru ziua de naștere a omului. În lecția următoare vom învăța despre facerea omului. S-ar putea ca tu deja săștii cum l-a chemat.

În ziua a șaptea Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Lui. El a binecuvântat-o și a sfințit-o pentru că toate erau acum frumoase și la locul lor. (Genesa 1)

img109

PĂRINȚI: „Prin credință, noi pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Evrei 11: 3)

COPII: 1. Unde locuiește Dumnezeu?

                 2. Cine poate da viață tuturor făpturilor?

                 3. Poți să enumeri câteva lucruri făcute de El?

(Din cartea „101 întâmplări preferate din BIBLIE”, de Ura Miller)

Reclame

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 45 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.