EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

AVERTISMENT – PERSOANĂ CU IDENTITĂȚI FALSE


semnul-exclamarii

În ultima vreme întâlnim pe internet tot mai multe persoane care se dau drept altcineva. Una dintre aceste persoane, care a lăsat și pe blogul meu mai multe comentarii, este un oarecare „dany” (acesta este unul dintre nikname-urile sale) care și-a însușit mai multe identități false. Două dintre aceste identități sunt cele ale cunoscuților frați păstori penticostali Cristian Ionescu și Laurențiu Balcan. Această făptură (pentru că, din păcate, nu-l pot numi om) a deschis și câte un blog pe numele fiecăruia dintre ei în care nu face altceva decât să înjure și să arunce cu noroi. Adresele celor două bloguri sunt: http://laurentiubalcan.wordpress.com/ și http://cristianionescublog.wordpress.com/. Adresele de mail de pe care a postat comentariile sunt: ciprianiulian.1989@yahoo.com (pentru Cristian Ionescu), laurentiubalcan@yahoo.com (pentru Laurențiu Balcan), dany@yahoo.com și Danypop1@yahoo.com și danypop1@yahoo.com (pentru nikname-ul „dany”). AVEȚI MARE GRIJĂ CU ACEST CAMELEON!

UPDATE: Mai nou, văd că frustratul acesta MI-A FURAT ȘI IDENTITATEA MEA, amenințându-mă că s-ar putea să apar pe „ceva saituri”. NU-I DAȚI CREZARE, NU SUNT EU! VERIFICAȚI ADRESA DE MAIL, a mea este: puchea_dorel@yahoo.ro. Gunoiul ăsta merită ignorat, nu-l băgați în seamă!

Reclame


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (45) – „UNDE E CREDINȚA DE-ALTĂDATĂ?”


cropped-bible-1

45. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
(Psalmi 119:45)

Expresia „voi umbla în loc larg” are aici sensul de „nu mă voi teme de nimic”. Nu mă voi teme de nimic pentru că eu caut (adică cercetez și aplic în viața mea) poruncile Sale iar El mă ocrotește. Psalmistul David spune: Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Psalmi 4: 8). În orice problemă, nu avem de ce să ne temem dacă Dumnezeu este cu noi.

Într-un război, dacă te afli în câmp deschis ești în cel mai mare pericol, deoarece poți fi atacat din toate părțile de inamic. Atunci ești foarte vulnerabil. Pe de altă parte, însă, ai și un mare avantaj: acela de a vedea inamicul de la distanță, indiferent din ce parte s-ar îndrepta spre tine. Astfel, îți poți pregăti apărarea. Într-o anumită măsură, aș putea spune că Dumnezeu ne vrea vulnerabili ca să ne punem mai mult încrederea în El. El vrea ca noi să depindem de El în orice problemă. Nu trebuie decât să ne recunoaștem vulnerabilitatea și slăbiciunea și să-i cerem ajutorul. Fără ajutorul Lui suntem ca și morți. Iată de ce El ne așează în loc larg: ca noi să avem o panoramă cât mai largă asupra inamicului, să observăm că inamicul este mult mai puternic decât noi și să cerem ajutor de la Domnul. Tot David spune: Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.” (Psalmi 20:7) Și în alte versete:Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.”(Psalmi 33:20); „Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. ” (Psalmi 115:10-11)

BIZUIE-TE PE DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC, DRAGUL MEU FRATE ȘI PRIETEN, ȘI VEI AVEA BIRUINȚĂ!

 

AMIN!