EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


6 comentarii

Pozitia Cultului Crestin Penticostal- Cazul Bodnariu


Ciprian I. Bârsan

image

COMUNICATE

Comunicat referitor la situația familiei Bodnariu

02.12.2015

În legătură cu familia Marius şi Ruth Bodnariu din Norvegia, căreia i s-au luat cei 5 copii de către Protecţia Copilului din această ţară, vă informăm următoarele:

Prin fr. Daniel Bodnariu, pastor al Bisericii Penticostale Filadelfia Bucureşti şi frate de corp cu fr. Marius, am urmărit cu atenţie acest caz, încercând să înţelegem cât mai bine despre ce este vorba.Imediat după ce am aflat că le-au fost luaţi copiii în urma denunţului făcut de directoarea şcolii în care învăţau, denunţ în urma căruia au fost acuzaţi de creştinism radical, pentru că le spuneau copiilor lor că Dumnezeu pedepseşte păcatul, ne-am arătat disponibilitatea de a-i ajuta, apelând la ambasada Regatului Norvegiei la Bucureşti şi la autorităţile statului român, dar familia Bodnariu ne-a spus că este bine să mai aşteptăm.Până acum am fost alături de ei numai în rugăciune, dar astăzi, 02.12.2015, cu acceptul…

Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

UPDATE: DIN nou despre FAMILIA BODNARIU


Ciprian I. Bârsan


COMUNICAT OFICIAL DE ACȚIUNE – CAZUL BODNARIU – 2 DECEMBRIE

În zilele acestea, conform unui plan organizat de acțiune, s-au trimis și continuă să fie trimise scrisori oficiale de protest din partea unor organizații de apărare a drepturilor și instituții cultice către ambasade, consulate și oficialități ale statului norvegian.
Începând de săptămâna viitoare, se vor organiza demonstrații în fața ambasadelor sau consulatelor Norvegiei în România, restul Europei, chiar Norvegia și Statele Unite.
Pentru inițiative și dorințe de participare, vă rugăm să contactați
Pentru România, Norvegia și alte țări europene: DANIEL BODNARIU daniel.bodnariu@gmail.com
Pentru Statele Unite: CRISTIAN IONESCU cristianionescu@elimro.com
Eficiența și impactul acestor acțiuni va depinde de câteva condiții:
– numărul cât mai mare de participanți (de aceea trebuie să ne anunțăm participarea, pentru a putea evalua și alege cele mai potrivite locații);
– dotarea cu afișe concrete și relevante (de acestea ne vom ocupa noi și le vom distribui participanților);

Vezi articolul original 57 de cuvinte mai mult