EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Ecaterina Andronescu îl somează pe Iohannis să intervină în cazul copiiilor ridicați abuziv de autoritățile norvegiene de la părinții români

Scrie un comentariu


Foarte frumos!

CrestinTotal.ro

Presa românească, dar și autoritățile din domeniul Protecției Copilului, precum și cele de la Ministerul de Externe, au reacționat, sâmbătă, cu privire la abuzul autorităților norvegiene care au separat cei 5 copii ai unei familii mixte româno-norvegiene pe motiv că ar fi fost abuzați. Copiii sunt ai familiei Bodnariu, formata dintr-un inginer IT roman, care traieste in Norvegia, si sotia acestuia, norvegianca, Ruth Johanne Bodnariu, asistenta medicala. Cei doi au intrat in autentia autoritatilor dupa ce doi dintre copii, cei mari, doua fete, au spus ca primesc corectii fizice acasă.Astfel, autoritățile din țara noastră au început demersurile pentru a aduce cei 5 copii ai familiei Bodnariu înapoi în România. Mai mult, unchiul copiilor, aflat în România dorește să îi adopte pe micuți.

Cazul a agitat și personalitățile politice și oficialii din țară care reacționat cu privire la situația micuților. Astfel, prezent într-o emisiune de sâmbătă seara, la postul Antena 3…

Vezi articol original 418 cuvinte mai mult

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s