EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Plan de studiu biblic: „Experimentând înnoirea produsă de Dumnezeu” (4)

Scrie un comentariu


1 Corinteni 6:19-20 ne reamintește prietenește despre importanța înnoirii exterioare, pe lângă cea produsă în interiorul nostru. Să ne gândim puțin. Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt și trebuie tratate ca atare. Ai îngădui ca clădirea bisericii tale să fie șubredă și cu stricăciuni? Bineînțeles că nu! Dacă ar fi nevoie de reparații, ai renova biserica astfel încât să strălucească în cartier precum lumina dragostei Lui Cristos. Prin urmare, nu ar trebui noi să ne tratăm trupurile noastre în aceeași manieră și să le înnoim continuu pentru a putea împlini scopul Lui Dumnezeu pentru viețile noastre? În ce fel ai avea nevoie ca să-ți înnoiești trupul? Înnoirea poate fi diferită de la persoană la persoană. Pentru unii poate e nevoie de mai multe exerciții, de o dietă mai bună, sau ar putea fi o nevoie de vindecare. Pentru alții, poate există nevoia de a-L lăsa pe Dumnezeu să producă restaurare în urma unui păcat sexual din trecut. Identifică ce fel de înnoire necesită trupul tău și lasă-L pe Dumnezeu să aducă vindecare în viața ta.

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s