EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Din atâtea locuri, atât de diferiți, dar totuși uniți, împreună pentru Dumnezeu și pentru sfinți! #BODNARIU

Scrie un comentariu


Ciprian Barsan

S-a vorbit mult despre cazul Botnariu, și probabil se va mai vorbi de acum încolo. Privind și analizând acest caz, am realizat că noi cei din Trupul lui Hristos, atunci când ne unim putem mișca, urni, pune în mișcare! Împreună suntem puternici, nu prin forță sau violență, ci prin puterea dragostei…
Dragostea de frați ne facem să acționăm, să fim una, oricând, oriunde.
Putem reuși doar ÎMPREUNĂ, unul lângă altul, familie lângă familie, slujitor lângă slujitor, toți lângă Dumnezeu, Dumnezeu înainte, iar noi TOȚI, după El!
Din atâtea locuri, atât de diferiți, dar totuși uniți, împreună pentru Dumnezeu și pentru sfinți!
Doamne dă biruință!
Priviți pozele, VORBESC cel mai bine…









Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Vezi articol original

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s