EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Plan de studiu biblic: „De azi înainte”, de Craig & Ami Groeschel (5)

Scrie un comentariu


640x360

„Păstrați-vă curați”

Oamenii își planifică nunta luni de zile, dar uneori neglijează să își planifice căsnicia cu prioritate. Poate urmăm un curs pre-marital sau vorbim cu pastorul care oficiază nunta, dar cei mai mulți nu punem pe masă problemele pe care le putem aduce în relație. Probabil nici nu suntem pe deplin conștienți cum pot tiparele de gândire și de comportament să afecteze unitatea.

Deoarece patul conjugal este standardul lui Dumnezeu pentru intimitatea sexuală, este și locul care suferă cel mai mult atunci când o relație începe cu un bagaj sexual. Fie că este un trecut promiscuu, muzică lascivă, romane indecente, răni nevindecate în urma unor abuzuri sau expunere la pornografie — orice sursă de stimulare sexuală în afara contextului căsătoriei este o amenințare periculoasă. Indiferent cât de inofensiv te-ai auto-convins că este, dacă ai un secret care stă între tine și partenerul tău, închizi ușa intimității și deschizi ușa adulterului.

Sunteți dispuși să construiți împreună o barieră pentru a ține la distanță acele amenințări? Sunteți dispuși să vă limitați libertățile pentru a înfrunta ispitele cu tărie? Sunteți dispuși să fiți transparenți cu agenda, conversațiile sau interacțiunile pe care le aveți pe internet? Trebuie să faceți asta când sunteți puternici pentru a vă proteja atunci când sunteți slabi. Rugați-I pe Dumnezeu să vă arate ce slăbiciuni aveți, apoi construiți baricade în jurul lor.

Vom depăși limita? Vom avea eșecuri? Aproape sigur. Rezolvați problemele pe măsură ce apar. Cereți-I lui Dumnezeu să vă ierte. Rugați-l pe partener să vă ierte. Dar luptați-vă să rămâneți curați. Puritatea este importantă.

Să ne rugăm împreună: Isuse, Tu ai plătit un preț atât de mare ca să noi să fim curați, cu adevărat oameni schimbați. Numai Tu poți să ne faci curați în ochii Tăi. Dă-ne curajul să rămânem curați. Dă-ne tăria de a ierta și de a ne proteja inimile de distrugerea provocată de păcat. În Numele lui Isus, amin.

Sursa: https://www.bible.com/ro/users/pucheadorel/reading-plans/1239-craig-groeschels-from-this-day-forward?day=5&id=1239-craig-groeschels-from-this-day-forward

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s