EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Protest la Suceava pentru susţinerea familiei Bodnariu!

Scrie un comentariu


CrestinTotal.ro

protest-suceava-16-ianuarieSambata, 16 Ianuarie 2016, ora 11:00 – 13:00
Locaţia: în faţa prefecturii din SUCEAVA, situată în Str. Ştefan cel Mare nr. 36.

In data de 16 ianuarie, 2016, în intervalul 11:00 – 13:00, va avea loc un protest autorizat, paşnic, pro-familie, pentru susţinerea familiei Bodnariu (Marius şi Ruth).

Scopul protestului
In data de 16 Noiembrie 2015, toti cei 5 copii ai familiei Marius si Ruth Bodnariu, cu varste cuprinse intre 3 luni – 9 ani au fost luati in mod abuziv si nejustificat din sanul familiei in urma unui denunt facut de directoarea scolii unde merg cele doua fete mari, denunt care exprima ingrijorari legate de educatia religioasa pe care copiii o primesc in familie, dar un denunt care nu sustine in niciun fel evidenta vreunui abuz fizic sau psihic si care nu indica faptul ca exista un pericol iminet privind siguranta copiilor. In aceste circumstante nu se justifica…

Vezi articol original 41 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s