EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Petru Lascău: Cazul Bodnariu – Oglinda Scripturii


CrestinTotal.ro

bodnariu-1Mi-a sosit în cutia poștală un articol de Ioana Dogloiu, senior editor la Ziare.com, întitulat: ‘’Țara lui ‘’eu te-am făcut, eu te omor’’. Oglinda norvegiană.’’ Vă mărturisesc că citind rândurile acestei doamne care apără Barnevernet-ul norvegian elogiindu-i legile și aplicarea lor, condamnând în același timp România ca fiind ‘’țara lui ‘eu te-am făcut, eu te omor’’, mi-au sărit câteva siguranțe.

Stimată doamnă Dogloiu! Nu știu dacă aveți sau nu copii și nici câți aveți. Nu știu nici dacă îi disciplinați sau nu și nici cum o faceți. Cu toate că nu știu aceste detalii, mă simt obligat cumva să vă spun câteva cuvinte, pentru că și eu sunt unul care ‘’mă dau cu fundul de pământ’’, făcând parte din cultul acela religios care s-a sesizat de cazul ‘’ultraemoțional, ultraisterizat al familiei Bodnariu’’. Și am să le iau pe rând aceste câteva idei, pentru a vă oferi o explicație a acestei…

Vezi articolul original 621 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Video cu ravagiile Barnevernet-distrugătorul de suflete


CrestinTotal.ro

Norvegienii nu mai pot să tacă! Şi ne arată ce se întâmplă în ţara lor. Victimele Barnevernet rămân afectate pentru toată viaţa! Aceasta este  sinistra lume extremist secularistă. Vedem rezultatele supremaţiei glorioase a „Statului Dumnezeu” cu „îngerii” săi: funcţionari, sociologi şi psihologi îmbibaţi cu teorii stupide, ateiste şi darwiniste, care distrug tot ceea ce ating. Vezi video

victimele-barnevernet

Vezi articolul original


Scrie un comentariu

Cristian Ionescu: VEȘTI BUNE DAR NU CELE MAI BUNE


CrestinTotal.ro

Vestea cea mai bună va fi atunci când familia va fi reunificată!Dar astăzi, pentru prima oară de la separarea lor, Marius și Ruth au vorbit telefonic cu fetele mai mari, Eliana și Naomi.
Fetelor le e foarte dor de părinți și plâng zilnic după ei!
Vor să fie împreună cât mai curând!
Am vorbit puțin cu Marius și m-am întărâtat din nou: să ajungi să te bucuri că te lasă să vorbești la telefon cu copiii tăi?
Vă dați seama prin ce stări trec acești părinți?
Această mică… îngăduință este sub presiunea protestelor și demersurilor din ultimele două luni, dar…
Având în vedere că se apropie înfățișările de luna viitoare, nu cumva Barnevernet știe că până acum și-a încălcat până și toate legile sale de procedură, nu numai cele internaționale? Sigur, dar totuși, Marius și Ruth (și noi toți) au avut parte de o mare mângâiere: în ciuda meschinăriilor și…

Vezi articolul original 30 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Astazi pentru prima data Marius si Ruth au putut sa vorbeasca cu fetele. Fetele sufera de dor dupa parintii lor si vor sa vina acasa 


CrestinTotal.ro

Ne bucuram si multumim lui Dumnezeu ca astazi pentru prima data Marius si Ruth au putut sa vorbeasca cu fetele. Fetele sufera de dor dupa parintii lor si vor sa vina acasa si parintilor le este dor de ele si vor sa fie din nou o familie intreaga nu mutilata. Ce poate fi mai frumos pe lumea asta?! Nu stiu cum vor traduce cei ce ne „urmaresc” cuvantul DOR, nu cred ca exista in dictionarele lor. Din 16 noiembrie 2015, abia astazi 14 ianuarie 2016 este pentru prima oara cand au putut vorbi prin telefon pe speaker cate 10 minute cu fiecare fata, dupa doua luni doar cate 10 minute de convorbire! Nu pot decat sa-mi imaginez incarcatura emotionala a acestei convorbiri, fiecare cuvant cred ca a valorat mai mult decat o avere. Fetele sufera dupa parintii lor si parintii de asemeni! Noi ne vom pastra calmul si increderea ca…

Vezi articolul original 33 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Avocatul Poporului a primit răspuns de la Parlamentul Norvegiei în cazul Bodnariu


CrestinTotal.ro

Victor-CiorbeaOmbudsman-ul Parlamentar pentru Administrația Publică din Regatul Norvegiei, Aage Thor Falkanger, a răspuns, în 8 ianuarie 2016, adresei înaintate, în 23 decembrie 2015, de către Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, în legătură cu cazul celor 5 copii preluați de la părinții lor de către autoritățile de protecție a copilului (Barnevernet) din Regatul Norvegiei.

Vezi articolul original 101 cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Familia Bodnariu acuza statul norvegian ca vrea sa transforme „o decizie temporara in una permanenta” in cazul celor 5 copii


CrestinTotal.ro

catsmmmmmmFamilia Bodnariu lupta mai departe pentru a-i recupera pe cei 5 copii ce au fost luati in custodie de statul norvegian. Primul pas va fi recursul ce se va judeca in urmatoarele zile.

„La MAE, ambasadorul a subliniat ca este vorba de un caz social cu impact emotional foarte mare, a propus o cooperare politica pentru gestionarea acestui caz, a reamintit propunerea privind integrarea copiilor in familia extinsa a tatalui, din Romania. Acest lucru este in interesul copiilor. Ambasadorul a cerut permisiunea pentru ca consului sa ii poate vizita pe copii in aceste situatii”, a transmis purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe.

“A fost o intalnire buna, s-a discutat foarte mult, despre legea copilului de aici si in special pe drepturile omului. Demersuri care nu stim ca afecteaza situatia noastra, dar consideram ca sunt foarte bine venite. Sunt mai multe aspecte cum protectia copilului judeca un caz sau modul…

Vezi articolul original 16 cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

ȘI TOTUȘI, ESTE PERSECUȚIE RELIGIOASĂ – Cazul Bodnariu


CrestinTotal.ro

Absolut, dar absolut toate clarificările referitoare la cazul Bodnariu, cum că ar fi despre abuz și nu despre „radicalism creștin” și „îndoctrinare religioasă” sunt bazate pe două surse: documentele emise de Barnevernet și afirmațiile altora despre afirmațiile altora care au auzit de la alții că alții au zis că altora nu li se pare că alții ar fi zis despre alții că…
Că unele bloguri și comentarii personale pe social-media reproduc aceste aberații, nu mă mir. Cei care ne acuză că de ce, cum și cine facem ceva despre familia Bodnariu, ei înșiși n-ar putea răspunde acestor întrebări despre de ce nu-și țin dumnealor gura. Dar, deh, dacă au dreptul…
Însă media, instituțiile tradiționale pentru care jurnalismul este o profesie nu un hobby, acestea mă umplu de uimire!
Nu cele norvegiene care, după cum am documentat clar în alte intervenții, chiar cele de acum între ghilimele „creștine” sunt într-un concubinaj…

Vezi articolul original 520 de cuvinte mai mult