EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Incepând de Marți, vor avea loc demersuri diplomatice în vederea reunificării familiei Bodnariu. Chemăm întreaga frățietate la un timp de post și rugăciune

Scrie un comentariu


CrestinTotal.ro

 bodnariu-465x390COMUNICAT OFICIAL – PLAN DE ACȚIUNE

Suntem recunoscători în aceste zile pentru cei ce s-au mobilizat în mai multe orașe mari din România pentru mari adunări de protest. Domnul să vă răsplătească!

În săptămâna viitoare, începând cu ziua de Marți, vor avea loc demersuri diplomatice în vederea reunificării familiei Bodnariu. Chemăm întreaga frățietate la un timp de post și rugăciune pentru cei implicați în acest demers.

Vezi articol original 197 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s