EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


2 comentarii

FOTO/VIDEO: Peste 2.000 de persoane la Arad au participat la o acțiune de susținere a familiei Bodnariu


Ciprian Barsan


Peste 2.000 de persoane au participat sambata, la Arad, la o actiune de sustinere a familiei Bodnariu, careia serviciile sociale norvegiene i-au luat cei cinci copii, relateaza Agerpres. Participantii la actiunea organizata de comunitatea bisericilor baptiste din Arad s-au adunat in Piata “Avram Iancu” a municipiului, dupa care au pornit in mars pe bulevardul Revolutiei […]

https://penticostalismulazi.wordpress.com/2016/01/16/fotovideo-peste-2-000-de-persoane-la-arad-au-participat-la-o-actiune-de-sustinere-a-familiei-bodnariu/

Vezi articolul original

Reclame


Scrie un comentariu

ANUNȚ OFICIAL – CHEMARE LA POST ȘI RUGĂCIUNE: 19-21 IANUARIE


CrestinTotal.ro

12241346_1490204197952031_6508490549718318666_nChemăm pe toți cei care ne susțin să ne rugăm și să postim împreună, între 19 și 21 Ianuarie, ca Dumnezeu să binecuvânteze și să-i protejeze pe toți cei implicați, ca prin inițiativele și acțiunile lor să ajute reunificarea cât mai curând a familiei Bodnariu.

Dumnezeu folosește oameni mulți în multe feluri. Mulți se roagă și postesc, alții protestează și demască acest sistem secretiv/abuziv/manipulativ/sistematic de răpire a copiilor de către Barnevernet iar alții sunt implicați în mai multe dintre felurile menționate și altele pe care nu le-am enumerat. Vă mulțumim tuturor pentru suportul dumneavoastră continuu pentru Marius și Ruth și reunificarea familiei lor!

sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com

Vezi articolul original


Scrie un comentariu

COMUNICAT Ioan Brie: Bisericile evanghelice din Sibiu organizeaza impreuna o actiune comuna prin care se solidarizeaza cu familiile care au suferit abuzuri in Norvegia


Slavă Domnului! Doamne, dă biruință!

CrestinTotal.ro

COMUNICAT Ioan Brie: Bisericile penticostale, baptiste si Crestine dupa Evanghelie din Sibiu organizeaza impreuna o actiune comuna prin care se solidarizeaza cu familiile care au suferit abuzuri in Norvegia
Bisericile penticostale, baptiste si Crestine dupa Evanghelie din Sibiu organizeaza impreuna o actiune comuna prin care se solidarizeaza cu familiile care au suferit abuzuri in Norvegia din cauza Serviciului de Protectie a Copilului, protestand impotriva acestor abuzuri si afirmand valorile credintei crestine. Prin aceasta actiune vrem sa sustinem in special familiile Bodnariu si Nan, ai caror copii au fost luati de catre organizatia Barnevernet in mod abuziv, fara a fi respectate legile internationale si drepturile omului.
Deasemenea, aceasta actiune este si in scopul incurajarii actiunilor concrete din partea autoritatilor romane. Sustinem si dorim ca acestea sa se implice activ si sa faca tot ce tine de ele pentru a apara cetatenii tarii noastre.
Va invitam sa va alaturati noua sambata, 30…

Vezi articolul original 31 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

DOUĂ PERSONAJE ANTAGONICE: LUCA 19: 1-10 vs. MATEI 19: 16-26


LUCA 19: 1-10

Zacheu

images

 

1 Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.
2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,
3 căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
4 A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.
5 Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
6 Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie.
7 Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.
10 Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

 

MATEI 19: 16-26

Tânărul bogat

61352407

16 Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”
17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
18 „Care?”, I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
19 să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
20 Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?”
21 „Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”
22 Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii.
23 Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
24 Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
25 Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”
26 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”

 

Astăzi m-am gândit la aceste personaje care, din punctul meu de vedere, până la un punct au avut un parcurs convergent (deși cel mai probabil nu s-au cunoscut niciodată), dar de la un moment dat au devenit antagonice: Zacheu (căruia Biblia îi face cunoscut numele), un om bogat și lacom, dar care s-a lăsat prelucrat de Domnul Isus, și tânărul bogat (căruia Biblia nu-i face cunoscut numele), tot un om bogat, probabil la fel de lacom, dar care nu a vrut să se lase prelucrat. În cele două povestiri biblice avem câteva puncte antagonice:

  1. Zacheu s-a coborât din copac. Semnificația pe care eu i-o dau acestui lucru este aceea a smereniei. Ne dăm seama din tot contextul că Zacheu chiar s-a smerit până acolo încât a renunțat cu bucurie la averea lui împărțind-o celor de la care o luase: săracilor.
  2. Tânărul bogat a vorbit cu Isus de la egal la egal, deși știa cine este („Învățătorule…”), ceea ce demonstrează că nu a avut nicio clipă intenția de a se smeri și de a se pocăi sincer.
  3. Zacheu și-a manifestat bucuria în mod fățiș și sincer. Știa că de acum pentru el bogăția nu mai are niciun preț căci în casa lui intrase Cel ce aducea mântuirea. De aici încolo Zacheu a renunțat la această idolatrie care se numește iubire de arginți. Nimic nu este mai de preț decât să te știi mântuit. Nicio altă bogăție de pe fața pământului nu valorează cât o mântuire.
  4. Tânărul bogat a plecat mai întristat decât a venit. Pentru el bogăția era lucrul cel mai de preț, era, de fapt, dumnezeul lui. Din această perspectivă el a rămas ceea ce fusese și mai înainte: un iubitor de arginți, deci un idolatru. În ceea ce îl privea, nici măcar mântuirea nu a cântărit cât bogăția lui. În ziua de azi sunt mulți oameni care, puși în fața unei alegeri, aleg drumul lat al acestui tânăr.
  5. Când Zacheu L-a primit pe Domnul Isus relatarea biblică spune că toți cârteau și ziceau despre Isus că a intrat la un om păcătos. În cultura iudaică a vremii, „sfinții” nu aveau ce căuta în casa „păcătoșilor”, fără să realizeze, însă, că și ei sunt la fel de păcătoși și că toți oamenii au ceva bun în ei. Acel „ceva” nu este altceva decât gândul veșniciei (nădejdea mântuirii) pe care Dumnezeu, potrivit Bibliei, l-a pus în orice om: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. ” (Eclesiastul 3:11)
  6. Tânărul bogat nici măcar nu L-a invitat pe Domnul Isus să-i calce pragul, ceea ce ne determină să credem că întrebarea sa cu privire la viața veșnică nu a fost sinceră. Cel puțin nu în totalitate. Pentru că acest tânăr nu a dorit în niciun fel schimbarea, de aceea nimeni nu a cârtit și, mai mult decât atât, nimeni dintre cei apropiați lui nu l-a socotit păcătos. Un proverb arhicunoscut spune: „Cine se aseamănă, se adună.” Cine ar fi putut avea ceva de obiectat? Cei care erau la fel ca el? Nu, nicidecum! Doar când cineva se pocăiește sincer oamenii îl judecă pentru că nu mai este ca ei și pentru că nu mai face ceea ce fac ei. Practica a dovedit asta. Deși și el avea acest gând al veșniciei plantat de Dumnezeu în el, tânărul nu a dorit să se folosească de el și în felul acesta a respins categoric mântuirea.
  7. Domnul Isus i-a spus lui Zacheu că „Fiul a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” Asta pentru că Zacheu a dorit să-L cunoască pe El. Domnul Isus dorește mântuirea oricărui om de pe această planetă, dar nu forțează pe nimeni. Mulți oameni care au fost precum Zacheu au avut dorința acestuia: de a-L cunoaște pe Domnul Isus. Iar după ce L-au cunoscut, nu s-a mai despărțit de El niciodată. Fie ca și tu, drag prieten și cititor, să ai această dorință!
  8. Tot Domnul Isus a spus, dar de astă dată nu tânărului, care deja plecase mai trist decât venise (unora le place să trăiască o viață tristă prin respingerea uneia fericite alături de Făcătorul lor!), ci ucenicilor: „Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” Isus nu a spus aici că pentru bogați nu mai există nicio șansă ori că este păcat să fii bogat, NU! Ci El a spus că în cazul multora bogățiile îi țin legați de acest pământ, la fel ca un balast care nu permite decolarea unui aparat de zbor. Dacă ești în această situație, renunță la BALAST ca să-ți poți lua zborul către înălțimile albastre în ceasul în care Domnul Isus va reveni să-Și răpească Mireasa!

AMIN!


Scrie un comentariu

Elisei: O povestire a credinței ridicole (2)


În 2 Împărați 2:1-18 vedem că dedicarea ridicolă a lui Elisei față de Dumnezeu a fost perpetuă. Mai înainte ca Ilie să fie luat la Cer, Dumnezeu îl cheamă să viziteze Betelul iar Ilie îi cere lui Elisei să rămână în urmă. Elisei este atât de dedicat slujirii lui Dumnezeu încât el refuză cererea lui Ilie și îl însoțește la Betel. Acesta nu a fost un eveniment izolat pentru că Elisei l-a slujit cu credincioșie pe Dumnezeu până la capătul zilelor. El era definiția a ceea ce înseamnă să fii total devotat lui Dumnezeu. Cât de dedicat ești tu față de Dumnezeu? Ești dedicat în întregime sau doar atunci când este convenabil pentru tine?

Sursa: https://www.bible.com/ro/users/pucheadorel/reading-plans/661-elisha-a-tale-of-ridiculous-faith?day=2&id=661-elisha-a-tale-of-ridiculous-faith