EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Norvegia încalcă Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

Scrie un comentariu


CrestinTotal.ro

Biruit-a gândul din nou şi nu mi-a dat pace să nu scriu și rândurile care urmează. Aş vrea ca şi gândul vostru să „se sparie”, vorba cronicarului, să semene cu al meu şi să răspândiţi ceea ce am scris. Poate, poate, împreună vom schimba gândurile ”andrisanților” noştri.
Doamna ambasador nu ne-a răspuns la scrisoarea deschisă pe care am scris-o pentru Guvernul Norvegiei din două motive: ori nu a vrut, ori nu a putut. Dacă nu a vrut, înseamnă că are incompatibilități cu poporul român și atunci orice ambasador știe ce este onorabil să facă. Dacă nu a putut, adică dacă un înalt funcționar al statului norvegian nu are libertatea de a răspunde oricăror probleme legale care îi sunt solicitate în calitatea pe care o are, înseamnă că democrația este în suferință în Norvegia.
Voi analiza, concret, încălcările Convenției ONU pentru Drepturile Copilului de către Norvegia. Menționez că această Convenție, la…

Vezi articol original 678 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s