EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Bodnariu-Barnevernet-Norvegia: Când NEBUNII (biblic cei ce îl NEAGĂ pe Dumnezeu) pun mâna pe conducerea BALAMUCULUI și fac experimente sociale

Scrie un comentariu


Pastor Ciprian Barsan


Până acum, cazul familiei Bodnariu și traumele la care aceasta este supusă de către statul norvegian au avut parte de o abordare mai degrabă emoțională. Este meritul doctorului Daniela Mariș că face pasul spre o abordare științifică, cu mintea lucidă și cu sistem riguros, într-un excepțional text, intitulat „Barnevernet sau mic ghid de psihiatrie cu susu’n jos”, publicat pe Facebook.
Chiar dacă medicul ezită să meargă până la capăt cu diagnosticul, enumerarea și punerea în ordine logică a „sindroamelor Barnevernet” duc spre o concluzie înfiorătoare: fie în Norvegia are loc un teribil experiment social, un amestec de Gulag și lagăr nazist, menit să schimbe structuri comportamentale pentru a crea o nouă rasă, fie, ca într-o celebră comedie hollywoodiană, nebunii au luat ostatici toți membrii conducerii ospiciului, prezentându-se ei drept noii conducători ai balamucului. Fie amândouă la un loc.Reproducem integral în cele ce urmează analiza Danielei Mariș.


`Am urmărit cu multă…

Vezi articol original 746 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s