EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

40 de zile de Postul Paștelui (28)

Scrie un comentariu


640x360

Luca 22: 24-38

24 Între apostoli s’a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare?
25 Isus le-a zis: „Împărații Neamurilor domnesc peste ele; și celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători.
26 Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; și celce cîrmuiește, ca celce slujește.
27 Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuș, sînt în mijlocul vostru ca celce slujește la masă.
28 Voi sînteți aceia, cari ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.
29 De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,
30 ca să mîncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea, și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.“
31 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul.
32 Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.“
33 „Doamne“, I-a zis Petru, „cu Tine sînt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.“
34 Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cînta astăzi cocoșul, pînă te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.“
35 Apoi le-a mai zis: „Cînd v’am trimes fără pungă, fără traistă, și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva? „De nimic“, I-au răspuns ei.
36 Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s’o ia; cine are o traistă, deasemenea s’o ia; și cine n’are sabie, să-și vîndă haina, și să-și cumpere o sabie.
37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: «El a fost pus în numărul celor fărădelege.» Și lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească.“
38 „Doamne“, I-au zis ei, „iată aici două săbii.“ Și El le-a zis: „Destul!“
Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s