EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Biserica-frigider

2 comentarii


dsc0492

Duminică. Dimineața. Te trezești cu poftă de viață. Cu dor de adunare. Te pregătești de plecare. Pleci cu gând că astăzi te vei înviora spiritual. Că îți vei „încărca bateriile”. Te „îmbarci” în mijlocul de transport, personal sau în comun. E bine acolo. Cald. Fizic, că spiritual depinde… Te gândești că te vei întâlni cu frații, cu surorile. Te vei „descărca” de toate sarcinile din timpul săptămânii. La urma urmei, străbați kilometri întregi (sau zeci de kilometri) în căutarea bucuriei divine. A prezenței lui Dumnezeu. Ți se citește bucuria pe față. Nu simți când trec minutele. Ajungi la adunare. Poarta este încă încuiată. Nu-i nimic, mai sunt câteva minute! Noroc că ai la tine cheile! Deschizi. Intri. Înăuntru – cam frig. E toamnă, ce mai! Te așezi. Deschizi Biblia. Ești responsabil cu timpul de rugăciune. Citești textul din care te vei inspira astăzi. Sau îl recitești. De obicei este unul dintre psalmi. Te gândești la subiectele de rugăciune de astăzi. Ce are, oare, nevoie biserica? Sănătate. Da, un îndemn este pentru cei bolnavi. Apoi? Pentru ce ne mai putem ruga? Familie. Da, e nevoie de prezența lui Dumnezeu în familie. Familia e din ce în ce mai atacată. Pe urmă? Misiune. Da, biserica trebuie să fie o biserică misionară și să-i susțină în rugăciune pe misionari și pe lucrători. Pavel a fost susținut în rugăciune de biserică. Și Petru. Și Sila. Și alții. Meditezi. „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu (…).” (Ps. 63:1a). Un Dumnezeu personal. Un Dumnezeu de care toți avem nevoie.

Timpul trece. Programul începe la ora 10. La 9:55 ești tot doar tu. Mai aștepți. Se face 10. Tot doar tu. Mai aștepți. Poate vin. „Plâng” scaunele goale care, odinioară, erau ocupate. Toate. Acum sunt goale. Toate. În afară de cel pe care stai tu. Cum sunt scaunele, așa este și inima ta. Dimineață era mai plină. Mai cu poftă de viață. În biserică e frig. În viața noastră e frig. Inimile sunt înghețate. Domnul Isus spune că trebuie să fie în clocot. Da` de unde!… Gheață!… Nu simți? Nu mai simți… când stai prea mult în frig, de la un anumit moment dat începi să nu-l mai simți… Semn că ești pe moarte! Păcat, deunăzi erai plin de viață!

Te uiți la ceas. Pe chip ți se citește o oarecare disperare. E 10:15 și încă nu e nimeni. A, uite, vine cineva! Vreo 3-4 persoane. Tot e bine decât singur! Cântați o cântare, două… Fără viață. Mai mult tu. Poate își revin, te gândești. Citești textul pentru rugăciune. Le vorbești despre cum ar trebui să tânjească sufletul și trupul nostru după Domnul (Ps. 63:2). Se uită la tine cu o privire impersonală. Nicio expresie. „Amin”-urile s-au stins demult. Le vorbești despre importanța prezenței în adunare (Ps. 63:3). Probabil se gândesc, plictisiți: „Ce ne tot spune ăsta? Nu suntem în adunare?”. Da, suntem, dar doar fizic. Gândurile noastre, inima noastră ne zboară pe aiurea.

Vine timpul de laudă și închinare. Te gândești că trebuie să le oferi posibilitatea de a-L lăuda pe Domnul. Prin cântare, poezie, mărturie etc. „Offfff”, probabil se gândesc, „iarăși?” Se ridică greu, alene. Se vede că acasă nu-și omoară timpul cu așa ceva. Nu intră în „atribuțiile” lor. Gheață.

În sfârșit, timpul de predică! Păstorul vorbește din Cuvântul Domnului. Biserica se gândește la cine știe ce. Câte unul își întoarce privirile către ceasul din perete. „Nu se mai termină odată!” Și păstorul, dă-i și dă-i cu predica… O predică foarte bună, dealtfel! Dar inimile nu reușesc să se încălzească. Numai tu mai spui, din când în când, câte un „Amin!” hotărât. Se termină și predica. Ultimul „Amin!”. „Oh, în sfârșit!” Și uite-așa trece dimineața de duminică. Păstorul spune: „Vă aștept și după amiază.” De ce trebuia să mai spună? Nu e suficient că am venit dimineață?

Pleci acasă cu inima amărâtă. În loc să te bucuri și să duci cu tine bucurie acasă, duci întristare…

Cam asta este starea bisericii din zilele noastre, din păcate. Nu peste tot, dar în din ce în ce mai multe locuri. Răceală. Gheață. Ne rugăm să facă Dumnezeu o trezire în cetatea noastră, dar nu se face. De ce? Pentru că Biserica este adormită. Trezirea trebuie să înceapă cu noi. Bisericile sunt din ce în ce mai goale și cârciumile din ce în ce mai pline. Asta este „normalitatea” zilelor noastre. Anormalitatea a devenit „normalitate”. Păcat!…

Vă regăsiți într-o astfel de situație?

Anunțuri

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 44 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

2 gânduri despre „Biserica-frigider

  1. Biserica Frigider este formata din crestini raciti. Ideea e că pentru raceala exista solutia: EU si TU

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s