EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 12 ianuarie: Marcu, cap. 6-8


Evanghelia după Marcu

Capitolul 6

Isus la Nazaret – Necredinţa locuitorilor

1 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
2 Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3 Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.
4 Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”
5 N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.

Trimiterea celor doisprezece

6 Şi Se mira de necredinţa lor.
Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.
7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.
8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
9 să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
10 Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.
11 Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”
12 Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.
13 Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

14 Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”
15 Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”
16 Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”
17 Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.
18 Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”
19 Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,
20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.
21 Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.
22 Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”
23 Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”
24 Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
25 Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”
26 Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.
27 A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,
28 l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.
29 Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Înmulţirea pâinilor

30 Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.
31 Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.
32 Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.
33 Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
34 Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.
35 Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite.
36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
37 „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”
38 Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti.”
39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.
40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
41 El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
42 Au mâncat toţi şi s-au săturat;
43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare

45 Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
46 După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus pe munte ca să Se roage.
47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.
49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;
50 pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
51 Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,
52 căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

Vindecări la Ghenezaret

53 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.
54 Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
55 au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.
56 Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.

Evanghelia după Marcu

Capitolul 7

Fariseii şi datina bătrânilor

1 Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus.
2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. –
3 Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
4 Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. –
5 Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
6 Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.”
8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.”
9 El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.
10 Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”
11 Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”;
12 şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”

Ce spurcă pe om

14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.
15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna.” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

Femeia canaanită

24 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.
25 Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26 Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
27 Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”
28 „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”
29 Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”
30 Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

Vindecarea unui surd-mut

31 Isus a părăsit ţinutul Tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole.
32 I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el.
33 El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui.
34 Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică: „Deschide-te!”
35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit.
36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
37 Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.”

Evanghelia după Marcu

Capitolul 8

A doua înmulţire a pâinilor

1 În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod şi n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis:
2 „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca.
3 Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
4 Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici într-un loc pustiu?”
5 „Câte pâini aveţi?”, i-a întrebat Isus. „Şapte”, I-au răspuns ei.
6 Atunci a poruncit norodului să şadă pe pământ; a luat cele şapte pâini; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.
7 Mai aveau şi câţiva peştişori: şi Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.
8 Au mâncat şi s-au săturat; şi au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri.
9 Erau aproape patru mii de inşi. În urmă, Isus le-a dat drumul.

Aluatul Fariseilor

10 Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
11 Fariseii au venit deodată şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
12 Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
13 Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14 Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.
15 Isus le dădea în grijă şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!”
16 Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini.”
17 Isus a înţeles lucrul acesta şi le-a zis: „Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
18 Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
19 Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
20 „Şi, când am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşniţe pline cu firimituri aţi ridicat?” „Şapte”, I-au răspuns ei.
21 Şi El le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?”

Vindecarea unui orb la Betsaida

22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23 Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”
24 El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”
25 Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit.
26 Atunci Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat.”

Mărturisirea lui Petru

27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
28 Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: unul din proroci.”
29 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru.
30 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.

Isus vesteşte patimile şi moartea Sa

31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie.
32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
36 Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38 Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”

Reclame