EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Noul Testament în 3 luni – 14 ianuarie: Marcu, cap. 12-14

Scrie un comentariu


Evanghelia după Marcu

Capitolul 12

Pilda vierilor

1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4 A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.
5 A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el.
7 Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.”
8 Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.
9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
10 Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
11 Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?”
12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Birul Cezarului

13 Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
14 Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
15 Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un bana ca să-l văd.”
16 I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
17 Atunci Isus le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.

Despre înviere

18 Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
19 „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”
20 Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.
21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
22 Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”
24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
26 În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”?
27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

Cea mai mare poruncă

28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
30 şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
31 Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
33 şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.”
34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Al cui fiu este Hristosul?

35 Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
36 Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
37 Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Mustrarea Cărturarilor

38 În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
40 casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Văduva săracă

41 Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
42 A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
43 Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
44 căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”


a v.15 Greacă: dinar

Evanghelia după Marcu

Capitolul 13

Dărâmarea Ierusalimului şi venirea Fiului omului

1 Când a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!”
2 Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
3 Apoi a şezut pe Muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat deoparte:
4 „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri?”
5 Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
6 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
7 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.
8 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
9 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie.
10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.
11 Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
12 Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
13 Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Îndemn la veghere

14 Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.
15 Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea.
16 Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina.
17 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
18 Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.
19 Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.
20 Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.
21 Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi.
22 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
23 Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte.
24 Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,
25 stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.
26 Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.
27 Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
28 Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.
29 Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
30 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri.
31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32 Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33 Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.
34 Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze.
35 Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa.
36 Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
37 Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!”

Evanghelia după Marcu

Capitolul 14

Sfatul împotriva lui Isus

1 După două zile era praznicul Paştilor şi al Azimelor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.
2 Căci ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă tulburare în norod.”

Mirul turnat pe capul lui Isus

3 Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.
4 Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?
5 Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de leia şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.
6 Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;
7 căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
8 Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.
9 Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
10 Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoţii cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus.
11 Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit ca să-L dea în mâinile lor.

Prăznuirea Paştelor

12 În ziua dintâi a praznicului Azimelor, când jertfeau paştile, ucenicii lui Isus I-au zis: „Unde voieşti să ne ducem să-Ţi pregătim ca să mănânci paştile?”
13 El a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întâlniţi un om ducând un ulcior cu apă: mergeţi după el.
14 Unde va intra el, spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?”
15 Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.”
16 Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit paştile.
17 Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.
18 Pe când şedeau la masă şi mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde.”
19 Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”
20 „Este unul din cei doisprezece”, le-a răspuns El, „şi anume, cel ce întinde mâna cu Mine în blid.
21 Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut.”

Cina cea de taină

22 Pe când mâncau, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.”
23 Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
24 Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.
25 Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Înştiinţarea lui Petru

26 După ce au cântat cântările de laudă, au ieşit pe Muntele Măslinilor.
27 Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.”
28 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
29 Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.”
30 Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
31 Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ceilalţi au spus acelaşi lucru.

Ghetsimani

32 S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până Mă voi ruga.”
33 A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să Se înspăimânte şi să Se mâhnească foarte tare.
34 El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!”
35 Apoi a mers puţin mai înainte, S-a aruncat la pământ şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.
36 El zicea: „Ava – adică: Tată – Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”
37 Şi a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?
38 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
39 S-a dus iarăşi şi S-a rugat, zicând aceleaşi cuvinte.
40 Apoi S-a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.
41 În sfârşit, a venit a treia oară şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoşilor.
42 Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul!”

Prinderea lui Isus

43 Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni.
44 Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.”
45 Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult.
46 Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins.
47 Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.
48 Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.
49 În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.”
50 Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
51 După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el;
52 dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală.

Isus osândit de Sinedriu

53 Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii.
54 Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului.
55 Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna.
56 Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.
57 Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis:
58 „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.”
59 Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.
60 Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?”
61 Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”
62 „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”
63 Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?
64 Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea.
65 Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme.

Tăgăduirea lui Petru

66 Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot.
67 Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!”
68 El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul.
69 Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.”
70 Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.”
71 Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”
72 Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.