EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Întrebări care cer un răspuns argumentat (7)


„11. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor. ” (Faptele apostolilor 28:11, VDCC)

Care era semnul Dioscurilor (Castor și Pollux)?

Reclame


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 8 februarie: Faptele Apostolilor, cap. 26-28


Faptele apostolilor

Capitolul 26

Pavel înaintea lui Agripa

1 Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!”
Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
2 „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;
3 căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4 Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5 Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6 Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri
7 şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9 Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10 şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12 În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13 Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14 Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15 „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16 Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19 De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20 Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21 Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
22 Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
23 şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
24 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
25 „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26 Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27 Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”
28 Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
29 „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

Nevinovăţia lui Pavel recunoscută

30 Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat.
31 Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
32 Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.”

Faptele apostolilor

Capitolul 27

Plecarea lui Pavel la Roma

1 După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.
3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi
10 şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”
11 Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
12 Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
17 După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19 şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20 Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.
23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte
24 şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.
33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34 De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36 Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.
37 În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;
44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

Faptele apostolilor

Capitolul 28

Trei luni în insula Malta

1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
3 Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.
4 Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
5 Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.
6 Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.

Vindecarea tatălui lui Publius

7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.
10 Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.

Sosirea la Roma

11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
12 Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile.
13 De acolo, am mers înainte pe lângă coastă şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile am venit la Puzole,
14 unde am dat peste nişte fraţi care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
15 Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele trei cârciumi”, fraţii care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.
16 Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaş care-l păzea.

Pavel propovăduieşte la Roma

17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.
18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.
19 Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
23 I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţa până seara.
24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,
26 când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28 Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”
29 Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

Pavel stă şi propovăduieşte doi ani la Roma

30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.