EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 29 martie: Apocalipsa lui Ioan, cap. 17-18


Apocalipsa lui Ioan

Capitolul 17

1 Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
2 Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
3 Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”
6 Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8 Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –
9 Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.
10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.
11 Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
12 Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13 Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14 Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
15 Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.
17 Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
18 Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”

Apocalipsa lui Ioan

Capitolul 18

1 După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
2 El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
5 Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6 Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!
7 Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!”
8 Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9 Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” –
11 Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12 marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14 Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi.
15 Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui
16 şi vor zice: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17 Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” – Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe;
18 şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?”
19 Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
20 „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”
21 Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
22 Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de lăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23 Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei – pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta
24 şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor, şi al sfinţilor, şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”

Reclame