EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Domnul este aproape – 01.08.2019

Scrie un comentariu


joi, 1 august

Samuel slujea înaintea Domnului, ca băiat, încins cu un efod de in … Și băiatul Samuel creștea mereu, fiind plăcut și Domnului și oamenilor … Și băiatul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli … Samuel creștea și Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale … Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului.

1 Samuel 2.18,26; 3.1,19,21

Samuel a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea mamei sale evlavioase, care a cerut un băiat pe care să-l dăruiască Domnului, într-o perioadă când marele preot dădea dovadă de slăbiciune, iar fiii săi erau nelegiuiți. Ana l-a dăruit pe Samuel Domnului de la o vârstă foarte fragedă, încredințându-l în grija lui Eli. Fără îndoială că ea se ruga pentru el continuu și, așa cum citim, în fiecare an îi aducea o mantie mică.

După ce descrie ticăloșia fiilor lui Eli, Scriptura spune: „Samuel slujea înaintea Domnului“. Domnul recunoștea slujirea lui Samuel, deși nu exista încă o relație stabilită între el și Domnul. În contrast cu nelegiuirea preoților, Dumnezeu scoate în relief creșterea lui Samuel și faptul că era tot mai plăcut înaintea tuturor. Facă Domnul ca cei din jurul nostru să remarce creșterea spirituală a copiilor noștri!

În contrast cu fiii lui Eli, despre băiatul Samuel se spune în mod repetat că slujea Domnului. El a ascultat cu atenție atunci când Dumnezeu i-a vorbit și, la cererea lui Eli, i-a putut spune ceea ce Domnul îi transmisese. Dumnezeu l-a putut folosi pe Samuel în lucrarea Sa binecuvântată și i S-a putut descoperi. Tot Israelul a recunoscut că El îl rânduise pe Samuel ca profet al Său. Să ne încurajăm copiii să caute să-I placă Domnului, să urmărească aprobarea Lui și să poată fi folosiți de El în această lume în care fărădelegea abundă și care va fi în curând judecată!

E. P. Vedder, Jr.

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.