EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Domnul este aproape

Scrie un comentariu


sâmbătă, 17 august

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16

O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală“, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci“ și „Să nu faci“. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

Reclame

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.