Arhiva zilnică: 24 august 2019
Domnul este aproape
sâmbătă, 24 august
De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.
1 Corinteni 15.58
Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.
Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.
Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea“, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.
Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.
C. H. Mackintosh
Sămânța bună
sâmbătă, 24 august
Țepușul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.
1 Corinteni 15.56,57
Înțepătura
Într-o zi frumoasă de vară alergam cu cei doi băieți ai mei pe dealuri. O albină l-a înțepat pe cel mai mare exact deasupra ochiului drept. Din reflex a alungat-o înainte să se lase în iarbă plângând. De-abia s-a îndepărtat albina, că a zburat la celălalt fiu al meu zumzăind în jurul capului său. Acesta a început să dea din mâini și să strige după ajutor. Imediat am încercat să-l liniștesc: „Nu trebuie să-ți mai fie teamă de această albină. Ea nu mai are ac“.
I-am arătat fiului meu mai mic acul negru în fruntea fratelui său mai mare și i-am spus mângâindu-l: „Albina mai poate doar să zumzăie, dar nu-ți mai poate face nimic rău – nu mai are ac!“.
Boldul morții este păcatul, care nu îi lasă pe oameni să ajungă la odihnă. Numai prin credința în Domnul Isus, omul poate să devină liber, căci Mântuitorul, ca Om fără păcat, a luat de bunăvoie asupra Sa păcatul nostru, a murit și a înviat după trei zile. Prin aceasta, El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea“ pentru toți cei care cred (2 Timotei 1.10). Cei răscumpărați pot să moară, dar moartea nu este pentru ei plata păcatului. Ei vor învia la răpire, pentru a nu mai muri niciodată. Atunci se va împlini versetul de astăzi: „Unde îți este țepușul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?“ (1 Corinteni 15.55).
Plan biblic – Pildele lui Isus – ziua 10
ROBUL ÎNȚELEPT ȘI ROBUL NECHIBZUIT
În această pildă, Isus vorbește despre a doua și ultima Sa întoarcere și folosește pilda pentru a întreba cum îi va găsi pe ucenicii Săi atunci când se va întoarce.
Dacă Isus s-ar fi întors astăzi, te-ar găsi ca pe un lucrător credincios al marii însărcinări pe care ne-a dat-o, aceea de a face ucenici? Te-ar găsi gestionând cu credință darurile și talanții tăi pentru Împărăția lui Dumnezeu? Sau te-ar găsi leneș cu privire la acele sarcini? Te-ar găsi el spunând: „Am mult timp înainte ca El să se întoarcă, mă voi ocupa și de asta în cele din urmă!”?
Nu există momente neprielnice pentru a face discipoli, pentru a învăța pe alții să respecte toate poruncile Lui. Fii credincios și vigilent, știind că Domnul poate veni oricând!
Cuvinte din CUVÂNT – 24.08.2019
„4. Căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi. 5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. 6. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. ” (2 Corinteni 13:4-6)
„11. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. 12. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. 13. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! ” (2 Corinteni 13:11-13)
„23. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi, odinioară, acum binevesteşte credinţa pe care altădată o nimicea; 24. Şi slăveau pe Dumnezeu în mine. ” (Galateni 1:23-24)