EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Domnul este aproape

Scrie un comentariu


sâmbătă, 24 august

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58

Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea“, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.