EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Plan biblic – Pildele lui Isus – ziua 11

Scrie un comentariu


Devoțional

POMUL NERODITOR

În Matei și în Marcu vedem povestiri paralele despre Isus blestemând un smochin neroditor iar în Luca este isorisită o parabolă asemănătoare despre un bărbat care a plantat un smochin care nu dă rod așa cum ar trebui. Chiar dacă cele trei întâmplări nu sunt parte ale aceleiași povești, toate vorbesc despre un smochin care ar fi trebuit să producă fructe. 

În viziunea lui Matei și a lui Marcu, pomul are frunze, deci este aparent sănătos, dar încă nu produce nici un fruct. De mai multe ori în Evanghelii întâlnim o provocare și o așteptare de a aduce rod în viața noastră. Nu trebuie doar să ne menținem în viață sau să ne afișăm sănătoși, ci și să producem ceva în viața noastră. 

Ar trebui să ne examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă producem rodul unei vieți schimbate, rodul de a face ucenici, rodul de a ajunge la cei pierduți.

‘El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit. Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ ‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’” ‘ Luca 13:6-9 https://my.bible.com/bible/191/LUK.13.6-9
‘Dimineaţa , pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum și S-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze și i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Și îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat și au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă și nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci , chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ‘Ridică-te de aici și aruncă-te în mare’, se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” ‘ Matei 21:18-22 https://my.bible.com/bible/191/MAT.21.18-22
‘A doua zi, după ce au ieșit din Betania, Isus a flămânzit. A zărit de departe un smochin care avea frunze și a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvântul și a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Și ucenicii au auzit aceste vorbe. ‘ Marcu 11:12-14 https://my.bible.com/bible/191/MRK.11.12-14
‘Dimineaţa , când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. Petru și-a adus aminte de cele petrecute și a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.” Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te și aruncă-te în mare’ și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi și primit, și-l veţi avea. Și, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. ‘ Marcu 11:20-25 https://my.bible.com/bible/191/MRK.11.20-25

Autor: Dorel Puchea - Biserica „Harul” Lehliu Gară

profesor, 46 de ani, creștin penticostal, îndrăgostit de Dumnezeu, de natură și de profesie

Lasă un răspuns, dar fără jigniri și vulgarități! Acestea vor fi șterse și înlocuite cu (...).

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.