EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


5 comentarii

ÎN BISERICĂ, DAR NEMÂNTUIT…


M-am tot gândit de-a lungul timpului la o întrebare. Oare cum este să fii membru într-o biserică, dar să nu fii mântuit? Să fii doar un nume între atâtea altele… Să lupți o viață pentru a duce o viață morală, dar la final să pierzi tot… Cum este, oare, să te trezești într-o bună zi că, sfârșindu-ți-se firul vieții pe acest pământ, Dumnezeu îți pune înaintea ochilor filmul vieții, îți vezi greșelile, unele dintre ele capitale, dar nu mai poți face nimic pentru a le îndrepta? Oare avem printre noi astfel de oameni în adunările noastre? Oare suntem și noi printre ei?

Dragii mei, de multe ori suntem puși în situația ingrată de a alege răul mai mic. Oare este așa și în Biserică? Nu întreb dacă trebuie să fie așa, pentru că este evident că n-ar trebui, dar practic există astfel de situații? Alegem, oare, să rămânem cu bisericile goale din dorința de a pune ordine printre membri, sau alegem să avem biserici compromise din cauza compromisului pe care trebuie să-l facem cu membrii care nu vor să știe de regulile din lăuntrul Bisericii? Multe întrebări…

Atunci când ajungi să accepți anumite lucruri din partea fraților, lucruri care lezează integritatea bisericii din care faci parte, din cauză că ești o biserică foarte mică și nu-ți permiți să pierzi membri, alegerea care îți stă înainte este una foarte grea. Dacă ești o biserică de câteva sute de membrii, nu este mare caz că pierzi câțiva, dar atunci când la slujba de duminică îți vin câteva persoane, ești pus în situația de a amâna unele decizii în speranța că frații se vor îndrepta. Și ce poți zice, de exemplu, cuiva care lipsește de la adunare pentru că nu are cine avea grijă de animale? Te doare… Te doare ca păstor, te doare dacă ești un membru real, nu doar o mobilă nemișcătoare, da, te doare, dar nu poți spune atâtea câte, poate, ai dori… Ai vrea să-i pui înaintea ochilor faptele lui, ai vrea să-i spui că neprezența la adunare este un fel de păcat, dar pe de altă parte te gândești că oricum îi spui degeaba… că el tot ce știe va face!

Dintr-o altă perspectivă, cum poate cineva să îndemne să vină la biserică, dacă el nu vine? Cum poate cineva să îndemne să facă anumite lucruri, dacă el nu le face? De multe ori predici de la amvon aceste lucruri, însă atunci când îți arunci privirile peste adunare îi vezi pe cei vizați că fie au pe chip un fel de crispare, fie se simt stânjeniți, fie… nu vezi nimic pe fețele lor. Gol!

Există, deci, oameni în adunări care sunt prezenți fizic, dar duhul lor este tare departe? Îi vezi? Să nu te miri, îi vei vedea din ce în ce mai mult! Că „ah, am uitat becul aprins!”, sau „am uitat să dau apă la animale” ori „phiiiii, acum mi-am amintit că am uitat să încui poarta!”… Oameni prezenți, dar totuși absenți. Oameni care sunt în adunare, dar nu cu Dumnezeu. Da, avem, oameni care sunt copleșiți de propriile probleme în loc să fie copleșiți de prezența lui Dumnezeu. De aia sunt adunările tot mai goale, iar cele care totuși mai sunt cât de cât mai pline, sunt din ce în ce mai reci. Nu mai plângem unii pentru alții, deoarece n-avem timp nici să ne gândim la asta. Ne împiedică îngrijorările noastre. Nu mai avem timp pentru alții. Nu mai avem timp pentru noi. Nu mai avem timp nici pentru Dumnezeu. Suntem în biserică, dar nu CU Biserica! Și astfel, suntem în biserică, dar nu mântuiți…

Doamne, ajută-ne să luăm aminte la viața noastră, să ne lepădăm de îngrijorările noastre ca să fim mântuiți! Animalele noastre ne pot despărți de Dumnezeu, dacă le punem pe ele pe primul loc (vezi afirmațiile mele, reale, auzite de mine, de mai sus!). Grijile noastre ne pot despărți de Dumnezeu. De ce să nu lăsăm noi toate astea pe pământ ca să putem zbura spre Cer?

Anunțuri


2 comentarii

Biserica-frigider


dsc0492

Duminică. Dimineața. Te trezești cu poftă de viață. Cu dor de adunare. Te pregătești de plecare. Pleci cu gând că astăzi te vei înviora spiritual. Că îți vei „încărca bateriile”. Te „îmbarci” în mijlocul de transport, personal sau în comun. E bine acolo. Cald. Fizic, că spiritual depinde… Te gândești că te vei întâlni cu frații, cu surorile. Te vei „descărca” de toate sarcinile din timpul săptămânii. La urma urmei, străbați kilometri întregi (sau zeci de kilometri) în căutarea bucuriei divine. A prezenței lui Dumnezeu. Ți se citește bucuria pe față. Nu simți când trec minutele. Ajungi la adunare. Poarta este încă încuiată. Nu-i nimic, mai sunt câteva minute! Noroc că ai la tine cheile! Deschizi. Intri. Înăuntru – cam frig. E toamnă, ce mai! Te așezi. Deschizi Biblia. Ești responsabil cu timpul de rugăciune. Citești textul din care te vei inspira astăzi. Sau îl recitești. De obicei este unul dintre psalmi. Te gândești la subiectele de rugăciune de astăzi. Ce are, oare, nevoie biserica? Sănătate. Da, un îndemn este pentru cei bolnavi. Apoi? Pentru ce ne mai putem ruga? Familie. Da, e nevoie de prezența lui Dumnezeu în familie. Familia e din ce în ce mai atacată. Pe urmă? Misiune. Da, biserica trebuie să fie o biserică misionară și să-i susțină în rugăciune pe misionari și pe lucrători. Pavel a fost susținut în rugăciune de biserică. Și Petru. Și Sila. Și alții. Meditezi. „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu (…).” (Ps. 63:1a). Un Dumnezeu personal. Un Dumnezeu de care toți avem nevoie.

Timpul trece. Programul începe la ora 10. La 9:55 ești tot doar tu. Mai aștepți. Se face 10. Tot doar tu. Mai aștepți. Poate vin. „Plâng” scaunele goale care, odinioară, erau ocupate. Toate. Acum sunt goale. Toate. În afară de cel pe care stai tu. Cum sunt scaunele, așa este și inima ta. Dimineață era mai plină. Mai cu poftă de viață. În biserică e frig. În viața noastră e frig. Inimile sunt înghețate. Domnul Isus spune că trebuie să fie în clocot. Da` de unde!… Gheață!… Nu simți? Nu mai simți… când stai prea mult în frig, de la un anumit moment dat începi să nu-l mai simți… Semn că ești pe moarte! Păcat, deunăzi erai plin de viață!

Te uiți la ceas. Pe chip ți se citește o oarecare disperare. E 10:15 și încă nu e nimeni. A, uite, vine cineva! Vreo 3-4 persoane. Tot e bine decât singur! Cântați o cântare, două… Fără viață. Mai mult tu. Poate își revin, te gândești. Citești textul pentru rugăciune. Le vorbești despre cum ar trebui să tânjească sufletul și trupul nostru după Domnul (Ps. 63:2). Se uită la tine cu o privire impersonală. Nicio expresie. „Amin”-urile s-au stins demult. Le vorbești despre importanța prezenței în adunare (Ps. 63:3). Probabil se gândesc, plictisiți: „Ce ne tot spune ăsta? Nu suntem în adunare?”. Da, suntem, dar doar fizic. Gândurile noastre, inima noastră ne zboară pe aiurea.

Vine timpul de laudă și închinare. Te gândești că trebuie să le oferi posibilitatea de a-L lăuda pe Domnul. Prin cântare, poezie, mărturie etc. „Offfff”, probabil se gândesc, „iarăși?” Se ridică greu, alene. Se vede că acasă nu-și omoară timpul cu așa ceva. Nu intră în „atribuțiile” lor. Gheață.

În sfârșit, timpul de predică! Păstorul vorbește din Cuvântul Domnului. Biserica se gândește la cine știe ce. Câte unul își întoarce privirile către ceasul din perete. „Nu se mai termină odată!” Și păstorul, dă-i și dă-i cu predica… O predică foarte bună, dealtfel! Dar inimile nu reușesc să se încălzească. Numai tu mai spui, din când în când, câte un „Amin!” hotărât. Se termină și predica. Ultimul „Amin!”. „Oh, în sfârșit!” Și uite-așa trece dimineața de duminică. Păstorul spune: „Vă aștept și după amiază.” De ce trebuia să mai spună? Nu e suficient că am venit dimineață?

Pleci acasă cu inima amărâtă. În loc să te bucuri și să duci cu tine bucurie acasă, duci întristare…

Cam asta este starea bisericii din zilele noastre, din păcate. Nu peste tot, dar în din ce în ce mai multe locuri. Răceală. Gheață. Ne rugăm să facă Dumnezeu o trezire în cetatea noastră, dar nu se face. De ce? Pentru că Biserica este adormită. Trezirea trebuie să înceapă cu noi. Bisericile sunt din ce în ce mai goale și cârciumile din ce în ce mai pline. Asta este „normalitatea” zilelor noastre. Anormalitatea a devenit „normalitate”. Păcat!…

Vă regăsiți într-o astfel de situație?


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (48) – „MÂINI ÎNTINSE”


cropped-bible-1

48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
(Psalmi 119:48)

Vremea pierdută nu se mai întoarce. Vremea pe care astăzi ai pierdut-o fără s-o petreci în compania lui Dumnezeu e pierdută pe vecie. Dacă astăzi nu-ți faci timp să ridici mâini curate către Dumnezeu, atunci ai pierdut vremea degeaba. Regret că au trecut pe lângă mine atâtea clipe fără ca eu să profit de ele și să ridic mâinile către Creatorul meu. Regret, dar nu mai pot face nimic. Astăzi, însă, ridic mâna către Cel ce mi-a schimbat viața ca să-I mulțumesc pentru lucrările pe care le-a făcut în mine.

Există câteva ocazii speciale când ne întindem mâinile în plan vertical sau în plan orizontal.

  1. În plan orizontal:
  • când binecuvântăm pe cineva: Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.” (Faptele apostolilor 6:5-6). Aici este vorba despre binecuvântare prin punerea în slujba de diacon. Prin această binecuvântare oamenii au concretizat porunca lui Dumnezeu. Tu când ai binecuvântat ultima dată pe cineva?
  • când îmbrățișăm pe cineva apropiat și drag: Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20). Tatăl a fost cel care a făcut primul pas iertându-l și iubindu-l pe fiul cel neascultător și risipitor. Tu când ai iertat și ai iubit ultima dată pe cineva care ți-a greșit?
  1. În plan vertical:
  • când avem nevoie de Dumnezeu: Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine ca un pământ uscat. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă!” (Psalmi 143:6-7). Nu putem spune că trece vreo zi în care să nu avem nevoie de Dumnezeu. Dar când ți-ai întins ultima dată mâinile către Dumnezeu ca să-I ceri ajutorul? Când ți-ai călcat orgoliul în picioare smerindu-te înaintea Domnului?
  • când binecuvântăm pe Dumnezeu: Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!” (1 Împăraţi 8:22-23). Saul a lăudat pe Dumnezeu cu prilejul sfințirii Templului. Noi trebuie să-L lăudăm în fiecare zi!
  • când primim ceva: Dumnezeu ne-a oferit mântuirea în dar. Nu a trebuit decât să ne întindem mâinile către El și s-o primim. Câți își mai întind mâinile către El în ziua de azi ca să fie mântuiți?

Mai sunt, desigur, și multe alte prilejuri când putem înălța mâinile cu bucurie și mulțumire către Domnul. Dar în primul rând trebuie să ne înălțăm nu numai mâinile, dar și glasul și sufletul către Dumnezeu ASTĂZI. S-ar putea ca „mâine” să nu mai existe pentru noi!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (46) – „ÎNAINTEA AUTORITĂȚILOR”


cropped-bible-1

46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
(Psalmi 119:46)

Într-o meditație anterioară vorbeam despre a asculta sau nu de autorități. Astăzi aș vrea să vorbim tot despre autorități, însă dintr-o cu totul altă perspectivă.

Apostolii au fost chemați sau aduși în câteva rânduri înaintea împăratului, autoritatea politică supremă în stat, și a marelui preot, autoritatea religioasă supremă, ca să dea seamă de credința lor și de predicarea lui Hristos mulțimilor. Împăratul se temea ca nu cumva, în acest fel, să-i fie subminate puterea și autoritatea. De asemenea, au fost duși și înaintea autorităților religioase ale vremii (Sinedriului). Au fost bătuți și amenințați cu moartea. Însă TOTDEAUNA au știut ce să răspundă, pentru că Domnul Isus îi înștiințase mai dinainte, spunându-le: Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” (Matei 10:18-20). Când Petru și Ioan au fost duși înaintea Sinedriului ca să dea socoteală pentru că „îndrăzniseră” să vindece un bolnav, cel dintâi i-a înfruntat în Numele Domnului Isus Hristos, spunându-le: Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” (Faptele apostolilor 4:9-11). În felul acesta le-a predicat pe Isus, de care ei se lepădaseră și pe care Îl răstigniseră. Pentru că ei știau că acesta este adevărul (vezi versetul 16 din același capitol), dar pentru că se temeau ca vestea aceasta să nu cumva să se răspândească și ei să-și piardă autoritatea și câștigul, i-au amenințat și le-au poruncit să nu mai vorbească nimănui în Numele Domnului Isus. Petru, însă, le-a răspuns că lucrul acesta n-ar fi corect înaintea lui Dumnezeu, așa că și-au continuat lucrarea la care fuseseră chemați: aceea de vestire a Evangheliei. Preoții din ziua de azi, care reprezintă autoritatea religioasă în stat și care nu de puține ori au strânse legături cu autoritățile publice, fac același lucru: împiedică creștinii să le vestească Evanghelia oamenilor ca să nu-și piardă autoritatea și câștigurile, uneori substanțiale. Dar cum lucrarea lui Dumnezeu trebuie să meargă mai departe, personal m-am gândit să-l pun pe lista mea de rugăciune pe preotul din satul meu ca Dumnezeu să-i schimbe inima. Vă îndemn pe toți să faceți la fel pentru preoții pe care îi cunoașteți!

De asemenea, duși înaintea împăratului ucenicii au avut posibilitatea să-i vestească acestuia Evanghelia. Este binecunoscută cuvântarea lui Pavel ținută înaintea împăratului Agripa (vezi Faptele Apostolilor cap. 26), când acesta i-a povestit de-a fir a păr cum el așteaptă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu (adică învierea morților), cum s-a întors el la Domnul Isus prin întâlnirea aceea „de gradul trei” de pe drumul Damascului, așadar când el a avut ocazia să-i vestească Evanghelia chiar împăratului. Acesta, însă, la tot ceea ce i-a mărturisit Pavel a dat un răspuns în doi peri: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele apostolilor 26:28). La care Pavel, plin de Duhul Sfânt, i-a răspuns: „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Faptele apostolilor 26:29). Știm cu toții că Agripa a ales să nu asculte de îndemnul lui Pavel. Așadar nu este atribuția noastră să forțăm pe cineva să fie un adevărat creștin. Nu putem noi da mântuirea. Dar atribuția noastră este să vestim evanghelia oricărui om, cu orice risc, inclusiv autorității religioase și politice. FĂ AȘA ȘI VEI FI BINECUVÂNTAT!

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (45) – „UNDE E CREDINȚA DE-ALTĂDATĂ?”


cropped-bible-1

45. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
(Psalmi 119:45)

Expresia „voi umbla în loc larg” are aici sensul de „nu mă voi teme de nimic”. Nu mă voi teme de nimic pentru că eu caut (adică cercetez și aplic în viața mea) poruncile Sale iar El mă ocrotește. Psalmistul David spune: Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Psalmi 4: 8). În orice problemă, nu avem de ce să ne temem dacă Dumnezeu este cu noi.

Într-un război, dacă te afli în câmp deschis ești în cel mai mare pericol, deoarece poți fi atacat din toate părțile de inamic. Atunci ești foarte vulnerabil. Pe de altă parte, însă, ai și un mare avantaj: acela de a vedea inamicul de la distanță, indiferent din ce parte s-ar îndrepta spre tine. Astfel, îți poți pregăti apărarea. Într-o anumită măsură, aș putea spune că Dumnezeu ne vrea vulnerabili ca să ne punem mai mult încrederea în El. El vrea ca noi să depindem de El în orice problemă. Nu trebuie decât să ne recunoaștem vulnerabilitatea și slăbiciunea și să-i cerem ajutorul. Fără ajutorul Lui suntem ca și morți. Iată de ce El ne așează în loc larg: ca noi să avem o panoramă cât mai largă asupra inamicului, să observăm că inamicul este mult mai puternic decât noi și să cerem ajutor de la Domnul. Tot David spune: Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.” (Psalmi 20:7) Și în alte versete:Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.”(Psalmi 33:20); „Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. ” (Psalmi 115:10-11)

BIZUIE-TE PE DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC, DRAGUL MEU FRATE ȘI PRIETEN, ȘI VEI AVEA BIRUINȚĂ!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (43) – „CUVÂNTUL CARE ADUCE ROADE ȘI JUDECATĂ”


cropped-bible-1

43. Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale.”

(Psalmi 119:43)

Probabil că în mintea fiecărui creștin se naște o întrebare, legitimă dealtfel, atunci când citește acest verset: poate Dumnezeu, Cel ce pune Cuvântul Său în gura credincioșilor, să Și-L ia înapoi? La prima vedere am fi tentați, așa cum și eu am fost, să spunem că NU. Dar, analizând mai în amănunțime, am constatat un lucru care acum mi se pare logic. Cuvântul Domnului este al Lui, este proprietatea Lui. El pune Cuvântul Său în mintea, inima și implicit gura credincioșilor cu scopul de a aduce roade, dar apoi Cuvântul se întoarce la El, cu tot cu roadele pe care le-a adus: tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11). Așadar, dacă este al Lui, nu poate El să facă ce vrea cu ceea ce-i aparține? Dacă Dumnezeu este Stăpân, nu poate face El ce vrea cu ce este al Său? Firește că da!

Psalmistul Îl roagă pe Dumnezeu să nu ia cuvântul adevărului din gura sa căci nădăjduiește în judecățile Sale. Cuvântul Domnului aduce mângâiere, dar aduce și judecată. Iar judecata Domnului este dreaptă. Va veni o vreme când Domnul va face judecata între cei buni și cei răi, între cei drepți și cei nedrepți, între cei credincioși și cei necredincioși. Dacă cineva care încă nu s-a hotărât să-L urmeze pe Hristos citește aceste rânduri, îl sfătuiesc să facă astăzi acest pas. Hristos bate la ușa inimii sale! Vremea este aproape și judecata Domnului stă să înceapă. Drag prieten care nu ești împăcat cu Dumnezeu, cum vei sta atunci în fața Domnului? Iată ce spune El: „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” (Matei 25:31-46)

DRAG PRIETEN CARE ASTĂZI ÎNCĂ ÎL MAI LAȘI PE DOMNUL ISUS SĂ BATĂ LA UȘA INIMII TALE, GRĂBEȘTE ȘI DESCHIDE-I! EL ESTE NERĂBDĂTOR SĂ INTRE LA TINE ȘI SĂ STEA CU TINE LA MASĂ, SĂ-ȚI ASCULTE TOATE NECAZURILE TALE ȘI SĂ TE IA PE BRAȚUL SĂU! NU MAI AMÂNA, MÂINE POATE FI PREA TÂRZIU! FII BINECUVÂNTAT!

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (42) – „OCĂRILE, SCRIPTURA ȘI CUNUNA”


cropped-bible-1

42. Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în cuvântul Tău.

(Psalmi 119:42)

Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce unii oameni te batjocoresc? Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni nu te pot suferi, deși nu le-ai făcut nimic rău? Dimpotrivă, poate au fost momente când le-ai făcut bine, dar totuși ei te batjocoresc și ți se împotrivesc uneori. Și dacă ți-ai pus astfel de întrebări, ai găsit vreun răspuns? La ce concluzie ai ajuns? Ei, bine, am să-ți spun concluzia la care am ajuns eu.

În lumea de astăzi invidia este din ce în ce mai mare. Dacă oamenii văd că Dumnezeu este de partea ta și te binecuvântează, intervine invidia. De ce tu să ai mai mult și ei nu? De ce animalele tale să fie sănătoase și ale lor nu? Dumnezeu ne binecuvântează zi de zi, și cu cât El ne binecuvântează mai mult, cu atât Satan urlă mai tare împotriva noastră. O vorbă din popor spunea până mai deunăzi: „Să moară capra vecinului!”. Acum această vorbă a fost schimbată: „Să moară vecinul ca să-i iau capra!”. Asta pentru că „vulpea dacă nu ajunge la struguri, zice că-s acri”, ca să folosesc tot un proverb. Problema nu este asta. Noi știm că oamenii ne batjocoresc pentru că și pe Domnul Isus L-au batjocorit, nu-i o noutate. Problema nu-i aici. Problema care se pune este cum răspundem noi la batjocuri.

Am avea două posibilități de a răspunde.

  1. „ochi pentru ochi” (Exodul 21: 24). Adică am putea și noi să-i ocărâm pe cei care ne ocărăsc. Cine ne-ar putea împiedica? Dar ce rost ar avea? Oare în felul acesta i-am face să tacă? Se stinge, oare, focul cu paie? Și în această situație cu ce am fi noi mai buni, mai deosebiți decât ei? Răspuns: cu nimic, firește. În această situație, intervine a doua posibilitate.
  2. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
    Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”
    (Matei 5:11-12).
    Așadar, Domnul Isus ne cheamă să ne bucurăm când suntem batjocoriți. Poate că lucrul acesta nu ne este foarte la îndemână. Poate că atunci când sufletul tău este înțepat de batjocurile oamenilor firea te-ar îndemna să te răzbuni. Poate că te gândești că ai tot dreptul s-o faci. Și eu am avut uneori astfel de gânduri. Dar haideți să ne amintim ce-i spunea Domnul Isus lui Petru când acesta a vrut să-L apere cu sabia: Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53). Așadar, Domnul Isus avea posibilitatea să se răzbune pe călăii Săi, dar totuși nu a făcut-o pentru că știa că Scripturile trebuiau să se împlinească în ceea ce-L privea. Tot în Scripturi Domnul Isus a spus despre noi: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

Așadar, Domnul Isus nu a spus că voi fi scutiți de necazuri sau de ocări. Atunci OARE NU SE CUVINE OARE CA ȘI NOI SĂ NE SUPUNEM ÎN ASCULTARE ȘI CU CREDINȚĂ ȘI SĂ LĂSĂM SCRIPTURILE SĂ SE ÎMPLINEASCĂ ȘI ÎN DREPTUL NOSTRU? AJUTĂ-NE, DOAMNE, ȘI DĂ-NE PUTERE CA SĂ RĂBDĂM PÂNĂ LA CAPĂT ȘI SĂ PRIMIM CUNUNA DUPĂ CARE ALERGĂM!

 

AMIN!