EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


sâmbătă, 17 august

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16

O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală“, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci“ și „Să nu faci“. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

Reclame


Scrie un comentariu

Sămânța bună


sâmbătă, 17 august

Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale.

Proverbe 6.20

Părinți dificili

Un tânăr de 17 ani a venit la prietenul său ceva mai în vârstă și i-a spus: „Nu mă mai pot înțelege cu tatăl meu. În fiecare zi ne certăm. Este așa de demodat și nu are deloc habar de ceea ce este astăzi actual. Ce să fac? Cred că mă mut de acasă“. Celălalt i-a răspuns: „Te înțeleg bine. Când am avut și eu 17 ani, tatăl meu a fost la fel de dificil. Era aproape de nesuportat. Dar tu trebuie să ai răbdare cu astfel de oameni în vârstă. Ei se dezvoltă de obicei puțin mai încet. Zece ani mai târziu, când am avut 27 de ani, tatăl meu învățase așa de multe, încât puteam vorbi cu el deschis. Iar acum, când am 37 de ani, îl întreb pe bătrânul meu tată atunci când nu știu încotro să o iau“.

Oare a înțeles băiatul sensul acestor cuvinte? Dar noi le-am înțeles mesajul? Problema apare la fiecare generație din nou – nu numai în lume, ci și la credincioși.

Dacă facem parte dintre cei tineri, să reținem că experiența noastră de viață este destul de mică. Ca urmare, să gândim și să vorbim mai puțin arogant.

Dacă suntem mai în vârstă și, la rândul nostru, avem copii de vârsta adolescenței, să ne aducem aminte cum reacționam noi pe când aveam 17 ani.

Cu înțelegere reciprocă, conviețuirea celor tineri cu cei în vârstă nu este imposibilă. Ea poate deveni, cu ajutorul Domnului, chiar armonioasă.


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


luni, 12 august

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»“, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15

Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege“. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei“. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc


Scrie un comentariu

Sămânța bună


luni, 12 august

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18

Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron“. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească“.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică“ (Ioan 3.16).


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


duminică, 11 august

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Geneza 22.13

Să remarcăm acest cuvânt prețios: „înapoi“. Ne putem întreba de ce „înapoi“ și nu „înainte“. Bineînțeles, dacă berbecul ar fi fost înaintea altarului zidit de Avraam, ar fi putut să fie observat de el înainte de a-l aduce jertfă pe fiul său, Isaac. Binecuvântarea vine doar în urma ascultării prin credință. Avraam „și-a ridicat ochii și s-a uitat“. Pentru a vedea berbecul, Avraam a trebuit să-și ridice ochii și să se uite.

La fel și noi, pentru a-L privi pe Mielul lui Dumnezeu, trebuie să ne ridicăm ochii prin credință și să nu ne mai uităm la noi înșine și nici la ceea ce ține de acest pământ. Direcția în care berbecul a fost găsit de Avraam ne aduce aminte de ceea ce ne spune Scriptura: „Sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, într-adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi“ (1 Petru 1.19,20). Cât de „înapoi“ a mers totul! Dumnezeu L-a iubit pe Fiul Său „înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17.24). La fel, Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1.4).

Atunci când suntem strânși în ziua Domnului pentru a frânge pâinea, privim și noi cu reverență „înapoi“, la cruce, și chiar mai înainte de ea, la ceea ce era înainte de întemeierea lumii și ne minunăm de căile uimitoare ale lui Dumnezeu. În același timp, privim în sus și Îl vedem pe Mielul ceresc, aflat în glorie acum, Centrul închinării întregului univers, pentru toată veșnicia.

F. S. W.


Scrie un comentariu

Sămânța bună


ad-2019-samanta-buna

duminică, 11 august

Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării.

Psalmul 22.22

Ce este astăzi cel mai important?

Poate te gândești: Astăzi am o zi liberă! Ce aș putea să fac? La această întrebare aș spune: Astăzi este Duminică,, ziua care Îi aparține Domnului! Nu ar fi mai bine să te întrebi ce este mai important pentru Domnul Isus?

În Psalmul 22, Domnul Isus vorbește profetic despre moartea Sa la cruce. El vorbește despre cele trei ore de întuneric și exprimă necazul Său interior adânc: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, și nu-Mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă“. Imediat după acest strigăt, spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel“. Chiar în timpul suferințelor Sale a fost important pentru El ca lauda spre onoarea lui Dumnezeu să nu amuțească.

De aceea, primul Său gând după suferințele Sale și după învierea Sa a fost: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării“. Răscumpărații știu cine este Dumnezeu și ce a făcut El pentru ei. De aceea, ei pot să-L laude și să-L adore.

Dacă atunci, ca și astăzi, lauda la adresa lui Dumnezeu a însemnat așa de mult pentru Domnul Isus, aceasta ar trebui să fie importantă pentru tine și pentru mine! Dorești ca El să intoneze astăzi în inima ta o cântare de laudă? Atunci acordează-ți corzile inimii, pentru ca ele să nu dea vreun ton greșit, și participă cu bucurie la lauda celor răscumpărați.


Scrie un comentariu

Domnul este aproape


sâmbătă, 10 august

Pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine.

Ioan 14.30

Satan deține puterea răului în lume, iar lumea este privită în Scriptură ca fiind un sistem organizat al cărui cap, conducător și dumnezeu este Satan. Nu mai este nevoie să precizăm că această putere nu este absolută și că deci ea nu poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu în providența Sa, sau împlinirea de către El a scopurilor Sale de cârmuire. Puterea lui este în prezent ținută în frâu de prezența Duhului Sfânt, iar atunci când această prezență nu va mai fi pe pământ, nelegiuirea stăpânirii sale peste lume va fi pentru un timp lăsată liberă, iar el va dispune de stăpânirea acestei lumi, dând fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare autoritate“ (Apocalipsa 13.2). Această stare de lucruri nu va dura decât puțin timp și se va sfârși cu captivitatea lui. Însă până atunci, oricât de controlată ar fi stăpânirea lui Satan, Scriptura îl recunoaște ca fiind, în fapt, dumnezeul și prințul acestei lumi, adevărata putere instigatoare din inimile oamenilor, cel de ale cărui instrucțiuni oamenii ascultă în ce privește organizarea și conducerea acestei lumi.

Dumnezeu îngăduie deocamdată ca tronul împărăției lumii, care I se cuvine Fiului Său, să fie uzurpat de Satan. Nu este acest lucru de ajuns pentru a avertiza pe fiecare credincios de a nu lua parte la treburile lumii și de a nu căuta aprobarea și suportul ei? Cu ce Se împotrivește Dumnezeu puterii lui Satan? În mod simplu, cu prezența Duhului Său ca martor pentru Hristos. Cred oare creștinii că ei știu mai bine aceste lucruri? Își închipuie ei că, procedând altfel, pot schimba caracterul lumii sau vor putea s-o izbăvească de sub stăpânirea lui Satan, unde Dumnezeu a lăsat-o? Este mai înțelept – mai cuviincios – să nu încerci să faci ceea ce Dumnezeu nu vrea să facă, ceea ce cuvântul Său ne spune că nu este sortit decât eșecului, ci mai degrabă să umbli în părtășie cu El, ținându-te departe de lume și de lucrurile ei, umblând în puterea Duhului, prezentându-L pe Hristos, singurul în care se găsește izbăvire de lume și de judecata ei, strângând un popor afară din lume, în jurul Aceluia pe care Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa în slavă, și care, la timpul Său, va purta sceptrul acestei lumi cu dreptate, iar ea va fi binecuvântată cu adevărat!

T. B. Baines