EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Un comentariu

FUMATUL (12)


Reeditare din data de 11 iulie 2011

Materialul este nerecomandat copiilor.

Creștinii din zilele noastre fumează

7) Fumatul față în față cu Biblia

7.3) Fumatul este un obicei păgânesc (5)

În pasajul următor, avem selecțiuni din descrierea unui ritual asemănător, făcut în același templu, al sacrificării unor sclavi aduși de niște negustori care doreau să aibă succes în negoțul lor. Uneori, la acest ritual asista și regele țării. Și acest ritual era și el urmat de un ospăț canibalic, ritual[ic].

Paynal

„Curtea Templului se umplea de oamenii care veneau să se bucure

Piatră de obsidian (aceea care strălucește)

de spectacolul serbării și care se așezau jos, pe toată întinderea curții. … În acest timp, pe o estradă acoperită cu o blană de tigru ședea regele, pe un jilț cu spătar. Jilțul, acoperit cu piele, era îndreptat cu fața către înălțimile impunătoare ale templului. … În clipa aceea, cobora Paynalton (un responsabil de ceremonie) care îi lua pe toți sclavii sortiți morții și îi îmboldea să urce până în vârful templului,

Obsidian șlefuit

mergând înaintea lor, pentru a-i sacrifica pe înălțimile templului lui Uitzilopochtli. Satrapii care trebuiau să-i ucidă erau gata, îmbrăcați cu jachetele lor, purtând și un fel de acoperământ de cap din pene de care atârnau fâșii de hârtie (un fel de hârtie făcută din scoarță de copac). Fața le era vopsită cu ocru roșu. Ei spintecau pieptul victimelor cu pietre de obsidian șlefuite ca un vârf de lance, bine șlefuite și prevăzute cu un mâner foarte scurt. (Obsidianul este o rocă vulcanică sticloasă, de culoare roșie sau neagră. Cuțitele erau cioplite din materialul acesta și apoi ascuțite prin șlefuire. Fiind făcute dintr-o rocă sticloasă, aceste cuțite erau foarte tăioase.) Când i se preda victima, ea era îndată întinsă cu spatele pe un soi de bolovan și ținută de mâini și de picioare de patru ajutoare care o trăgeau cu putere în jos. După ce sărmanul sclav era astfel imobilizat, preotul, înarmat cu cuțitul său, se apropia de el și îl înfigea în piept, îi smulgea inima și i-o punea pe un vas. Apoi arunca trupul, care se rostogolea pe treptele templului până jos. Stăpânul sclavului sau prizonierului lua el însuși cadavrul (căci nimeni nu îndrăznea să se atingă de sclavul altuia) și îl aducea la casa lui. … Apoi coborau, iar oamenii care fuseseră plătiți cu ziua pentru a-i ajuta luau sclavii morți și îi purtau spre casă, mergând în urma conducătorilor serbării. Când în sfârșit ajungeau și purtătorii cadavrelor, chiar conducătorii sărbătorii se apucau să pregătească trupul, numit „tlaaltili” și-l puneau la fiert. Dar mai întâi fierbeau porumbul, care se mânca împreună cu carnea morților, aceasta fiind servită în porții mici, așezate pe porumb. La prepararea acestei mâncări nu se punea „chilli” (se citește „cili” – este vorba de[spre] vestitul ardei mexican, extrem de iute), ci doar sare. Gazdele care pregătiseră ospățul, precum și rudele lor, își primeau apoi partea care li se cuvenea.” (secțiunea a III-a, pct. 14)

Dar iată ce mai spune Bernardino de Sahagun despre ceea ce se făcea la sfârșitul ospețelor aztecilor, fie că era vorba de[spre] un ospăț ritual[ic] cum este cel descris mai sus sau un ospăț obișnuit, de exemplu un ospăț de nuntă. Spre sfârșitul ospețelor se aduceau mesenilor și trestii pentru fumat, care erau un fel de tuburi fine de trestie umplute cu tutun tocat mărunt (un fel de precursoare ale țigărilor de astăzi, dar mult mai lungi). Iată trei citate în care se arată că la aceste ospețe se aduceau trestii pentru fumat.

1. Ospățul dat de familia unui tânăr, în ziua când se adunau rudele care puneau la cale nunta lui.

„…Când zorul pregătirilor se mai domolea, erau poftiți cu mare cinste învățătorii tinerilor cărora, după ce se ospătau pe îndelete, li se aduceau trestii pentru fumat.” (secțiunea a III-a, pct. 23)

2. Ospățul propriu-zis de nuntă.

„În ziua nunții, oaspeții veneau devreme la casa celor care urmau să se căsătorească. … Toți bătrânii se înființau către prânz să mănânce, era vremea când luau masa un mare număr de persoane, cărora li se ofereau mâncăruri, flori și trestii de fumat. Multe femei aduceau „mantas” (un fel de haine) pe care le dăruiau mirilor. Alții, mai săraci, nu dăruiau decât porumb.”

3. Ospăț ritual[ic] organizat de niște negustori, în cinstea zeului Xiuhtecutli și în cinstea lui Yacatecutli (Jacatecutli), zeul negustorilor.

„Negustorii, bărbați și femei, precum și rudele gazdei erau deja adunați în casă. Mai întâi se îndestulau cu ofranda zeului Xiuhtecutli, frumos rânduită în fața vetrei: capete de găină cu „molli” (un fel de sos) servite în farfurioare. Apoi se înfruptau din bucatele așezate în fața icoanei lui Yacatecutli (Jacatecutli), zeul negustorilor. După ce se aduceau ofrandele acestor zei, se serveau și invitații. … La sfârșit li se dădeau trestii de fumat.” (secțiunea a III-a, pct. 14)

Aceste trestii pentru fumat erau confecționate de anumiți meșteșugari, care trăiau din asta, și erau vândute la piață. Iată un pasaj care descrie o astfel de piață.

„… Aceiași negustori vindeau porumb de lapte și porumb matur, copt, pâine făcută din pănuși de porumb, pâine din porumb nou, în sfârșit, pâine din toate felurile. (Civilizația precolumbiană nu cunoștea grâul.) Erau, de asemenea, în locul care le fusese rezervat, vânzătorii de diferite varietăți de trestii pentru fumat. Se mai vindeau „xochiocotzotl”, adică talere în care se așezau trestiile aprinse (un fel de scrumiere) și multe alte ustensile de lut ars ca ligheane, oale, ulcioare mari pentru „octli” (un fel de vin) și toate obiectele de veselă.” (secțiunea a III-a, pct. 29)

Citatele de mai sus ne arată în mod clar de unde vine obiceiul fumatului. Nu este un obicei creștinesc, este un obicei luat de la păgâni, de la acești oameni care nu cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, nici pe Domnul Hristos și nici Evanghelia și care practicau jertfele umane și canibalismul ritual[ic]. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu nu cere oamenilor să aducă jertfe omenești, care sunt o scârbă înaintea Lui (vezi Ieremia 19: 5). Poate de aceea a îngăduit El ca un imperiu atât de întins și de puternic să cadă în mâna unui grup mic de aventurieri Conduși de Fernando Cortez.

Fumatul este, așadar, adus de la niște popoare păgâne care practicau sacrificiile umane și chiar mâncau din carnea victimelor sacrificate. Iar după aceste ospețe macabre își aprindeau trestiile de fumat și le introduceau în gurile în care mai aveau printre dinți resturi de carne de om! Să facă Domnul ca aceste lucruri să nu fie uitate niciodată de fumătorii care citesc aceste rânduri! Amin!

(Va urma.)

Sursele imaginilor:

1) http://en.wikipedia.org/wiki/Painal

2) http://ro.wikipedia.org/wiki/Obsidian

P.S.: Un material extrem de interesant găsiți aici: http://taoneikung.blogspot.com/2011/02/campanie-pro-fumat-adica-tutunu-face.html.

Anunțuri


Scrie un comentariu

FUMATUL (ARTICOL COMPLET)


Reeditare din data de 18 august 2012