EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


2 comentarii

SPIRITUL COMERCIAL AL CRĂCIUNULUI


Reeditare din data de 25 decembrie 2012
Crăciunul este sărbătoarea în care fiecare creștin ar trebui să aniverseze Nașterea Domnului Isus. Știm, probabil, cu toții că Domnul Isus nu S-a născut pe 25 decembrie, dar personal cred că acest lucru are o mai mică importanță. Ceea ce este important este faptul că ziua aceasta ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi încă un prilej de a-L primi pe Hristos în inimile noastre. Prea puțini fac, însă, lucrul acesta. Fii și tu printre ei!
Cei mai mulți, însă, dau Crăciunului un accentuat spirit comercial. Cadouri peste cadouri, brazi încărcați cu strălucitoare instalații electrice sau lumânărele arzânde, toate acestea au răpit spiritul de adevărată sărbătoare, dându-i un aspect comercial de kitsch. Pe la televizor se dau filme de comedie cu Moș Crăciun, reclame pompoase de Crăciun, DAR NICI O VORBULIȚĂ DESPRE NAȘTEREA MÂNTUITORULUI ȘI SEMNIFICAȚIA ACESTEIA PENTRU NOI, CREȘTINII. NICI MĂCAR UNA! Copiii sunt mințiți că a venit Moș Crăciun pe coș și le-a adus cadouri, în loc să li se povestească despre Nașterea Domnului. DAR SUNTEM CREȘTINI DE 2000 DE ANI, NU-I AȘA? CE FEL DE CREȘTINI?
Doamne Isuse, așteptăm să te naști și în inimile noastre și să ne luminezi viața!

Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă aduce pace în suflet lumină în inimă și multă iubire alături de cei dragi! Fam. Puchea.

rugaciune


4 comentarii

UN VIS APROAPE ÎMPLINIT


Reeditare din data de 23 decembrie 2012

Omul are multe visuri. Și eu am avut și încă mai am multe visuri. Și cele mai multe privesc pe cei din jurul meu.

M-am întors la Domnul acum 10 ani și jumătate și m-am botezat acum 9 ani și 3 luni. Mai precis pe 14 septembrie 2003. De-a lungul timpului mi-am făcut multe visuri. Unele dintre ele mi s-au împlinit, altele așteaptă la rând. Am visat să am o Biblie (pe când nu eram pocăit) pe care s-o pot citi nestingherit. De cumpărat de la Biserica Ortodoxă nu am avut niciodată bani s-o cumpăr. Acum cred că am vreo 20 de Biblii pe care le pot distribui acelora din satul meu care se hotărăsc să-L urmeze pe Domnul. Am visat în primul an (până să mă botez) să pot să mă apropii de Trupul și Sângele Domnului la Cina Domnului, acum fac acest lucru aproape regulat (dacă pot ajunge la adunare). Am visat să am o mașină ca să pot merge la adunare. Încă aștept ca și acest vis să mi se împlinească pentru a nu mai merge 25 de km. dus și 25 întors la ocazie. Am visat la un lăcaș de închinare în satul meu pentru ca oamenii din satul meu cu care mai stau de vorbă să nu mai aibă motiv să nu vină la Domnul (căci până acum spuneau: „Am veni, dar nu avem cu ce merge la Lehliu!”) și se pare că și visul acesta este pe cale de a se împlini.

Cu mai mult timp în urmă s-a înfiripat o înțelegere între păstorul de la Biserica Penticostală Harul Lehliu, fratele Daniel Anton, și fostul primar al comunei Gurbănești. În cadrul acestei înțelegeri, fostul primar ne-a promis un spațiu unde să ne putem aduna la închinare, adică o încăpere pentru adunare, fără chirie, doar să plătim curentul consumat.

Începând de astăzi, cu ajutorul Domnului, avem adunare (mai precis punct de predicare) în sat, așa că cine dorește poate să vină împreună cu noi în fiecare duminică, de la orele 15. Sigur, mai sunt probleme de rezolvat (prima este cu sursa de încălzire), dar eu sunt convins că Domnul le va rezolva pe toate. Așadar, cu ajutorul Domnului, astăzi am dat cadouri de Crăciun copiilor din Gurbănești în localul pus la dispoziție de fostul primar. Fratele păstor Daniel Anton a vorbit copiilor și părinților despre Domnul, copiii au cântat un colind și totul a decurs într-o atmosferă de apropiere sufletească. Trebuie, însă, să ne rugăm pentru ca Domnul să trezească sufletele oamenilor din satul acesta și să ne ajute cu problema cu încălzirea.

Dar unde este lucrarea Domnului, nici cel rău nu stă cu mâinile în sân. Viceprimarul comunei, un bărbat cu părul degeaba grizonat, cu un an mai în vârstă decât mine, bagă deodată capul pe ușă și spune, fără să salute pe vreunul de acolo și fără să aibă vreun drept (deoarece localul este proprietate privată) ceva de genul: „Nu era normal să ne anunțați și pe noi? Trebuia să ne cereți și nouă aprobarea!” și a plecat, fără să aștept vreun răspuns. Am ieșit după el și i-am spus: „Este proprietate privată.” La care mi-a răspuns: „Da? Bine!” Ce-o însemna acel „Bine!”, Dumnezeu știe! Abia după aceea am dedus că s-ar putea să fie mâna preotului din sat. În ultimul timp, preotul nu a mai acționat fățiș împotriva noastră, ci a stat în umbra altora. Așadar, probabil că preotul a auzit de acțiunea noastră și l-a sunat pe viceprimar. Se poate să nu fie așa. Se poate să greșesc. Domnul va scoate adevărul la iveală. În tot cazul, avem mare nevoie de rugăciune pentru ca Domnul să scoată suflete la mântuire, pentru ca piedicile să fie date la o parte din calea Lucrării Domnului și pentru ca Domnul să ne ajute să rezolvăm problema cu încălzirea localului.

AMIN!

Image001 Image003 Image005 Image007 Image009 Image011Image011 Image000 Image002 Image004 Image006 Image008 Image010 Image012


Scrie un comentariu

CRĂCIUNUL – ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA


Reeditare din data de 25 decembrie 2011

Părerile referitoare la serbarea sau nu a Crăciunului sunt extrem de împărțite. Unii cred că această sărbătoare trebuie ținută, alții cred că ea trebuie ignorată pentru că nu există în Biblie o poruncă expresă care să ne spună s-o ținem. Unii țin această sărbătoare așa cum trebuie, ea fiind încă un prilej de a se apropia mai mult de Domnul Isus. Alții o „împopoțonează” cu fel de fel de obiceiuri și tradiții, care mai de care mai „excentrice”, pornind de la colindele adresate imaginarului personaj Moș Crăciun, până la Moș Crăciun care nu mai sosește cu sania, ci pe apă făcând schi nautic! Alții sărbătoresc și nici măcar nu știu ce! Aaaaaaa…………. ăăăăăăăăăăăăă…………. Sărbătorimmmmmmm……………. (și urmează răspunsuri de genul: porcul, băutura, caltaboșul, sarmalele și lista este deschisă, din păcate!). Doar 44% dintre copiii britanici știu că de Crăciun se sărbătorește Nașterea Domnului. Detalii aici. Mă întreb câți dintre românii maturi știu ce sărbătoresc de Crăciun! Și – mai ales! – câți merg pe la biserică! Asta îmi amintește de o întâmplare pe care am auzit-o într-o predică. Se spune că într-o familie s-a născut un copilaș. La împlinirea vârstei de un an părinții s-au gândit să-l aniverseze organizând o petrecere mare. Pe când făceau pregătirile au început să sosească musafirii. Din grabă, mama l-a pus pe copilaș pe o canapea care se afla în camera de la intrare și a uitat de el. Musafirii, fără să bage de seamă că pe canapea era micuțul, își aruncau hainele  peste el, maldăr, apoi mergeau în odaia unde se organiza ospățul. La un moment dat, unul dintre invitați a spus: „Bine, bine, noi am venit să sărbătorim, dar nu am văzut sărbătoritul!”. Înmărmurită, mama și-a adus aminte că îl lăsase pe copilaș pe canapea. S-a dus repede și a început să arunce cât colo hainele de deasupra lui. Numai că, între timp, copilul MURISE SUFOCAT! Tot astfel se întâmplă și în cazul celor care nu-L văd pe Sărbătorit din cauza sărbătorii!

Întrebare de final: tu în ce categorie te afli? Sincer, sunt tare curios să aflu! Eu mă străduiesc să fiu printre cei care folosesc prilejurile de sărbătoare ca să se apropie mai mult de Dumnezeu. Recunosc că uneori nu-mi iese! Totuși, mă străduiesc!

Scenă din Filmul „The Nativity Story (Povestea Nașterii Domnului)”

Sursa imaginii: http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=wallpaper%20the%20nativity&source=web&cd=2&sqi=2&ved=0CCkQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.moviewallpaper.net%2Fwallpaper%2F2006_The_Nativity_Story.html&ei=8Iz3TvSvD8rIsgbfw-XbDw&usg=AFQjCNHnqNTRL-OFL1u1EzcLwcM5j_1K4w&sig2=1V4jcAX5F9r-BdsTTCkm4w