EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriti (2)


Reeditare din data de 21 ianuarie 2013

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriti (2).

Anunțuri


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (32) – „CU CE SE TERMINĂ ALERGAREA NOASTRĂ?”


cropped-bible-1

32. Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
(Psalmi 119:32)

Alergăm o viață întreagă pe pământul acesta după diferite lucruri, iar la final plecăm cu mâinile goale. Au fost regi și împărați care au cucerit țări și popoare, dar la final nu au luat nimic cu ei. Despre astfel de oameni se poate spune că au alergat în zadar. La vârsta de 33 de ani, în floarea vieții, Alexandru Macedon a trebuit să părăsească această lume fără să ia ceva cu el. Iată o legendă care circulă cu privire la ultimele sale dorințe: „Când se întorcea acasa dupa cucerirea de noi teritorii ,Alexandru cel Mare s-a îmbolnavit și a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în față și spunându-i să se pregatească de ultima călătorie, Alexandru a realizat că toate cuceririle sale, armata sa foarte mare, sabia lui ascuțită și vitejia lui nu aveau nici o importanță. Tot ce-și mai dorea era să ajungă acasă, să-și vadă mama și să-și ia adio de la ea. Dar a trebuit să accepte faptul că sănătatea sa, care se înrăutățea tot mai mult, nu-i va permite să ajungă acasă. Așa că puternicului cuceritor nu i-a mai rămas decât să stea întins în pat, palid și slăbit, așteptând să-și dea ultima suflare. Și-a chemat generalii și le-a spus: „Curând voi pleca din această lume și am trei dorințe pe care vă rog să mi le îndepliniți întocmai.” Cu lacrimile curgându-le pe obraji, generalii au promis împăratului că-i vor îndeplini dorințele. „Prima mea dorință“, a spus Alexandru, „este ca doctorii să-mi ducă sicriul fără a fi ajutați de nimeni altcineva”. După o pauză, el a continuat: „A doua dorință este ca atunci când îmi duceți sicriul spre groapă drumul spre groapă să fie presărat cu aurul, argintul și pietrele prețioase pe care le-am adunat în razboaie.” Alexandru s-a simțit epuizat după ce a rostit aceste cuvinte. S-a odihnit puțin și a continuat: „A treia și ultima mea dorință este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne în afara sicriului.” Oamenii adunați la căpătâiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorințe ciudate. Dar nici unul nu a îndrăznit să-l întrebe ceva. Generalul cel mai iubit de Alexandru s-a apropiat de el, i-a sărutat mâna, apoi, ținând-o în dreptul inimii, a vorbit: „Mărite împărat, te asigurăm că-ți vom îndeplini dorințele. Dar spune-ne, de ce aceste dorințe ciudate?” La auzul acestei întrebari, Alexandru a tras adânc aer în piept și a răspuns: „Mi-ar plăcea ca lumea să știe despre cele trei lecții pe care tocmai le-am învățat. Vreau ca doctorii mei să-mi ducă sicriul pentru ca oamenii să realizeze că doctorii nu pot vindeca orice boală. Ei sunt lipsiți de putere și nu pot salva un om din ghearele morții când îi sună ceasul. A doua dorință – drumul spre mormânt presărat cu aur, argint și alte bogății este pentru a aminti oamenilor că nimic din aurul meu nu vine cu mine în mormânt. E o pierdere de timp să alergi după atâtea bogății. Și a treia dorință – mâinile lăsate să atârne pe lângă sicriu, e pentru a le arăta oamenilor că am venit cu mâinile goale în aceasta lume și tot așa plec din ea.” Cu aceste cuvinte Alexandru cel Mare a închis ochii. Curând, el a lăsat moartea să se apropie și să-l ia, apoi și-a dat ultima suflare”.

Apostolul Pavel spunea că la sfârșitul alergării îl așteaptă o cunună. Pe fiecare dintre noi ne așteaptă cununa, premiul cel mare al alergării noastre, dar depinde de noi DACĂ și CUM alergăm pe acest pământ ca nu cumva la sfârșit să ne trezim că am strâns vânt în pumni! Doamne, ajută-ne să nu spunem și noi ca Solomon în Eclesiastul 2: 11: „Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare. ”

 

AMIN!

Sursa legendei: https://g1b2i3.wordpress.com/2008/06/08/ultimele-trei-dorinte-ale-lui-alexandru-cel-mare/


Scrie un comentariu

Caracterul omului născut din nou


Caracterul omului născut din nou.


Scrie un comentariu

1 MARTIE – FII TU ÎNSUȚI!


“Deoarece avem felurite daruri” (Romani 12:6)

            El a vrut să dirijeze, dar stilurile lui nu funcţionau. În timpul pasajelor mai lente, se ghemuia foarte jos. La pasajele mai puternice, făcea sărituri în aer, strigând chiar către orchestră. Avea memorie slabă. Odată a uitat că spusese orchestrei să nu repete o anumită arie. În timpul con­certului, când s-a întors ca să repete acea secţiune, instrumentiştii au cântat înainte, aşa că el a oprit piesa, strigând: “Stop! Greşit! Nu merge aşa! Reluăm! Reluăm!” La propriul său concert de pian, el a încercat să dirijeze de pe scaunul de la pian. La un moment dat, a sărit de pe scaun dând jos lumânările de pe pian. La un alt concert l-a lovit pe un tânăr corist. În timpul unui pasaj mai lung şi delicat, a sărit pentru a da semnalul unei intrări mai zgomotoase, dar nu s-a întâm­plat nimic pentru că pierduse măsura şi a dat semnalul prea devreme. Când i-a slăbit auzul, muzicienii au încercat să-i ignore dirijatul şi îşi ascultau intrările de la primul violonist. În cele din urmă, ei l-au rugat să meargă acasă şi să renunţe la dirijat, ceea ce a şi făcut. Cine a fost el? Ludwig van Beethoven. Omul pe care mulţi îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor tim­purilor a învăţat că nimeni nu poate stăpâni toate meşteşugurile. Biblia spune: “Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat”. Aşa că depistează-ţi darul şi dezvoltă-l. Acest lucru te poate intimida, mai ales dacă ţi-ai petrecut viaţa căutând aprobarea oamenilor care nu pot să ţi-o dea. Nu-ţi mai trăi viaţa ca pe o luptă de a fi ceva ce nu ai fost creat să fii. Dumnezeu te-a făcut aşa cum eşti; când încerci să fii altfel, cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să fii numărul doi. Aşadar fii tu însuţi; la urma urmelor, cine este mai calificat decât tine?

http://www.betania-tm.ro/