Domnul este aproape

sâmbătă, 31 august

Arată-mi, Te rog, gloria Ta!

Exod 33.18

Uimitoare cuvinte, ieșite de pe buzele unui om care deja văzuse mult din gloria lui Dumnezeu! Trecuseră peste patruzeci de ani de când el refuzase să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând ocara lui Hristos, în loc de plăcerile Egiptului. De atunci, Dumnezeu îi vorbise din rugul aprins, îi dovedise puterea Sa lovind Egiptul cu cele zeci plăgi, îl eliberase pe Israel trecându-l prin Marea Roșie și coborâse pe Muntele Sinai cu foc, cu un cutremur, cu sunetul de trâmbiță și cu un glas care a clătinat pământul. Moise văzuse, într-adevăr, câte ceva din gloria Domnului.

Acum însă, preaiubitul Său popor Israel căzuse adânc. Ei își făcuseră un vițel de aur, amestecând idolatria și corupția într-o sărbătoare care merita din plin mânia aprinsă a lui Dumnezeu. Doar datorită mijlocirii fierbinți și puternice a lui Moise a fost această mânie oprită. În această situație deosebit de mișcătoare, Moise s-a oferit să fie șters din cartea lui Dumnezeu, numai să fie poporul iertat.

Călătoria către țara promisă avea să continue. Domnul urma să-i dea lui Moise tot ceea ce era necesar pentru a conduce poporul acolo: prezența Sa, harul Său, călăuzirea Sa. Însă, mai presus de toate acestea, Moise dorea să vadă gloria lui Dumnezeu. O dorință înțeleaptă, pentru Moise și pentru noi! Nu există nimic în închinarea sau în slujba pentru Dumnezeu care să nu fie legat de gloria Sa. Avem nevoie de oameni care să fie ca Moise, ale căror fețe să strălucească de gloria lui Dumnezeu și ale căror cuvinte și acțiuni să dovedească timpul petrecut în prezența Lui! Doamne, arată-ne gloria Ta!

G. W. Steidl

Domnul este aproape

vineri, 30 august

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

Unele dintre cele mai dificile lucruri în viață sunt acelea care, de fapt, sunt cele mai simple. Romani 12.9-21 constituie o bună descriere a ceea ce înseamnă să trăiești potrivit gândului lui Dumnezeu. Este ușor să citim și să înțelegem ce scrie aici și totuși avem mari probleme în a pune aceste lucruri în practică. Ca motiv pentru aceasta, Scriptura ne spune câte ceva despre noi în Psalmul 51.5: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea“. La fel și în Ieremia 17.9: „Inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască?“ Natura păcătoasă face încă parte din noi.

Ținând cont de ceea ce suntem din punct de vedere natural, înțelegem mai bine că a fost necesar să fim născuți din nou. Prin harul lui Dumnezeu, ne-am pus credința în Hristos și am fost mântuiți. Am primit o natură nouă, sfântă și curată. Abilitatea de a împlini lucrurile citite în Romani 12 nu stă în firea noastră veche, ci în cea nouă, pe care am primit-o de la Dumnezeu. Ioan scrie despre acest lucru în felul următor: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3.9).

Acum, că avem această abilitate, putem alege felul în care să trăim. Romani 6.13 ne spune: „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății“. Decizia este a noastră cu privire la felul în care vom trăi.

B. Prigge

Domnul este aproape

joi, 29 august

I-am spus că voi judeca pentru totdeauna casa lui pentru nelegiuirea pe care a știut-o: pentru că fiii săi au adus blestem asupra lor, și el nu i-a împiedicat.
Pentru că l-am cunoscut că va porunci copiilor săi și casei sale după el.

1 Samuel 3.13; Geneza 18.19

În Eli, marele preot din timpul Anei, vedem un om bun, însă care era gata să-i judece cu ușurință pe alții, în timp ce era plin de slăbiciune în a-și disciplina propria familie. Faptul că în ultimele sale zile era „bătrân și greu“ ne spune ceva despre obiceiurile lui cu privire la mâncare, iar în capitolele 2 și 4 găsim suficiente lucruri cu ajutorul cărora să ne putem forma o idee cu privire la caracterul lui. Alături de grija lui reală pentru lucrurile lui Dumnezeu era lipsa de a-și înfrâna poftele și cea de a „porunci copiilor săi și casei sale după el“ (Geneza 18.19) în așa fel încât să-L glorifice pe Dumnezeu în viața lui de familie. Astfel de oameni se găsesc adesea printre lucrătorii creștini, având multe calități prețioase, însă falimentari acolo unde ar trebui să fie fermi.

Este întotdeauna important să ne amintim că harul lui Dumnezeu nu dă la o parte cârmuirea divină. Există responsabilități care decurg din har și care nu pot fi ignorate fără consecințe. Nelegiuirea și legalismul sunt ambele opuse harului. Însă recunoașterea autorității divine și supunerea față de guvernarea lui Dumnezeu trebuie să decurgă din cunoașterea favorii Lui nemeritate. Disciplina părintească este un lucru așteptat de la toți cei ce sunt capi ai unui cămin creștin. Slăbiciunea manifestată în această sferă este un semn al lipsei de apreciere a sfințeniei și a dreptății care se potrivesc celor care se apropie de Dumnezeu.

H. A. Ironside

Domnul este aproape

sâmbătă, 24 august

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58

Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea“, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

Domnul este aproape

miercuri, 21 august

Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!

Psalmul 19.14

David începe acest psalm cu măreția cerurilor create, care declară gloria lui Dumnezeu. El a scris despre soare ca despre un mire care iese din camera lui de nuntă – o frumoasă imagine a lui Hristos în splendoarea Lui regală, oferind binecuvântare întregului pământ.

Mai departe în psalm, David arată cel mai înalt respect față de Cuvântul lui Dumnezeu. El vorbește despre legea Domnului, despre mărturia Domnului și despre judecățile Domnului. Despre acestea, el scrie: „Ele sunt mai de preț decât aurul și decât mult aur fin; și mai dulci decât mierea și decât picurul din faguri“ (versetul 10). Măreața mărturie a creației avea efectul potrivit asupra sufletului lui, căci l-a condus la o mai adâncă apreciere a Cuvântului prețios al lui Dumnezeu.

Rezultatul final este prezentat în versetul 14. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost fermecat de aceste cuvinte? Dorința noastră a tuturor este ca ceea ce iese de pe buzele noastre să fie plăcut Dumnezeului care este atât de măreț în glorie. Avem nevoie de multă rugăciune, pentru ca toate cuvintele noastre să fie plăcute Lui.

Dar cum stau lucrurile cu meditațiile și cugetările inimilor noastre? Ele afectează în mod profund cuvintele care ies de pe buzele noastre. Matei 12.34 ne amintește că „din prisosul inimii vorbește gura“. Dacă meditațiile inimilor noastre sunt plăcute Lui, acest lucru va oferi o prețioasă binecuvântare sufletelor noastre. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!“ (Psalmul 139.23,24).

L. M. Grant

Domnul este aproape

sâmbătă, 17 august

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16

O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală“, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci“ și „Să nu faci“. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

Domnul este aproape

luni, 12 august

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»“, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15

Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege“. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei“. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc

Domnul este aproape

duminică, 11 august

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Geneza 22.13

Să remarcăm acest cuvânt prețios: „înapoi“. Ne putem întreba de ce „înapoi“ și nu „înainte“. Bineînțeles, dacă berbecul ar fi fost înaintea altarului zidit de Avraam, ar fi putut să fie observat de el înainte de a-l aduce jertfă pe fiul său, Isaac. Binecuvântarea vine doar în urma ascultării prin credință. Avraam „și-a ridicat ochii și s-a uitat“. Pentru a vedea berbecul, Avraam a trebuit să-și ridice ochii și să se uite.

La fel și noi, pentru a-L privi pe Mielul lui Dumnezeu, trebuie să ne ridicăm ochii prin credință și să nu ne mai uităm la noi înșine și nici la ceea ce ține de acest pământ. Direcția în care berbecul a fost găsit de Avraam ne aduce aminte de ceea ce ne spune Scriptura: „Sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, într-adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi“ (1 Petru 1.19,20). Cât de „înapoi“ a mers totul! Dumnezeu L-a iubit pe Fiul Său „înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17.24). La fel, Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1.4).

Atunci când suntem strânși în ziua Domnului pentru a frânge pâinea, privim și noi cu reverență „înapoi“, la cruce, și chiar mai înainte de ea, la ceea ce era înainte de întemeierea lumii și ne minunăm de căile uimitoare ale lui Dumnezeu. În același timp, privim în sus și Îl vedem pe Mielul ceresc, aflat în glorie acum, Centrul închinării întregului univers, pentru toată veșnicia.

F. S. W.

Domnul este aproape

sâmbătă, 10 august

Pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine.

Ioan 14.30

Satan deține puterea răului în lume, iar lumea este privită în Scriptură ca fiind un sistem organizat al cărui cap, conducător și dumnezeu este Satan. Nu mai este nevoie să precizăm că această putere nu este absolută și că deci ea nu poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu în providența Sa, sau împlinirea de către El a scopurilor Sale de cârmuire. Puterea lui este în prezent ținută în frâu de prezența Duhului Sfânt, iar atunci când această prezență nu va mai fi pe pământ, nelegiuirea stăpânirii sale peste lume va fi pentru un timp lăsată liberă, iar el va dispune de stăpânirea acestei lumi, dând fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare autoritate“ (Apocalipsa 13.2). Această stare de lucruri nu va dura decât puțin timp și se va sfârși cu captivitatea lui. Însă până atunci, oricât de controlată ar fi stăpânirea lui Satan, Scriptura îl recunoaște ca fiind, în fapt, dumnezeul și prințul acestei lumi, adevărata putere instigatoare din inimile oamenilor, cel de ale cărui instrucțiuni oamenii ascultă în ce privește organizarea și conducerea acestei lumi.

Dumnezeu îngăduie deocamdată ca tronul împărăției lumii, care I se cuvine Fiului Său, să fie uzurpat de Satan. Nu este acest lucru de ajuns pentru a avertiza pe fiecare credincios de a nu lua parte la treburile lumii și de a nu căuta aprobarea și suportul ei? Cu ce Se împotrivește Dumnezeu puterii lui Satan? În mod simplu, cu prezența Duhului Său ca martor pentru Hristos. Cred oare creștinii că ei știu mai bine aceste lucruri? Își închipuie ei că, procedând altfel, pot schimba caracterul lumii sau vor putea s-o izbăvească de sub stăpânirea lui Satan, unde Dumnezeu a lăsat-o? Este mai înțelept – mai cuviincios – să nu încerci să faci ceea ce Dumnezeu nu vrea să facă, ceea ce cuvântul Său ne spune că nu este sortit decât eșecului, ci mai degrabă să umbli în părtășie cu El, ținându-te departe de lume și de lucrurile ei, umblând în puterea Duhului, prezentându-L pe Hristos, singurul în care se găsește izbăvire de lume și de judecata ei, strângând un popor afară din lume, în jurul Aceluia pe care Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa în slavă, și care, la timpul Său, va purta sceptrul acestei lumi cu dreptate, iar ea va fi binecuvântată cu adevărat!

T. B. Baines

Domnul este aproape

vineri, 9 august

În anul morții împăratului Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron, înalt și ridicat; și poalele Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața și cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Și unul striga către altul și zicea: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de gloria Lui“.

Isaia 6.1-3

Această minunată viziune a gloriei lui Dumnezeu a avut un efect profund asupra lui Isaia. În mod profetic, ea vorbește despre manifestarea Domnului în Împărăția milenială viitoare, când oamenii vor vedea pământul acoperit de cunoștința gloriei lui Dumnezeu. Chiar și serafimii își acopereau fața cu două dintre aripile lor. Picioarele le erau de asemenea acoperite în prezența Dumnezeului de trei ori sfânt. În această întreită desemnare a gloriei Sale este implicat faptul că Dumnezeu este o unitate și o trinitate în același timp – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În fața unei astfel de viziuni, Isaia a zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor!“ (versetul 5). În capitolul precedent, Isaia fusese călăuzit de Duhul lui Dumnezeu să rostească „vai-uri“ cu privire la șase clase diferite de oameni, însă acum, aflat în chiar prezența gloriei lui Dumnezeu, nu poate face altceva decât să-și recunoască păcătoșenia profundă, care merita și ea din plin un „vai“.

Din fericire, există un remediu pentru omul păcătos care are credință în Dumnezeul cel viu! Unul dintre serafimi a zburat către Isaia având un cărbune luat de pe altar, cu care i-a atins buzele profetului. Jertfele erau oferite pe altar, imagini ale jertfei mărețe a lui Hristos la Calvar. Astfel, păcatul lui Isaia a fost curățit, iar buzele sale au fost făcute capabile să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Fie ca și noi să avem astfel de buze, gata să vorbească pentru Domnul nostru!

L. M. Grant