EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 9 februarie: Epistola lui Pavel către Romani, cap. 1-3


Epistola lui Pavel către Romani

Capitolul 1

Urarea

1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.
3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,
6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
7 Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Pavel şi creştinii din Roma

8 Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
9 Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele
10 şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.
11 Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,
12 sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu.
13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.
14 Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.
15 Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.

Neprihănirea se capătă prin credinţă

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Starea de păcat a omenirii

18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
21 fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27 tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
32 Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Epistola lui Pavel către Romani

Capitolul 2

Nepocăinţa Iudeilor

1 Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.
3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7 Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
11 Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
12 Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.
13 Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.
14 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
15 şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.
16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Iudeii nu se pot dezvinovăţi

17 Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18 care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
19 tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20 povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; –
21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
22 Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
23 Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
24 Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris.

Adevărata tăiere împrejur

25 Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
26 Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
27 Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur?
28 Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.
29 Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Epistola lui Pavel către Romani

Capitolul 3

Întâietatea Iudeului

1 Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?
2 Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
3 Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
4 Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”
5 Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
6 Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7 Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
8 Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

Iudeii şi Neamurile sunt la fel

9 Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
10 după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.
11 Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12 Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15 au picioarele grabnice să verse sânge;
16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea păcii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
19 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Iertarea prin credinţă

21 Dar acum s-a arătat o neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –
22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
24 Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
25 Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
26 pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
27 Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
30 deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

Pilda lui Avraam

31 Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.


a v.21 Greacă: dreptate
Reclame


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 5 februarie: Faptele Apostolilor, cap. 17-19


Faptele apostolilor

Capitolul 17

Pavel la Tesalonic

1 Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
2 Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3 dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
4 Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
5 Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
6 Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
7 şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
8 Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
9 care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.

Pavel la Bereea

10 Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor.
11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12 Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.
13 Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
14 Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.

Pavel la Atena – Cuvântarea

15 Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
16 Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
17 În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
18 Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.”
19 Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu?
20 Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, să ştim ce vrea să zică aceasta.”
21 Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22 Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis:
„Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
23 Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
24 Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.
25 El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
26 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28 Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…”
29 Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”
32 Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.”
33 Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
34 Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia era Dionisie areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei.

Faptele apostolilor

Capitolul 18

Pavel la Corint

1 După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.
2 Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
3 Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.
4 Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.
5 Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul.
6 Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
7 Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
8 Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.
9 Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
10 căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”
11 Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.

Răscoala Iudeilor

12 Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată
13 şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.”
14 Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis iudeilor:
„Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor!
15 Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”
16 Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.
17 Atunci au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.

Pavel la Ierusalim şi Antiohia

18 Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
19 Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă şi a stat de vorbă cu iudeii,
20 care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,
21 ci şi-a luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.
22 S-a dat jos din corabie în Cezareea, s-a suit la Ierusalim şi, după ce a urat de bine bisericii, s-a coborât în Antiohia.

A treia călătorie – Apolo

23 După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.
24 La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
27 Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;
28 căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.

Faptele apostolilor

Capitolul 19

Ucenicii lui Ioan se fac creştini

1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici
2 şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
3 „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6 Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.
7 Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.

Pavel învaţă pe norod la Efes

8 În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.
9 Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.
10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
12 până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.

Exorciştii Iudei

13 Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
14 Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.
15 Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?”
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
18 Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20 Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.

Răscoala argintarului Dimitrie

21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”
22 A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.
23 Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.
25 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;
26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
27 Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”
28 Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!”
29 Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31 Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.
33 Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului.
34 Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!”
35 Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?
36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
37 Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
38 Deci dacă, în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii.
39 Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită.
40 Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
41 După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.


Scrie un comentariu

Întrebări care cer un răspuns argumentat (1)


„22. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „NEBUNULE!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. ” (Matei 5:22, VDCC)

„15. „Eşti NEBUNĂ!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” ” (Faptele apostolilor 12:15, VDCC)

Din punct de vedere biblic, cei doi termeni scriși cu majuscule sunt sau nu sunt sinonimi? Puteți argumenta? Care sunt termenii din limba greacă, limba Noului Testament, prin care sunt redați cei doi termeni și care este corespondentul fiecăruia în limba română?


2 comentarii

Noul Testament în 3 luni – 26 ianuarie: Ioan, cap. 8-10


Evanghelia după Ioan

Capitolul 8

Femeia prinsă în preacurvie

1 Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2 Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
3 Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4 şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5 Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8 Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
9 Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10 Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)

Isus, Lumina lumii

12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
13 La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.”
14 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc.
15 Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni.
16 Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine.
17 În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:
18 deci despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.”
19 Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.”
20 Isus a spus aceste cuvinte pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
21 Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.”
22 Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!”
23 „Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.
24 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
25 „Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.
26 Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.”
27 Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
28 Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
29 Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”

Adevărata slobozenie

30 Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
31 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
33 Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
34 „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
35 Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi.
36 Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
37 Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.
38 Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
39 „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40 Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.
41 Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
42 Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43 Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
44 Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.
46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”

Isus este înainte de Avraam

48 Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac?”
49 „N-am drac”, le-a răspuns Isus, „ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi.
50 Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
51 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”
52 „Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii, de asemenea, au murit, şi Tu zici: „Dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.”
53 Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât prorocii, care, de asemenea, au murit? Cine Te crezi Tu că eşti?”
54 Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru;
55 şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
56 Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”
57 „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!”
58 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
59 La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

Evanghelia după Ioan

Capitolul 9

Vindecarea unui orb din naştere

1 Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
2 Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
3 Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4 Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
5 Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”
6 După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
7 şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care tălmăcit înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine.
8 Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?”
9 Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
10 Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?”
11 El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
12 „Unde este Omul acela?”, l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu.”

Cercetarea orbului de Farisei

13 Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14 Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii.
15 Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, şi văd.”
16 Atunci unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un Om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei.
17 Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este un proroc”, le-a răspuns el.
18 Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui.
19 Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru care spuneţi că s-a născut orb? Cum, dar, vede acum?”
20 Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
21 Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.”
22 Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
23 De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.”
24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”
25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”
26 Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?”
27 „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!”
28 Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este.”
30 „Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
31 Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
34 „Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.

Isus întâlneşte pe orb în Templu

35 Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
36 El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”
37 „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi Cel care vorbeşte cu tine Acela este.”
38 „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.
39 Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.”
40 Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!”
41 „Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.

Evanghelia după Ioan

Capitolul 10

Păstorul cel bun

1 Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.
2 Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor.
3 Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.
4 După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
5 Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
6 Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea.

Isus, uşa oilor

7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
8 Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.
9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
12 Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
13 Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
17 Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
18 Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
19 Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei.
20 Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?”
21 Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor?”

Isus la praznicul Înnoirii

22 În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.
23 Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.
24 Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.”
25 „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26 Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele.
27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.
28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30 Eu şi Tatăl una suntem.”
31 Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”
33 Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”
34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”?
35 Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –
36 cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”
37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl.”
39 La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor.

Plecarea lui Isus în Perea

40 Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo.
41 Mulţi veneau la El şi ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn; dar tot ce a spus Ioan despre Omul acesta era adevărat.”
42 Şi mulţi au crezut în El în locul acela.


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 25 ianuarie: Ioan, cap. 5-7


Evanghelia după Ioan

Capitolul 5

Vindecarea slăbănogului de 38 de ani

1 După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
2 În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.
3 În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.
4 Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5 Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.
6 Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
7 „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
8 „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.”
9 Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
10 Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.”
11 El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.”
12 Ei l-au întrebat: „Cine este Omul acela care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă”?
13 Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.
14 După aceea Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”
15 Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16 Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Lucrarea Fiului

17 Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”
18 Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
19 Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.
20 Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
21 În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
23 pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia.
26 Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
27 Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29 şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
30 Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Mărturia Tatălui şi a lui Ioan

31 Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
32 Este un Altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată.
33 Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr.
34 Nu că mărturia pe care o primesc Eu vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi.
35 Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă înveseliţi câtăva vreme la lumina lui.
36 Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
37 Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa;
38 şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.
39 Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
40 Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!
41 Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.
42 Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Dumnezeu.
43 Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
44 Cum puteţi crede voi care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?
45 Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.
46 Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.
47 Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?”

Evanghelia după Ioan

Capitolul 6

Înmulţirea pâinilor

1 După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.
2 O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
3 Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
4 Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.
5 Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”
6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
7 Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de leia, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”
8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”
10 Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.
11 Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”
13 Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”
15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.

Isus umblă pe mare

16 Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.
17 S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.
18 Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.
19 După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.
20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
21 Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Pâinea vieţii

22 Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
23 A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu.
24 Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.
25 Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”
26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”
28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”
29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”
30 „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.”
32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;
33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”
34 „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”
35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36 Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.
37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:
38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39 Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
40 Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.”
42 Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum deci zice El: „Eu M-am coborât din cer”?
43 Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi.
44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
45 În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.
46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.
48 Eu sunt Pâinea vieţii.
49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.
50 Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.
51 Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.”
52 La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”
53 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
56 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
57 După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
58 Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.”
59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum.

Unii ucenici Îl părăsesc – Mărturisirea lui Petru

60 Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”
61 Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?
62 Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…
63 Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.
64 Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.
65 Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”
66 Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
68 „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
69 Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”
70 Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.”
71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.


a v.7 Greacă: dinari

Evanghelia după Ioan

Capitolul 7

Necredinţa fraţilor lui Isus

1 După aceea Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.
2 Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.
3 Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.
4 Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”
5 Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.
6 Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.
7 Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.
8 Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.”
9 După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.

Isus în Ierusalim la praznicul Corturilor

10 După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.
11 Iudeii Îl căutau în timpul praznicului şi ziceau: „Unde este?”
12 Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un Om bun.” Alţii ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire.”
13 Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.
14 Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Şi învăţa norodul.
15 Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”
16 Isus le-a răspuns: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.
17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.
18 Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce L-a trimis, Acela este adevărat, şi în El nu este strâmbătate.
19 Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?”
20 Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?”
21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.
22 Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului.
23 Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului?
24 Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.”
25 Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: „Nu este El Acela pe care caută ei să-L omoare?
26 Şi totuşi iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?
27 Dar noi ştim de unde este Omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.”
28 Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.
29 Eu Îl cunosc, căci vin de la El, şi El M-a trimis.”
30 Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.
31 Mulţi din norod au crezut în El şi ziceau: „Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut Omul acesta?”
32 Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.
33 Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.
34 Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.”
35 Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?
36 Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: „Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni”?”

Isus, apa vieţii

37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.

Încercări pentru prinderea lui Isus

40 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.”
41 Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul?
42 Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?”
43 S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.
44 Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El.
45 Aprozii s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: „De ce nu L-aţi adus?”
46 Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”
47 Fariseii le-au răspuns: „Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?
48 A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?
49 Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!”
50 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis:
51 „Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?”
52 Drept răspuns, ei i-au zis: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.”
53 (Şi s-a întors fiecare acasă.


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 24 ianuarie: Ioan, cap. 2-4


Evanghelia după Ioan

Capitolul 2

Nunta din Cana

1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.
2 Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.
3 Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
4 Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”
5 Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”
6 Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.
7 Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Şi le-au umplut până sus.
8 „Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus:
9 Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, ştiau) – a chemat pe mire
10 şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”
11 Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.
12 După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.

Izgonirea vânzătorilor din Templu

13 Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
14 În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos.
15 A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.
16 Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”
17 Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.”
18 Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”
19 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.”
20 Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?”
21 Dar El le vorbea despre templul trupului Său.
22 Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.

Isus şi cei ce cred în Numele Lui

23 Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.
24 Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.
25 Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.

Evanghelia după Ioan

Capitolul 3

Isus şi Nicodim

1 Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.
2 Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”
5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.
7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”
8 Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
9 Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?”
10 Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri?
11 Adevărat, adevărat îţi spun că Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia Noastră.
12 Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
13 Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.

Şarpele de aramă

14 Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18 Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

O nouă mărturie a lui Ioan Botezătorul

22 După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
23 Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
24 Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
25 Între ucenicii lui Ioan şi între un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţare.
26 Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oamenii se duc la El.”
27 Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.
28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”
29 Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
30 Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
31 Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.
32 El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
33 Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
34 Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
35 Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

Evanghelia după Ioan

Capitolul 4

Samariteanca

1 Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.
2 Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.
3 Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea.
4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
5 a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
9 Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –
10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?
12 Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”
15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”
16 „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.
17 Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
18 Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
19 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.
20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21 „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.
23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
25 „Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
26 Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Trezirea din Samaria

27 Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi niciunul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?”
28 Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29 „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”
30 Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.
31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!”
32 Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.”
33 Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”
34 Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.
35 Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.
36 Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.
37 Căci, în această privinţă, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.”
38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.”
39 Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.”
40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.
41 Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
42 Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”

Vindecarea fiului unui slujbaş împărătesc

43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.
44 Căci El însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa.
45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic.
46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin.
În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav.
47 Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte.
48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!”
49 Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.”
50 „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum.
51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte.
52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.”
53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.
54 Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.


Scrie un comentariu

Noul Testament în 3 luni – 23 ianuarie: Luca, cap. 23 – Ioan 1


Evanghelia după Luca

Capitolul 23

Isus înaintea lui Pilat

1 S-au sculat toţi şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.
2 Şi au început să-L pârască şi să zică: „Pe Omul acesta L-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului şi zicând că El este Hristosul, Împăratul.”
3 Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”
4 Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta.”
5 Dar ei stăruiau şi mai mult şi ziceau: „Întărâtă norodul şi învaţă pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.”

Isus înaintea lui Irod

6 Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean.
7 Şi când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea.
8 Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.
9 I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic.
10 Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo şi-L pârau cu înfierbântare.
11 Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.
12 În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.

Hotărârea de moarte întărită

13 Pilat a strâns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod
14 şi le-a zis: „Mi-aţi adus înainte pe Omul acesta ca pe unul care aţâţă norodul la răscoală. Şi iată că, după ce L-am cercetat cu de-amănuntul înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-L pârâţi.
15 Nici Irod nu I-a găsit nicio vină, căci ni L-a trimis înapoi; şi iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.
16 Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”
17 La fiecare praznic al Paştilor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemniţat.
18 Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu Omul acesta şi sloboade-ne pe Baraba!”
19 Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru un omor.
20 Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus.
21 Dar ei au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”
22 Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”
23 Dar ei strigau în gura mare şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.
24 Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.
25 Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-şi facă voia cu El.

Răstignirea

26 Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
27 În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El.
28 Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri.
29 Căci iată vor veni zile, când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!”
30 Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!”
31 Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”
32 Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.
33 Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga.
34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

Batjocurile

35 Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
36 Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet
37 şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”
38 Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
39 Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
40 Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?
41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”
42 Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”
43 Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Moartea lui Isus

44 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
45 Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.
47 Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!”
48 Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.
49 Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau.

Îngroparea lui Isus

50 Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,
51 care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.
52 Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus.
53 L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.
54 Era ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului.
55 Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
56 s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.

Evanghelia după Luca

Capitolul 24

Învierea lui Isus

1 În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.
2 Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
3 au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
4 Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.
5 Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
6 Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
7 când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”
8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.

Petru se duce la mormânt

9 La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10 Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele.
11 Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau.
12 Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

Isus Se arată la doi ucenici

13 În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim;
14 şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
15 Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei.
16 Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
17 El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
18 Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
19 „Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
20 Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?
21 Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
22 Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
23 nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.
24 Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”
25 Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!
26 Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
27 Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
28 Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.
29 Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei.
30 Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.
31 Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
32 Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”
33 S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc
34 şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.”
35 Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Isus Se arată celor unsprezece şi celorlalţi

36 Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
37 Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
38 Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
39 Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
40 (Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
42 I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
43 El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.
44 Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.
46 Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
47 Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
49 Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

Înălţarea

50 El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
51 Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
52 După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
53 Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia după Ioan

Capitolul 1

Întruparea Cuvântului

1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
6 A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7 El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13 născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
15 Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. –
16 Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;
17 căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
18 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Mărturia lui Ioan Botezătorul

19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?”
20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”
22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?”
23 „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.”
24 Trimişii erau din partea fariseilor.
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.
27 El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.”
28 Aceste lucruri s-au petrecut în Betabaraa, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Mielul lui Dumnezeu

29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
34 Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Cei dintâi ucenici

35 A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
36 Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
37 Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.
38 Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”
39 „Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40 Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41 El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).
42 Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).
43 A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.”
44 Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
46 Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip.
47 Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”
48 „De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
49 Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
50 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
51 Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”


a v.28 Sau: Betania