EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

DOUĂ PERSONAJE ANTAGONICE: LUCA 19: 1-10 vs. MATEI 19: 16-26


LUCA 19: 1-10

Zacheu

images

 

1 Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.
2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,
3 căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
4 A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.
5 Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
6 Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie.
7 Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.
10 Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

 

MATEI 19: 16-26

Tânărul bogat

61352407

16 Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”
17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
18 „Care?”, I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
19 să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
20 Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?”
21 „Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”
22 Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii.
23 Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
24 Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
25 Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”
26 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”

 

Astăzi m-am gândit la aceste personaje care, din punctul meu de vedere, până la un punct au avut un parcurs convergent (deși cel mai probabil nu s-au cunoscut niciodată), dar de la un moment dat au devenit antagonice: Zacheu (căruia Biblia îi face cunoscut numele), un om bogat și lacom, dar care s-a lăsat prelucrat de Domnul Isus, și tânărul bogat (căruia Biblia nu-i face cunoscut numele), tot un om bogat, probabil la fel de lacom, dar care nu a vrut să se lase prelucrat. În cele două povestiri biblice avem câteva puncte antagonice:

  1. Zacheu s-a coborât din copac. Semnificația pe care eu i-o dau acestui lucru este aceea a smereniei. Ne dăm seama din tot contextul că Zacheu chiar s-a smerit până acolo încât a renunțat cu bucurie la averea lui împărțind-o celor de la care o luase: săracilor.
  2. Tânărul bogat a vorbit cu Isus de la egal la egal, deși știa cine este („Învățătorule…”), ceea ce demonstrează că nu a avut nicio clipă intenția de a se smeri și de a se pocăi sincer.
  3. Zacheu și-a manifestat bucuria în mod fățiș și sincer. Știa că de acum pentru el bogăția nu mai are niciun preț căci în casa lui intrase Cel ce aducea mântuirea. De aici încolo Zacheu a renunțat la această idolatrie care se numește iubire de arginți. Nimic nu este mai de preț decât să te știi mântuit. Nicio altă bogăție de pe fața pământului nu valorează cât o mântuire.
  4. Tânărul bogat a plecat mai întristat decât a venit. Pentru el bogăția era lucrul cel mai de preț, era, de fapt, dumnezeul lui. Din această perspectivă el a rămas ceea ce fusese și mai înainte: un iubitor de arginți, deci un idolatru. În ceea ce îl privea, nici măcar mântuirea nu a cântărit cât bogăția lui. În ziua de azi sunt mulți oameni care, puși în fața unei alegeri, aleg drumul lat al acestui tânăr.
  5. Când Zacheu L-a primit pe Domnul Isus relatarea biblică spune că toți cârteau și ziceau despre Isus că a intrat la un om păcătos. În cultura iudaică a vremii, „sfinții” nu aveau ce căuta în casa „păcătoșilor”, fără să realizeze, însă, că și ei sunt la fel de păcătoși și că toți oamenii au ceva bun în ei. Acel „ceva” nu este altceva decât gândul veșniciei (nădejdea mântuirii) pe care Dumnezeu, potrivit Bibliei, l-a pus în orice om: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. ” (Eclesiastul 3:11)
  6. Tânărul bogat nici măcar nu L-a invitat pe Domnul Isus să-i calce pragul, ceea ce ne determină să credem că întrebarea sa cu privire la viața veșnică nu a fost sinceră. Cel puțin nu în totalitate. Pentru că acest tânăr nu a dorit în niciun fel schimbarea, de aceea nimeni nu a cârtit și, mai mult decât atât, nimeni dintre cei apropiați lui nu l-a socotit păcătos. Un proverb arhicunoscut spune: „Cine se aseamănă, se adună.” Cine ar fi putut avea ceva de obiectat? Cei care erau la fel ca el? Nu, nicidecum! Doar când cineva se pocăiește sincer oamenii îl judecă pentru că nu mai este ca ei și pentru că nu mai face ceea ce fac ei. Practica a dovedit asta. Deși și el avea acest gând al veșniciei plantat de Dumnezeu în el, tânărul nu a dorit să se folosească de el și în felul acesta a respins categoric mântuirea.
  7. Domnul Isus i-a spus lui Zacheu că „Fiul a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” Asta pentru că Zacheu a dorit să-L cunoască pe El. Domnul Isus dorește mântuirea oricărui om de pe această planetă, dar nu forțează pe nimeni. Mulți oameni care au fost precum Zacheu au avut dorința acestuia: de a-L cunoaște pe Domnul Isus. Iar după ce L-au cunoscut, nu s-a mai despărțit de El niciodată. Fie ca și tu, drag prieten și cititor, să ai această dorință!
  8. Tot Domnul Isus a spus, dar de astă dată nu tânărului, care deja plecase mai trist decât venise (unora le place să trăiască o viață tristă prin respingerea uneia fericite alături de Făcătorul lor!), ci ucenicilor: „Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” Isus nu a spus aici că pentru bogați nu mai există nicio șansă ori că este păcat să fii bogat, NU! Ci El a spus că în cazul multora bogățiile îi țin legați de acest pământ, la fel ca un balast care nu permite decolarea unui aparat de zbor. Dacă ești în această situație, renunță la BALAST ca să-ți poți lua zborul către înălțimile albastre în ceasul în care Domnul Isus va reveni să-Și răpească Mireasa!

AMIN!

Anunțuri


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (49) – „DUMNEZEUL LUI «DA»”


cropped-bible-1

49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
(Psalmi 119:49)

Oamenii sunt foarte schimbători. Așa este firea lor. Se întâmplă de multe ori ca o promisiune să nu fie onorată, din motive obiective sau subiective. Indiferent care ar fi motivele, acest lucru este un păcat pentru că este o minciună. De câte ori faci o promisiune fără să o acoperi, minți. interesant este că în Biblie nu scrie în mod expres: „Să nu minți!”, însă este condamnat în mod expres păcatul minciunii. Oricine minte nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci va merge direct în iad: Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8) „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! ” (Apocalipsa 22:15)

Dumnezeu este, însă, un prieten în care poți avea totdeauna încredere. El este un prieten care nu te va minți niciodată. Nu te va trăda niciodată. Iată ce spune Biblia: Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.” (Isaia 25:1) Așadar, Dumnezeu este credincios. El împlinește tot ceea ce făgăduiește. El a adus la îndeplinire în viața mea și a ta toate lucrurile promise. Întrebarea care se pune și pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o punem în dreptul nostru este: noi cum suntem? Suntem noi credincioși?

Să fii credincios în împlinirea făgăduinței implică două aspecte legate unul de celălalt: credincioșia față de Dumnezeu și credincioșia față de oameni. Nu poți fi credincios în împlinirea făgăduinței față de oameni dacă nu ești credincios față de Dumnezeu, așa cum nu poți fi credincios față de Dumnezeu dacă nu ești și față de oameni. Dumnezeu nu lucrează cu două feluri de măsuri și vrea ca nici tu să nu procedezi așa. Odată ce nu ți-ai onorat o promisiune făcută față de cineva, ai mințit. Anania și Safira au făcut o promisiune nu față de Dumnezeu, ci față de apostoli (care erau, în fond și la urma urmei) oameni, dar nu au onorat-o. Iată cum l-a mustrat Petru pe Anania: Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
(Faptele apostolilor 5:3-4)

Așadar, mințind pe oameni sau neducând la îndeplinire o promisiune, Îl minți pe Dumnezeu. primul om care L-a mințit pe Dumnezeu a fost chiar… Adam. Te întreb azi: cu cine vrei să te asemeni? Cu primul Adam sau cu al doilea Adam (Isus)? Atenție! Dacă tu crezi că-L poți minți pe Dumnezeu, te înșeli amarnic! Dumnezeu nu se lasă să fie mințit!

DOAMNE ISUSE, AJUTĂ-MĂ SĂ MĂ ASEMĂN CU TINE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (40) – „DINCOLO DE NĂZUINȚE”


cropped-bible-1

40. Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
(Psalmi 119:40)

Inima fiecăruia dintre noi are diverse năzuințe. Unele dintre ele sunt năzuințe materiale legate de profesie (oamenii își doresc să aibă diverse meserii care le plac și, dacă este posibil, le aduc și ceva mai mulți bănuți), de întemeierea unei familii frumoase, de posesiuni materiale (mașini de lux, vile, conturi „grase” în bănci etc.). În general, astfel de năzuințe le au tinerii. Odată trecut de 40 de ani vezi că unele s-au împlinit, altele au rămas la stadiul de dorință. Nu totul ni se împlinește.

Pe plan spiritual, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Dacă îți dorești cu adevărat un lucru iar acel lucru este după voia Domnului, atunci ai toate șansele ca năzuința ta să se împlinească. Domnul Isus a spus: De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. ”(Marcu 11:24). Nu-i totul să îți dorești, trebuie ca lucrul pe care ți-l dorești să fie după voia lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu nu-ți va da niciodată un lucru care contravine Bibliei. Am auzit, spre exemplu, că unii, înainte de a pleca la furat spun: „Doamne-ajută!”. Cum să te ajute Dumnezeu la furat când una dintre cele zece porunci spune: „Să nu furi!”? Nu Dumnezeu este Cel care te ajută în această situație, ci Satan. Se spune că Satan are trei obiecte: o furcă, o pătură și o tobă. Cu furca te împinge să faci lucruri rele. Tu, care ești „creștin”, spui: „Cum să fac așa ceva? Mă vede Dumnezeu!”. Atunci el repede vine cu pătura și spune: „Nu te vede, că te acopăr eu.”. Și tu faci acel lucru, convins că Dumnezeu nu vede. Dar Satan, șiret și pervers cum este, după ce ai făcut lucrul pe care nu trebuia să-l faci, se apucă și bate toba. Și în felul acesta află toată lumea „ce a făcut «pocăitul» ăla”. Așadar, ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se îndeplinească! Dar s-ar putea să nu-ți fie de ajutor, ci dimpotrivă, să te afunde în mocirlă.

Omul lui Dumnezeu, însă, își dorește lucruri plăcute lui Dumnezeu, își dorește să trăiască în neprihănire, nu în păcat și promiscuitate. Nu este, însă suficient să-ți dorești. Dincolo de năzuințele noastre este ÎMPLINIREA. DOAMNE, TE ROG SĂ NE ÎMPLINEȘTI NĂZUINȚELE NOASTRE CARE SUNT DUPĂ VOIA TA ȘI SĂ NE ÎMPIEDICI SĂ NE DORIM LUCRURI CARE CONTRAVIN VOII TALE PENTRU NOI!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (37) – „O PRIVIRE LIMPEDE”


cropped-bible-1

37. Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!
(Psalmi 119:37)

 

În fiecare zi privirea noastră este podidită de lucruri murdare, de lucruri care au pervertit lumea. Un proverb spune că ochii sunt ferestrele sufletului. Așadar, ce ne intră prin ochi, ajunge în suflet. Poate că te trezești dimineață și îți propui ca astăzi să fii mai sfânt decât ieri, dar seara, când îți pui o mână sub cap pe perna ta și te autoanalizezi vezi că, de fapt, în loc să te faci mai sfânt te-ai afundat și mai mult în păcat și ești mai nesfânt decât ai fost ieri. Trebuie să ne pocăim și de lucrul acesta. Trebuie ca totdeauna să ne propunem standarde și țeluri mai înalte decât ieri și să ne luptăm să le și atingem. Însă trebuie și să ai mai multă grijă în ce direcție privești.

Poate că deschizi televizorul ca să te uiți puțin la știri și tocmai este pauză de publicitate. Vezi o reclamă deocheată și dai să schimbi canalul. Acolo, același lucru. Poate că din greșeală schimbi pe un canal pentru adulți. Închide-l de urgență! Poate nu știai, dar orice telecomandă are un buton de STOP. Dacă nu știi să o folosești, să știi că și televizorul are un buton de STOP. Folosește-l cu încredere! Dacă crezi că nu te poți abține, vinde-l! Scapă de el, altfel s-ar putea ca Satan să-ți fure sufletul! Poate că ți-ai cumpărat un ziar în drum spre locul unde mergi, iar odată ajuns ești nerăbdător să-l răsfoiești ca să afli ultimele noutăți, căci ai plecat devreme de acasă și nu ai avut vreme să vezi știrile. Însă deschizi ziarul taman la „Fata de la pagina 5” sau la rubrica „Meteo” unde te așteaptă o fată mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, ca să-ți ilustreze ție ce mare caniculă este. De parcă n-ai simți asta chiar pe pielea ta! Dacă ți se întâmplă asta, mai bine închide-l sau, eventual, aruncă-l în foc! E mai bine să ardă el decât să arzi tu! Poate că, în drumul tău zilnic spre locul de muncă, treci pe lângă chioșcurile de ziare unde sunt afișate, la vedere, copertele viu colorate și lucioase ale unor reviste pe care vezi cine știe ce lucruri. Dacă lucrurile acelea nu converg cu credința ta, dacă tu crezi că lucrurile acelea ar putea să te facă să păcătuiești, nu-ți întoarce privirea după ele, sunt otrăvitoare! Sau poate că, acasă fiind, pierzi ore în șir în fața calculatorului pe Facebook sau pe alte rețele de socializare și nu mai ai timp să te întâlnești cu Domnul tău. În situația aceasta, calculatorul devine dintr-un lucru util și necesar un hoț de timp și de suflet. Așa că dacă nu știi să-ți gestionezi cum trebuie timpul, e mai bine să-ți desființezi contul sau conturile de Facebook ca să ai mai mult timp de cititul Bibliei, de rugăciune și pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi place să fii copilul Lui, nu un rob al Facebook-ului!

Poate mai sunt și alte lucruri la care nu m-am gândit. Dar dacă tu crezi că aceste lucruri te fac rob, renunță la ele! Domnul Isus a spus: Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. ” (Ioan 15:15). Iar apostolul Pavel afirmă: Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. (…) Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. (…) Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. ” (Romani 6:16-22)

            DOAMNE, AJUTĂ-NE SĂ FIM ROBI AI NEPRIHĂNIRII!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

FUMATUL (19)


Reeditare din data de 21 iulie 2012

8) AI VREA SĂ SCAPI DE FUMAT?

8.1) „Eliberarea” prin propria voință

Mulți oameni care fumează își dau seama că sunt robii unui viciu și ar vrea să scape de el. Din nefericire, ei nu înțeleg lucrurile în sens spiritual. Ei își închipuie că fumatul este pur și simplu un obicei de care te poți despărți, „dacă ai suficientă voință”, spun ei. Este adevărat că unii oameni s-au lăsat de fumat prin propria lor voință. Și eu cred că este posibil, căci Dumnezeu îi dă dreptul omului să-și aleagă drumul pe care vrea să meargă. Însă acești oameni sunt foarte puțini. De ce? Pentru că atunci când atrage pe un om în acest viciu, Diavolul îi atacă și voința. De asemenea, în om s-au format niște reflexe artificiale, foarte greu de anulat și pe care voința slăbită a fumătorului nu le mai poate controla.

Putem să înțelegem cum se formează aceste reflexe artificiale extrem de puternice dacă ne vom gândi la mecanismele delicate și complexe care

NEURON

asigură transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă la alta în interiorul creierului. Neuronii au la capete ramificații care se termină cu niște umflături minuscule (seamănă cu niște ciupercuțe) și prin care ei se cuplează electric cu neuronii din apropierea lor. Numai că terminațiile (ciupercuțele) nu se ating cu cele ale celulelor învecinate. Ele sunt așezate foarte aproape unele de altele, iar transmiterea semnalului nervos de la o terminație la alta se face prin intermediul unor substanțe chimice secretate de ele, substanțe care se numesc mediatori. În timpul funcționării celulei (transmiterii semnalelor), aceste substanțe se consumă, fiind necesar să fie mereu înlocuite. Când celula nervoasă este odihnită, terminațiile ei secretă mediatorii în mare cantitate, așa că transmiterea semnalelor se face cu ușurință, sistemul nervos funcționează eficient și omul are senzația de bună dispoziție și de poftă de muncă. În schimb, când celulele nervoase sunt obosite secreția mediatorilor se micșorează, semnalele nervoase se transmit cu dificultate și apare senzația de oboseală și nevoie de somn. În timpul somnului capacitatea naturală de secreție a mediatorilor se reface. Mecanismul acesta al secreției de mediatori protejează, așadar, celula nervoasă împotriva solicitărilor excesive, asigurându-i perioadele de odihnă atât de necesare. Să vedem acum ce perturbație produce fumatul în acest mecanism atât de inteligent lăsat de Dumnezeu. Din nefericire, nicotina conținută în tutun și introdusă în organism prin fumat poate înlocui, în oarecare măsură, funcția mediatorilor, adică a substanțelor chimice naturale care asigurau transmiterea semnalelor nervoase de la o celulă nervoasă la alta. (Același efect îl au și cofeina conținută în cafea și mai ales unele droguri, care produc adevărate „scurtcircuite” în interiorul sistemului nervos al omului.)

Revenind la efectul nicotinei, vom înțelege acum de unde vine senzația de oarecare „înviorare”, de „recăpătare” a puterii de muncă pe care o simte fumătorul atunci când fumează. Nicotina pătrunsă în organism a preluat funcția mediatorilor, mediatori pe care sistemul său nervos obosit refuză să-i mai producă.

Însă cu ce preț a fost obținută această senzație de „reînviorare”? Ea nu este ceva real, ea a fost obținută în mod artificial. În loc ca sistemul nervos să fie lăsat să se odihnească, el este silit să funcționeze în continuare prin mijloace artificiale. Este ca și cum un căruțaș neomenos, în loc să-și lase caii obosiți să se bucure de binemeritata odihnă, îi tot lovește cu biciul fără milă, obligându-i să meargă mai departe. Tot așa își „biciuiește” și fumătorul sistemul său nervos obosit, obligându-l să funcționeze în continuare. Rezultatul va fi că după un timp, din cauza suprasolicitării, tot mai multe celule nervoase vor muri. Este știut că celula nervoasă este singurul tip de celulă din corp care nu se înmulțește, așa că o celulă nervoasă moartă nu se mai reface, fiind necesar să fie înlocuită cu alta. Așadar, fumatul conduce la degradarea treptată și scăderea continuă a performanțelor intelectuale ale fumătorului.

Dar efectul cel mai nefericit este altul. În foarte scurt timp, din cauza aportului de nicotină din exterior, secreția naturală de mediatori se reduce foarte mult. (Sistemul nervos se „lenevește” și așteaptă acum să fie alimentat merei din afară cu substanțe care să îndeplinească rolul mediatorilor.) Nici chiar odihna nu mai ajută la nimic. Rezultatul va fi că omul se va simți obosit chiar și după ce a dormit și va fi din nou tentat să-și aprindă din nou și din nou altă țigară pentru a-și înviora sistemul său nervos, a cărui funcționare naturală a fost grav perturbată.

Cu centrul voinței răvășit de forțele întunericului și având pe deasupra și niște reflexe formate de ani de zile de când fumezi, este extrem de greu, aproape imposibil, să te lași singur de fumat. De aceea imensa majoritate a fumătorilor nu pot să se lase de fumat și – ca niște robi ce sunt – trebuie să fumeze mai departe mai mult și tot mai mult, până la distrugerea lor definitivă. Totuși, este clar că dacă un fumător vrea să-și scape sufletul și să nu meargă în iad după ce va muri, el trebuie să facă ceva în această viață ca să scape de fumat. Ce este de făcut? Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în Biblie.

Surse imagini: pozehaioase.ro, wikipedia.ro


Scrie un comentariu

FUMATUL (18)


Reeditare din data de 15 iulie 2012

7.8) Robii păcatului nu vor fi primiți în Împărăția Cerurilor

Situația în care un om a ajuns să cadă în robie spirituală, să fie un rob al păcatului, în consecință un rob al Diavolului, este tragică prin ea însăși. Viața acelui om este un chin. Dar aspectul cel mai periculos este că o asemenea robie poate avea consecințe eterne. Dacă omul nu se luptă, dacă nu se zbate să scape din această robie spirituală, după moarte el nu va mai fi primit în Împărăția Cerurilor.

LA CE BUN TOATE ASTEA DACĂ, ATUNCI CÂND MORI, NU EȘTI ÎMPĂCAT CU DUMNEZEU ȘI AI PIERDUT ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR?

Concepția populară potrivit căreia la înmormântare preotul îl „dezleagă” de păcatele lui pe moș Costică, cel care a murit în șanț cu țigara în gură și sticla de băutură în buzunar, și îl mută în „loc luminat, loc cu verdeață, de unde toată durerea, întristarea și lăcrimarea au fugit” este numai o dorință pioasă a celor care au rămas pe pământ, dar, din nefericire, nu are nicio bază biblică.

Iată ce a spus Domnul Isus despre cei care trăiesc în robie păcatului:

„Oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pururea în casă, fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8: 34-36)

Să vedem mai îndeaproape ce înseamnă aceste cuvinte:

A. În primul rând, aici se spune încă o dată că practicarea unui păcat te duce la robie spirituală („oricine trăiește în păcat este rob al păcatului”). Pe vremea când Domnul Isus spunea aceste cuvinte, lumea se afla în orânduirea sclavagistă, pretutindeni erau o mulțime de sclavi, așa că oamenii știau prea bine ce înseamnă un sclav, un rob. Sclavul trebuia să execute ceea ce poruncea stăpânul lui. Dacă trăiești în păcat, ajungi sclav al Diavolului și va trebui să execuți ordinele Diavolului. Fumezi? Înseamnă că ești rob al acestui păcat și – în consecință – rob al Diavolului.

B. Un al doilea lucru pe care îl spune Domnul Isus aici este că: „robul nu rămâne pururea în casă, fiul însă rămâne pururea.”

Dumnezeu are o Împărăție în cer. Această Împărăție este denumită uneori de către Domnul Isus „casa Tatălui Meu”. De exemplu, El spune: În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc și după ce vă voi pregăti un loc Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi.” (Evanghelia după Ioan 14: 2, 3)

Așadar, Domnul Isus Se va întoarce, îi va lua pe credincioșii Lui, îi va duce în cer, în „casa Tatălui” din cer, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Dar pe cine îi va lua Domnul Isus și îi va duce acolo? Pe robii păcatului, pe cei ce zac în robia Diavolului? Desigur că nu! El îi va lua pe cei care au fost eliberați din robia păcatului și au devenit fii ai lui Dumnezeu. Să observăm că în textul biblic care a fost citat, cuvântul „fiul” este scris cu literă mică, pentru că aici este vorba de orice om care a fost eliberat de robia păcatului și a devenit definitiv un fiu al lui Dumnezeu, un copil al lui Dumnezeu.

Cei ce au fost biruiți de viciul demonic al fumatului nu mai sunt oameni liberi, ci robi ai păcatului și – în consecință – robi ai Diavolului. Dacă ei nu se vor strădui din toate puterile, dacă nu-L vor ruga pe Domnul Isus să-i scape de această robie cât timp mai sunt în viață, după moarte nu vor mai fi primiți în Raiul lui Dumnezeu, ci vor merge în focul cel veșnic al iadului.

În cer nu se ajunge cu țigara aprinsă în mână și în Raiul lui Dumnezeu nu se fumează. Nu te înșela singur! Spune, ai îndrăzni tu să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu sau a Domnului Isus Hristos cu țigara aprinsă în mână? Nu? De ce, dacă fumatul nu este ceva atât de rău?

Însă fiecare om știe că fumatul este ceva rău și urât, știe că este un mare păcat înaintea lui Dumnezeu. Numai că oamenii nu vor să recunoască asta.  Iar alții care recunosc ar vrea, sărmanii, să scape de fumat, dar nu mai pot, pentru că au fost fii risipitori și, între timp, au ajuns robi ai Diavolului. Care, de-acum înainte, îi trimite în fiecare zi cu porcii lui la păscut. Fumatul este un obicei păcătos, o poftă inspirată de Diavolul. Prin fumat, omul se distruge pe el însuși și, în același timp, își atrage asupra lui pedeapsa lui Dumnezeu.

În data de 29 iunie 1973, cetățeanul B.G. din județul Satu Mare (Gavril Bărnuțiu – n.n., vezi video mai jos), a avut o stare de moarte clinică. El a fost declarat mort de către medicii spitalului din Șimleul Silvaniei, unde fusese dus de către membrii familiei sale, și – deoarece medicii constataseră că a murit – a fost depus la morgă. Dar la câteva ore a revenit la viață, în morga spitalului. După această experiență cu totul neobișnuită, el a povestit în repetate rânduri ceea ce a văzut „pe lumea cealaltă”. Vorbind despre iad și despre ceea ce văzuse acolo, B.G. a declarat că toți aceia care aici, în această viață, fumează, prin jarul țigării aprinse pe care o țin în mână Îi arată lui Dumnezeu că ei sunt de acord ca după această viață să fie trimiș în iad. Așadar, când omul ține în mână țigara aprinsă, el Îi arată lui Dumnezeu că și-a ales focul iadului și că vrea să meargă acolo.

Se povestește că în secolul 16 un nobil englez numit Raleygh a făcut o călătorie în Lumea Nouă și – printre alte lucruri pe care și le-a adus de acolo – și-a adus și o pipă, împreună cu o ladă mare, plină cu frunze de tutun. După ce s-a întors acasă, se retrăgea, din când în când, într-o anumită cameră a castelului său și fuma acolo. Dar s-a întâmplat că într-o zi servitorul lui a intrat pe neașteptate în camera aceea și l-a văzut pe stăpânul său fumând. Numai că servitorul acela nu mai văzuse niciodată până atunci un om fumând. De aceea, s-a speriat foarte tare ș

Tot așa putem să înțelegem că oamenii care fumează au luat foc și sunt deja cuprinși de flăcările iadului. Numai că ei, sărmanii, deocamdată nu-și dau seama de asta. Să facă Domnul ca citirea acestor pagini (articole – n.n.) să fie ca o găleată rece de apă turnată peste conștiințele lor, care să-i trezească și să-i ajute să scape de flăcările iadului, care deja i-au învăluit! Amin!i, fără să mai zică o vorbă, a ieșit repede și s-a întors cu o găleată plină cu apă pe care i-a aruncat-o stăpânului drept în față. De ce? Când a intrat el prima oară în cameră și a văzut că stăpânului său îi ieșea fum pe nas, a crezut că stăpânul a luat foc și s-a dus și a adus apă ca să-l stingă.

Sursa imaginilor: vipdeva (www.vipdeva.ro)

(Va urma.)


Un comentariu

FUMATUL (15)


Reeditare din data de 12 iulie 2012

După o foarte lungă perioadă de timp, reluăm articolele pe tema fumatului din cartea fratelui Viorel Ungureanu intitulată „Abecedarul mântuirii”. Pentru cine dorește, articolele anterioare le găsiți accesând următoarele link-uri:

1. FUMATUL (1)

2. FUMATUL (2)

3. FUMATUL (3)

4. FUMATUL (4)

5. FUMATUL (5)

6. FUMATUL (6)

7. FUMATUL (7)

8. FUMATUL (8)

9. FUMATUL (9)

10. FUMATUL (10)

11. FUMATUL (11)

12. FUMATUL (12)

13. FUMATUL (13)

14. FUMATUL (14)

7.6: Fumatul încalcă cele mai mari porunci lăsate de Domnul Isus

În Evanghelia după Matei citim că, odată, un învățător al Legii (un om care învăța pe alții Legea ce fusese dată poporului Israel prin proorocul Moise) i-a pus Domnului Isus următoarea întrebare: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Proorocii. (Evanghelia după Matei, 22: 36-40) Uitându-ne cu atenție la aceste sfinte cuvinte ale Mântuitorului, vedem că există trei direcții în care El spune să iubești”:

– să iubești pe Dumnezeu,

– să iubești pe aproapele tăuadică pe orice om care este în jurul tău și

– să te iubești și pe tine însuți.

Aici avem cel mai simplu și cel mai esențial îndreptar pentru trăirea unei vieți după voia lui Dumnezeu. Atunci când vrem să știm dacă un lucru este bun sau rău, putem să-l judecăm prin prisma îndreptarului acesta. Asta înseamnă că atunci când întreprindem o anumită acțiune, trebuie să avem grijă în primul rând ca nimic din ceea ce facem să nu fie îndreptat împotriva lui Dumnezeu.

De asemenea, să nu facă vreun rău împotriva oricăruia din[tre] semenii din jurul nostru.

Și, în sfârșit, să nu ne facă rău nouă înșine. Asta spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Odată înțelese aceste adevăruri elementare, să vedem cum se împacă obiceiul fumatului cu aceste trei direcții arătate de Domnul Isus în care trebuie să se manifeste iubirea noastră.

Cum Îl iubește omul care fumează pe Dumnezeu, cum îl iubește pe aproapele lui și cum se iubește pe sine însuși prin practicarea fumatului? Vedem imediat că fumatul nu se împacă deloc cu cele trei direcții de iubire arătate mai sus; dimpotrivă, fumatul lovește în aceste trei direcții!

1. În primul rând, atunci când fumează, fumătorul participă la bătaia de joc a diavolului (așa cum am arătat înainte – într-unul dintre articolele anterioare, n.n.), de aceea el Îl jignește și Îl întristează pe Dumnezeu. Chiar și un om s-ar mâhni când ar afla că fiul lui fumează sau când l-ar vedea fumând. Cu atât mai mult Dumnezeu se mâhnește văzând cum omul, creația Lui, se degradează prin obiceiul acesta păcătos al fumatului.

2. Apoi cine nu știe că fumatul face atât de mult rău celor din jurul fumătorului, oameni care nu fumează, dar care sunt obligați să inhaleze și ei fum de țigară? Se apreciază că în lume mor anual 3.000 de oameni care nu sunt fumători, dar care au stat în fumul produs de cei care fumau în jurul lor. Fumatul face rău și deranjează mult pe cei din jurul fumătorului, care sunt obligați, fără voia lor, să inhaleze fumul ieșit din plămânii și din țigara lui aprinsă. Poate să spună un fumător că atunci când fumează, murdărind aerul pe care îl respiră aproapele, își „iubește aproapele”? Desigur că nu! Fumatul nu reprezintă o iubire a aproapelui, fumatul face mult rău celor din jurul fumătorului.

3. Dar fumatul lovește cel mai mult în cea de-a treia direcție. Fumătorul se lovește pe sine însuși, otrăvindu-se lent cu fumul de țigară, cu nicotina, cu acidul cianhidric, cu oxidul de carbon, cu acetaldehida și cu zecile de gudroane care se formează în timpul arderii tutunului, la temperatura de 880 de grade Celsius, care se realizează în timpul arderii unei țigări.

Dealtfel, se poate face o experiență simplă care ne arată foarte convingător ce înseamnă fumul de țigară. Cereți unui fumător să sufle fumul de țigară pe care l-a tras în piept printr-o batistă albă și curată, împăturită în mai multe straturi, sau printr-un teanc de șervețele albe. După ce el va sufla fumul, veți vedea că pe batistă a rămas o pată rotundă, de culoare galben-maronie, cu miros urât. Despăturiți batista și veți vedea cu uimire aceeași pată, repetată pe toate straturile de pânză. Încercați să spălați batista și veți vedea cât de greu se spală petele. Toată murdăria aceea, de pe toate straturile de pânză sau de hârtie, a provenit dintr-un singur fum de țigară. Iată ce trage fumătorul în plămâni, de sute de mii, poate de milioane de ori, în timpul vieții lui!

Poate el să spună că se poartă cu iubire față de propriul lui trup atunci când fumează? Nicidecum, el își otrăvește și își ucide lent trupul său.

În concluzie, fumatul nu este o manifestare a iubirii noastre față de Dumnezeu. De fapt, este ceva îndreptat împotriva lui Dumnezeu, ceva care mâhnește pe Dumnezeu. Fumatul nu este o manifestare a iubirii față de aproapele nostru, de fapt el face rău aproapelui. Și, în sfârșit, fumătorul își face rău lui însuși! Așadar, fumatul lovește în toate aceste trei direcții despre care Domnul Isus a spus că trebuie să ne iubim.

Fumatul reprezintă o încălcare a celor mai de bază porunci lăsate de Mântuitorul nostru. De aceea, fumatul nu poate să fie o îndeletnicire permisă creștinilor, care, chiar prin numele pe care îl poartă, spun că sunt ucenicii lui Cristos. Ce ucenic al lui Cristos este acela când el calcă zilnic în picioare chiar cele mai fundamentale porunci lăsate de Învățătorul lui?

Așadar, adevărații creștini nu trebuie să fumeze!

Sursa imaginilor: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERĂ, Metoda UȘOARĂ – renunță la fumat!

(Va urma.)