EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

STUDIU BIBLIC ZILNIC: „CITEȘTE-ȚI BIBLIA ÎNTR-UN AN!” – 24.02.2012


Reeditare din data de 23 februarie 2012

Cei ce sunteți copii și prieteni ai lui Dumnezeu, vă propun pentru mâine spre studiu textele: MARCU 4: 24-41 și NUMERI capitolele 7 și 8.

VERSETUL ZILEI: „«(…) Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, Îl primesc și fac roadă: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.»” – MARCU 4: 20


Scrie un comentariu

SCRISOAREA UNUI CREȘTIN CĂTRE DUMNEZEU


Reeditare din data de 26 noiembrie 2011

Dumnezeu al dragostei noastre,

Nu știu cum să încep această scrisoare. Nu știu pentru că este destul de delicat să te adresezi Celui ce-ți cunoaște nu numai vorbele și faptele, ci și gândurile și dorințele nerostite. Totuși, voi vorbi. Voi vorbi Aceluia care poartă tuturor de grijă, Aceluia ce-i iubește pe toți.

Binecuvântat să fie Numele Tău, Doamne! M-am hotărât să scriu această scrisoare ca din partea unui fiu pentru tatăl său. Știu câtă durere pricinuiește un fiu tatălui său atunci când îi întoarce spatele și pleacă. Știu câtă durere este în inima unui tată când vede că fiul său umblă pe meleaguri străine și nu-l recunoaște pe părintele său. Știu, însă, că nici în inima fiului acela nelegiuit nu este fericire. Știu că inima lui se zbate, uneori, între viață și moarte. Iată ceea ce m-a făcut să Îți scriu, și anume faptul că știu întristarea și durerea cu care Tu mă priveai pe mine când rătăceam prin lume, dar cunosc și zbaterile inimii mele când eram întors cu spatele către Tine. Am fost un nesăbuit, un om care se credea creștin, dar care se purta ca un păgân, ba aș putea spune ca un nebun.

Biblia spune că m-ai cunoscut încă din pântecele maicii mele, din clipa când, într-un loc tainic, am fost țesut, mădular cu mădular, până când mi-a fost pus în piept un ceasornic care a început să bată ritmul vieții: tic-tac, tic-tac… Ai fost cu mine atunci când am ieșit la lumina zilei, un biet miez de om cu suflare de viață… Ai fost cu mine când am făcut primii mei pași… Ai fost cu mine când am spus primul meu cuvânt… Ai fost încă de la început un tată cu mine, căci am uitat să-Ți spun că eu nu am avut un tată în carne și oase… A plecat pe lumea cealaltă înainte de vreme, fără să fie voia lui… I-am dus sorul foarte mult timp pentru că nu știam că am cu mine un alt Tată, mai mare și mai scump! Și acum îmi este dor de tatăl meu pe care nu l-am cunoscut, dar faptul că știu că Tu ești cu mine și că ești Tatăl meu le întrece pe toate! Când sunt cu Tine, sunt cel mai puternic!

 Ai fost cu mine pe când n-avea cine să-mi poarte de grijă, pe când nu eram decât un boț cu ochi. Ai fost cu mine pe când făceam primii pași în școală. Ai fost cu mine în toate examenele vieții. Ai fost cu mine la bine, dar mai ales la greu. Ai fost cu mine în toate examenele pe care le-am absolvit. Ai fost cu mine la serviciu și ai fost cu mine acasă. Ai fost cu mine în călătorie. Ai fost cu mine ziua și noaptea, în veghe și în somn, ai fost cu mine mereu. Problema este că EU NU AM FOST CU TINE! Știu că poate nu sunt vrednic nici măcar să-ți scriu pentru toate lucrurile pe care le-am făcut.

Am auzit chemarea Ta de acum aproape 20 de ani. Și nu Te-am urmat atunci. Am auzit Cuvântul Tău și totuși nu Te-am urmat. Am citit din Biblie și totuși nu Te-am urmat. Am crezut că creștinii, pocăiții sunt nebuni, că dumnezeu lor este Satan, am urât pocăiții! Îmi pare rău, Doamne! Aș fi fost, poate, capabil să arunc cu pietre! Am urât pe penticostali – și acum sunt penticostal! Am urât pe adventiști – și acum am frați adventiști! Am urât pe creștinii după Evanghelie – și acum nu am nicio problemă să particip la evanghelizări împreună cu ei! Am urât baptiștii – și acum îi îmbrățișez! De ce?

A venit o vreme când Tu, Doamne, mi-ai răsturnat lumea mea și ai pus-o pe a Ta în locul ei! A venit o vreme când toate lucrurile în care îmi puneam încrederea – alcool, tutun, înjurături, vorbe vulgare și comportament semipromiscuu – au luat foc și au dispărut pentru totdeauna! A venit o vreme când am hotărât că este vremea să mă schimb. Era o vreme când locul meu de muncă era într-o clădire unde păzeam niște hârtii aproape fără valoare. Era o vreme când căsnicia mea se clătina serios. Și în mijlocul acelei vremi ai venit Tu! De fapt, Tu erai cu mine în toate aceste încercări, numai că eu nu eram capabil să Te simt, să Te văd!

Ai fost cu mine! Ai fost! Dar acum nu mai pot vorbi la timpul trecut. Pentru că Tu nu numai că AI FOST cu mine, nu numai că EȘTI cu mine, acum sunt convins că Tu ești ÎN MINE! Tu ești ÎN MINE de când m-am întors la Tine din calea mea cea rea, de când am intrat în apa botezului și de când am hotărât s-o rup definitiv cu păgânătatea! Și asta pentru că TU AI FOST, EȘTI ȘI VEI FI CU MINE, DAR MAI ALES ÎN MINE!

SLĂVIT ȘI BINECUVÂNTAT SĂ FIE NUMELE TĂU DIN VEAC ÎN VEAC! AMIN!

Sursele imaginilor: http://home.speedbit.com/r.aspx?u=http://cs.infospace.com/ClickHandler.ashx?ru=http%3a%2f%2fwww.theholidayspot.com%2ffathersday%2fwallpapers.htm&ld=20111126&ap=1&app=1&c=speedbit.2&s=speedbit2&coi=239138&cop=main-title&ep=1&euip=92.86.42.198&npp=1&p=0&pp=0&pvaid=82a4ec6621054302bd4e50f5423f8368&hash=4ED0BA8AA0F5D1AB62CC6BE9F1FB09C2


79 comentarii

SCRISOARE CĂTRE UN CREȘTIN


Reeditare din data de 18 noiembrie 2011

Iubit prieten și frate în Hristos,

De mult timp m-am gândit că ar fi bine să-ți scriu o scrisoare, însă până acum aș putea spune că nu am găsit momentul prielnic. De aceea, iată că a sosit clipa să-ți scriu, să-ți vorbesc gură către gură vorbele pe care Domnul mi le pune pe inimă. Nu vreau nicidecum să scriu vorbe de la mine, ci vreau să-ți fac cunoscute cuvintele Domnului, pentru „zidire, sfătuire și mângâiere.” (1 Corinteni 14: 3)

Nu vreau să pun nimic de la mine, așa cum spuneam, nici măcar o imagine. Știu că tu nu mă cunoști pe mine și nici eu nu te cunosc pe tine, dar vreau să-ți spun că este Unul care ne cunoaște pe amândoi: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel ce S-a jertfit pentru ca eu și cu tine să fim împreună mântuiți. Mai vreau să știi că nu-i deloc ușor să te adresezi unui om pe care nu-l cunoști, pentru că nu știi cum va reacționa, dar sunt bine încredințat că Duhul lui Dumnezeu te va face să-mi înțelegi bunele intenții. Domnul să te binecuvânteze!

Mulți oameni zidesc niște ziduri imense de jur împrejurul lor. Și zidurile acestea se pot numi: lăcomie, răutate, ignoranță, nepăsare față de aproapele tău, egoism, intoleranță, răzbunare, o inimă închisă, orbire spirituală etc. Lucruri fără nicio valoare înaintea lui Dumnezeu! Și zidurile acestea se mai pot numi: penticostal, baptist, ortodox, creștin după Evanghelie, ateu, martor al lui Iehova etc. Denumiri goale de conținut dacă acolo nu se află Duhul Domnului! Ziduri reci prin care nu poate pătrunde nicio rază de lumină! Ziduri reci pe care, ici-colo, începe să se vadă mucegaiul! Dacă ești înconjurat de un astfel de zid, nicidecum nu poți vedea lumina lui Dumnezeu! Dacă ești înconjurat de astfel de ziduri, nicidecum nu poți simți căldura lui Dumnezeu! Dacă ești înconjurat de astfel de ziduri, te rog să iei târnăcopul lui Dumnezeu (Biblia) și să le spargi! În Numele lui Isus, sparge-le! În Numele lui Isus, poruncește-le să se surpe așa cum s-au surpat zidurile Ierihonului! Tu ai această putere pentru că Domnul Isus nu te-a înzestrat cu un duh de slăbiciune, ci unul de putere care te face să strigi: „Ava!”, adică „Tată!”. Dar mai sunt unele ziduri în viața noastră. Există zidul „nu pot”, există zidul „sunt prea slab” și există zidul „dacă am căzut, nu mă mai pot ridica”! Iau astăzi martor pe Dumnezeu și spun că aceste ziduri le-a pus Satan împrejurul tău! DEMOLEAZĂ-LE!

Până nu demult, eu însumi credeam că nu pot face multe lucruri pentru că sunt prea slab și prea păcătos. Dar mulțumesc Domnului că am înțeles un lucru, și anume acela că prin puterea pe care Domnul Isus a pus-o în noi putem face foarte multe lucruri. Dumnezeu a pus în mine și în tine atâtea lucruri minunate, doar trebuie să ne folosim de ele! Amin!

De atâtea ori ne place așa de mult să ne lăudăm că suntem ambasadorii lui Dumnezeu pe pământ, dar ne comportăm ca și cum nu am fi decât niște simpli cetățeni de rând! Nu, noi nu suntem obișnuiți! Pentru că noi nu suntem copii de dumnezeu străin, ci suntem copiii Domnului, Dumnezeul și Stăpânul întregului Univers! Noi suntem investiți cu puterea pe care Domnul Isus a pus-o în noi! Mărit să fie Numele Lui! Avem putere să iubim, avem putere să trecem peste orice obstacole, avem putere să ne ridicăm când am căzut, avem putere asupra bolii, avem putere asupra demonilor, avem putere asupra tuturor lucrurilor atâta vreme cât stăm lângă Domnul!

De aceea, dragul meu prieten și frate în Hristos, te rog să nu mai spui niciodată că ești slab, ci atunci când te simți așa să spui: „Pot TOTUL în Hristos care mă întărește!” (Filipeni 4: 13)

Domnul să te binecuvânteze și să te însoțească în tot ceea ce vei face! Amin!


122 comentarii

RECOMANDARE DE CARTE – „Răscumpărarea memoriei – Cultul Penticostal în perioada comunistă”, de Vasilică Croitor


Reeditare din data de 6 septembrie 2011

Încep prin a spune că de mai bine de nouă ani fac parte din rândurile penticostalilor și sunt onorat de lucrul acesta. Mai onorat sunt, însă, de faptul că fac parte din poporul lui Dumnezeu prin onoarea pe care El mi-a făcut-o prin jertfa Domnului Isus. Domnul să binecuvânteze pe toți copiii Săi!

Am citit câteva lucruri din istoria penticostalilor români, poate nu atât de multe, dar suficiente – cred eu – cât să-mi fac o idee despre suferințele prin care au trecut și trec aceștia. Sunt absolut de acord că toate cultele neoprotestante au trecut, la un moment dat, prin niște furci caudine, în mod special în vremea comuniștilor, dar se pare că penticostalii au fost foarte afectați de această perioadă neagră a umanității. Durerile au început încă din perioada monarhiei, mai precis din timpul Regelui Carol al II-lea, perioadă extrem de tulbure pentru creștinii neoprotestanți. Vremurile au fost de așa natură încât botezurile noutestamentale ale celor care decideau să părăsească Biserica Ortodoxă se oficiau noaptea sau în locuri pustii, frații se adunau pe ascuns în case de rugăciune, în fine, opresiunea, condusă și coordonată de cele mai multe ori de preoți, era dusă uneori la extrem. Cu toate acestea BISERICA LUI HRISTOS CREȘTEA! De multe ori am făcut în mintea mea comparația între acele vremuri și cele actuale, când libertatea este deplină, dar când numărul creștinilor este într-o continuă scădere.

Ceea ce nu cunoșteam, însă, erau aspectele legate de viața Bisericii Penticostale în vremea comunismului, dar mulțumesc lui Dumnezeu că a pus pe inimă unui frate să-mi trimită cartea „RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI – Cultul Penticostal în perioada comunistă”, de Vasile Croitor, prin intermediul căreia am putut afla câteva aspecte semnificative referitoare la o perioadă extrem de agitată din istoria recentă.

Niciodată nu mi-am putut imagina că în rândul creștinilor pot exista și Iude. Niciodată până acum! Frați care vorbeau de la amvon despre dragoste, dar care pe la spate își trădau frații! Oameni care vorbeau despre împăcarea cu Dumnezeu, dar care se „împăcau” cu Securitatea ceaușistă pentru un pumn de arginți! Cum poți spune că ești creștin și să vinzi pe frații tăi? Cum poți să dai îmbrățișări frățești celor despre care ai dat note informative la Securitate? CUM???

Totuși, imaginea penticostalilor a fost oarecum spălată de opoziția dusă uneori până la sacrificiul suprem al unor adevărați creștini, cărora nu le-a păsat de viața lor și care au aplicat, cu succes, aș spune, în viața lor versetul: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1: 21). Frați pentru care dragostea însemna DRAGOSTE, părtășia însemna PĂRTĂȘIE și închinarea însemna ÎNCHINARE! Unul dintre ei a fost Vasile Motrescu, care, deși a fost ucis mișelește prin execuție de către autoritățile comuniste, a apucat să se împace cu Dumnezeu și să încheie legământ cu El în apa botezului. Un opozant fervent al bolșevicilor încă din anul 1944, după ce și-a întemeiat o familie și a fost tată a doi copii, a trebuit să fugă în munți pentru a se ascunde de Securitatea care era pe urmele sale. În mod special după ce s-a pocăit, Securitatea a avut un dublu motiv pentru a-l prinde: opoziția sa împotriva comuniștilor, dar și credința la care aderase, cea penticostală. A fost ucis în 1958, la vârsta de numai 38 de ani (vârsta pe care o am eu acum)!

Alte exemple de frați, eroi ai penticostalismului: Constantin Caraman, arestat pentru credința sa și pentru răspândirea de Biblii și de literatură creștină (sau „mistică”, așa cum spuneau comuniștii), Vasile și Victor Răscol, familia Șfichi din Gălănești – Suceava, Crăciun Nicolae, Vasile Rusu, Sandu Alexandru, Ioan Mihalaș, dar și regretatul Richard Wurmbrand, care, deși nu făcea parte din rândurile penticostalilor, de foarte multe ori a mijlocit trimiterea de Biblii și de ajutoare din afară, sau Ilie Popa, urmărit de Securitate încă de pe vremea când era student sau renumitul pastor baptist Iosif Țon, care, deși a colaborat într-o anumită perioadă a vieții sale cu Securitatea, totuși colaborarea sa nu a fost foarte concludentă. Se știe, dealtfel, că după revoluție a recunoscut această colaborare și s-a pocăit în mod public de ea. Au mai fost și alte exemple de creștini penticostali care au fost nevoiți să colaboreze cu Securitatea, dar neavând deloc tragere de inimă în acest sens și, deci, nefiind „remunerați”, spre deosebire, așa cum spuneam, de alții, în cazul cărora „remunerarea” putea ajunge la câteva sute de lei.

Iată doar câteva aspecte, semnificative, dealtfel, prezentate și dezbătute cu mult profesionalism de către fratele Vasilică Croitor. Cartea este o veritabilă lucrare istorică, foarte bine documentată, care denotă multă muncă din partea fratelui nostru. Aș putea spune că este o istorie la scară redusă a penticostalismului românesc în vremea comunismului. Închei cu spusele fratelui păstor Lazăr Gog, un om pe care, personal, îl apreciez extrem de mult: „Timpul denigratorilor de a se transforma în giganți ai integrității este foarte scurt de aici înainte. Exemplul lui Vasilică Croitor va fi urmat de alți oameni de a cunoaște adevărul, de aceea cei ce se cred tari și eroi, numai pentru că nu se știe adevărul despre ei, vor fi aduși, poate, curând cu picioarele pe pământ.” DOAMNE, AJUTĂ!


Scrie un comentariu

VLADIMIR PUSTAN – OAMENII PE CARE DUMNEZEU ÎI POATE FOLOSI



Scrie un comentariu

AVĂDANI ȘTEFAN – CONFRUNTAREA CU ISPITA



Scrie un comentariu

VLADIMIR PUSTAN – DIVORȚUL ȘI RECĂSĂTORIREA