EvangheBlog – Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)


Scrie un comentariu

Domnul este aproape – 06.08.2019


marți, 6 august

Sionul a zis: „Domnul m-a părăsit și Domnul m-a uitat!“. Poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, ca să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă aceasta ar putea uita, totuși Eu nu te voi uita.

Isaia 49.14,15

Timpul în care Isaia a trăit a fost unul foarte tulbure. Poporul Israel Îi întorsese spatele Dumnezeului viu și slujea idolilor. Isaia avertizase poporul cu privire la răzvrătirea și la nelegiuirea care domneau în mijlocul lui. Mulțimea jertfelor lor devenise o urâciune înaintea Domnului. Prin urmare, Dumnezeu, în căile Sale guvernamentale, i-a ridicat pe caldeeni pentru a invada țara, iar ei au cucerit-o și au luat mulți captivi. Poporul era descurajat și pierduse orice speranță de restabilire. Ei se gândeau că Dumnezeu îi uitase, însă Dumnezeu nu-i uită niciodată pe ai Săi. În repetate rânduri El îi îndeamnă să se întoarcă la El. Găsim aceste cuvinte în Isaia 55.7: „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el – și la Dumnezeul nostru, pentru că El nu obosește iertând“.

Este smeritor să ne dăm seama că Dumnezeu nu lucrează cu noi potrivit cu ceea ce merităm. Dacă ar proceda așa, situația noastră ar fi disperată. În harul Său, El este întotdeauna gata să ne atragă către Sine. Petru este un bun exemplu în această privință. După ce el s-a lepădat de Domnul cu jurăminte, citim că „Domnul S-a întors și a privit la Petru“ (Luca 22.61). Dragostea și compasiunea din acea privire trebuie să-i fi zdrobit inima lui Petru, așa încât el a ieșit și a plâns cu amar. În Ioan 21 găsim felul cum Petru a fost restabilit și cum Domnul înviat i-a încredințat oile și mieii turmei Sale. Domnul ar fi putut să renunțe la Petru, însă, în loc de aceasta, El l-a atras la Sine cu dragostea Sa, astfel încât Petru a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc“. Atunci cuvântul Domnului către Petru a fost: „Urmează-Mă!“.

Domnul nostru nu uită. Umblăm noi cu El? Suntem mulțumiți să rămânem în dragostea Lui, așa cum El a rămas în cea a Tatălui?

J. Redekop

Reclame


Scrie un comentariu

Sămânța bună – 06.08.2019


marți, 6 august

Atunci El [Dumnezeu] deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie.

Iov 33.16,17

Ajutoarele bătrânelului (2)

Apa s-a ridicat tot mai mult și curând bătrânelul a trebuit să se urce pe acoperiș. Ploaia torențială continua. În timp ce se ruga, a auzit zgomotul unui elicopter. O scară a fost coborâtă din elicopter pentru el. Dar bătrânelul a strigat: „Pleacă! Mă faci să cad de pe acoperiș! Dumnezeu mă va salva! Du-te și salvează pe altcineva!“. Elicopterul a plecat, lăsându-l pe om pe acoperiș. Apa creștea mereu. Bătrânelul a strigat: „Doamne, m-am rugat cu atâta ardoare, ca să oprești ploaia și să mă salvezi de inundație. Nu înțeleg de ce mă lași să mă înec“. O voce a spus bătrânelului: „Rugăciunile ți-au fost ascultate. Ți s-a trimis o mașină de teren, o barcă și un elicopter. De ce le-ai respins pe toate?“.

Bătrânelul s-a trezit din vis și a înțeles învățătura. Adesea, și noi ne asemănăm cu el. Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciunile celor care se încred în El, dar nu așa cum doresc ei. Dumnezeu vede lucrurile în totalitatea lor și cunoaște sfârșitul înainte de orice început. Putem să ne bizuim pe dragostea Sa divină, care este la lucru prin diferite împrejurări de care nici nu ne dăm seama.

Să ne bizuim pe ajutorul dat de Dumnezeu! Când toate se prăbușesc în jurul tău, când totul devine întunecat și fără perspectivă, continuă să speri că totul va sfârși bine, dacă L-ai acceptat pe Mântuitorul care a spus celor care se încred în El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“ (Evrei 13.5).


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (49) – „DUMNEZEUL LUI «DA»”


cropped-bible-1

49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
(Psalmi 119:49)

Oamenii sunt foarte schimbători. Așa este firea lor. Se întâmplă de multe ori ca o promisiune să nu fie onorată, din motive obiective sau subiective. Indiferent care ar fi motivele, acest lucru este un păcat pentru că este o minciună. De câte ori faci o promisiune fără să o acoperi, minți. interesant este că în Biblie nu scrie în mod expres: „Să nu minți!”, însă este condamnat în mod expres păcatul minciunii. Oricine minte nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci va merge direct în iad: Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8) „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! ” (Apocalipsa 22:15)

Dumnezeu este, însă, un prieten în care poți avea totdeauna încredere. El este un prieten care nu te va minți niciodată. Nu te va trăda niciodată. Iată ce spune Biblia: Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.” (Isaia 25:1) Așadar, Dumnezeu este credincios. El împlinește tot ceea ce făgăduiește. El a adus la îndeplinire în viața mea și a ta toate lucrurile promise. Întrebarea care se pune și pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o punem în dreptul nostru este: noi cum suntem? Suntem noi credincioși?

Să fii credincios în împlinirea făgăduinței implică două aspecte legate unul de celălalt: credincioșia față de Dumnezeu și credincioșia față de oameni. Nu poți fi credincios în împlinirea făgăduinței față de oameni dacă nu ești credincios față de Dumnezeu, așa cum nu poți fi credincios față de Dumnezeu dacă nu ești și față de oameni. Dumnezeu nu lucrează cu două feluri de măsuri și vrea ca nici tu să nu procedezi așa. Odată ce nu ți-ai onorat o promisiune făcută față de cineva, ai mințit. Anania și Safira au făcut o promisiune nu față de Dumnezeu, ci față de apostoli (care erau, în fond și la urma urmei) oameni, dar nu au onorat-o. Iată cum l-a mustrat Petru pe Anania: Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
(Faptele apostolilor 5:3-4)

Așadar, mințind pe oameni sau neducând la îndeplinire o promisiune, Îl minți pe Dumnezeu. primul om care L-a mințit pe Dumnezeu a fost chiar… Adam. Te întreb azi: cu cine vrei să te asemeni? Cu primul Adam sau cu al doilea Adam (Isus)? Atenție! Dacă tu crezi că-L poți minți pe Dumnezeu, te înșeli amarnic! Dumnezeu nu se lasă să fie mințit!

DOAMNE ISUSE, AJUTĂ-MĂ SĂ MĂ ASEMĂN CU TINE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (48) – „MÂINI ÎNTINSE”


cropped-bible-1

48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
(Psalmi 119:48)

Vremea pierdută nu se mai întoarce. Vremea pe care astăzi ai pierdut-o fără s-o petreci în compania lui Dumnezeu e pierdută pe vecie. Dacă astăzi nu-ți faci timp să ridici mâini curate către Dumnezeu, atunci ai pierdut vremea degeaba. Regret că au trecut pe lângă mine atâtea clipe fără ca eu să profit de ele și să ridic mâinile către Creatorul meu. Regret, dar nu mai pot face nimic. Astăzi, însă, ridic mâna către Cel ce mi-a schimbat viața ca să-I mulțumesc pentru lucrările pe care le-a făcut în mine.

Există câteva ocazii speciale când ne întindem mâinile în plan vertical sau în plan orizontal.

  1. În plan orizontal:
  • când binecuvântăm pe cineva: Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.” (Faptele apostolilor 6:5-6). Aici este vorba despre binecuvântare prin punerea în slujba de diacon. Prin această binecuvântare oamenii au concretizat porunca lui Dumnezeu. Tu când ai binecuvântat ultima dată pe cineva?
  • când îmbrățișăm pe cineva apropiat și drag: Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20). Tatăl a fost cel care a făcut primul pas iertându-l și iubindu-l pe fiul cel neascultător și risipitor. Tu când ai iertat și ai iubit ultima dată pe cineva care ți-a greșit?
  1. În plan vertical:
  • când avem nevoie de Dumnezeu: Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine ca un pământ uscat. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă!” (Psalmi 143:6-7). Nu putem spune că trece vreo zi în care să nu avem nevoie de Dumnezeu. Dar când ți-ai întins ultima dată mâinile către Dumnezeu ca să-I ceri ajutorul? Când ți-ai călcat orgoliul în picioare smerindu-te înaintea Domnului?
  • când binecuvântăm pe Dumnezeu: Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer, şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!” (1 Împăraţi 8:22-23). Saul a lăudat pe Dumnezeu cu prilejul sfințirii Templului. Noi trebuie să-L lăudăm în fiecare zi!
  • când primim ceva: Dumnezeu ne-a oferit mântuirea în dar. Nu a trebuit decât să ne întindem mâinile către El și s-o primim. Câți își mai întind mâinile către El în ziua de azi ca să fie mântuiți?

Mai sunt, desigur, și multe alte prilejuri când putem înălța mâinile cu bucurie și mulțumire către Domnul. Dar în primul rând trebuie să ne înălțăm nu numai mâinile, dar și glasul și sufletul către Dumnezeu ASTĂZI. S-ar putea ca „mâine” să nu mai existe pentru noi!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (47) – „CEA MAI MARE DINTRE TOATE”


cropped-bible-1

47. Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
(Psalmi 119:47)

Apostolul Pavel a scris despre trei lucruri foarte importante și care nu pot nicidecum lipsi din „arsenalul” oricărui creștin: credința, nădejdea și dragostea (1 Corinteni 13). Referindu-se în mod special la ultima dintre ele, a spus că este cea mai mare, adică cea mai importantă dintre toate. Și cine-aș fi eu ca să-l contrazic?!? Dragostea este, într-adevăr, cea mai mare dintre toate. Credință fără dragoste nu există. Nădejdea fără dragoste nu are sens. Dacă apostolul Pavel a spus acest lucru referitor la relațiile dintre oameni, atunci cu atât mai mult psalmistul David a avut dreptate să spună că iubește poruncile care au venit direct de la Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra tuturor și a toate. El este suprem pentru că prin el ni s-a revelat voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Să iubești Cuvântul Domnului înseamnă să-l citești cu nesaț în fiecare zi, să sorbi din „apa vie” pe care el ți-o oferă. Cuvântul Domnului este viață, deci să „sorbi” din el înseamnă să primești viață și viața să intre în tine. Așadar, dragii mei, SĂ SORBIM CU TOȚII CU NESAȚ DIN ACEST IZVOR NESECAT DE VIAȚĂ CARE ESTE CUVÂNTUL DOMNULUI, BIBLIA! SĂ IUBIM BIBLIA MAI MULT DECÂT ORICE PE LUME, CĂCI ÎN EA AFLĂM IZVORUL VIEȚII VEȘNICE!

 

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (46) – „ÎNAINTEA AUTORITĂȚILOR”


cropped-bible-1

46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
(Psalmi 119:46)

Într-o meditație anterioară vorbeam despre a asculta sau nu de autorități. Astăzi aș vrea să vorbim tot despre autorități, însă dintr-o cu totul altă perspectivă.

Apostolii au fost chemați sau aduși în câteva rânduri înaintea împăratului, autoritatea politică supremă în stat, și a marelui preot, autoritatea religioasă supremă, ca să dea seamă de credința lor și de predicarea lui Hristos mulțimilor. Împăratul se temea ca nu cumva, în acest fel, să-i fie subminate puterea și autoritatea. De asemenea, au fost duși și înaintea autorităților religioase ale vremii (Sinedriului). Au fost bătuți și amenințați cu moartea. Însă TOTDEAUNA au știut ce să răspundă, pentru că Domnul Isus îi înștiințase mai dinainte, spunându-le: Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” (Matei 10:18-20). Când Petru și Ioan au fost duși înaintea Sinedriului ca să dea socoteală pentru că „îndrăzniseră” să vindece un bolnav, cel dintâi i-a înfruntat în Numele Domnului Isus Hristos, spunându-le: Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” (Faptele apostolilor 4:9-11). În felul acesta le-a predicat pe Isus, de care ei se lepădaseră și pe care Îl răstigniseră. Pentru că ei știau că acesta este adevărul (vezi versetul 16 din același capitol), dar pentru că se temeau ca vestea aceasta să nu cumva să se răspândească și ei să-și piardă autoritatea și câștigul, i-au amenințat și le-au poruncit să nu mai vorbească nimănui în Numele Domnului Isus. Petru, însă, le-a răspuns că lucrul acesta n-ar fi corect înaintea lui Dumnezeu, așa că și-au continuat lucrarea la care fuseseră chemați: aceea de vestire a Evangheliei. Preoții din ziua de azi, care reprezintă autoritatea religioasă în stat și care nu de puține ori au strânse legături cu autoritățile publice, fac același lucru: împiedică creștinii să le vestească Evanghelia oamenilor ca să nu-și piardă autoritatea și câștigurile, uneori substanțiale. Dar cum lucrarea lui Dumnezeu trebuie să meargă mai departe, personal m-am gândit să-l pun pe lista mea de rugăciune pe preotul din satul meu ca Dumnezeu să-i schimbe inima. Vă îndemn pe toți să faceți la fel pentru preoții pe care îi cunoașteți!

De asemenea, duși înaintea împăratului ucenicii au avut posibilitatea să-i vestească acestuia Evanghelia. Este binecunoscută cuvântarea lui Pavel ținută înaintea împăratului Agripa (vezi Faptele Apostolilor cap. 26), când acesta i-a povestit de-a fir a păr cum el așteaptă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu (adică învierea morților), cum s-a întors el la Domnul Isus prin întâlnirea aceea „de gradul trei” de pe drumul Damascului, așadar când el a avut ocazia să-i vestească Evanghelia chiar împăratului. Acesta, însă, la tot ceea ce i-a mărturisit Pavel a dat un răspuns în doi peri: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Faptele apostolilor 26:28). La care Pavel, plin de Duhul Sfânt, i-a răspuns: „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Faptele apostolilor 26:29). Știm cu toții că Agripa a ales să nu asculte de îndemnul lui Pavel. Așadar nu este atribuția noastră să forțăm pe cineva să fie un adevărat creștin. Nu putem noi da mântuirea. Dar atribuția noastră este să vestim evanghelia oricărui om, cu orice risc, inclusiv autorității religioase și politice. FĂ AȘA ȘI VEI FI BINECUVÂNTAT!

AMIN!


Scrie un comentariu

MEDITAȚII ZILNICE PE MARGINEA PSALMULUI 119 (45) – „UNDE E CREDINȚA DE-ALTĂDATĂ?”


cropped-bible-1

45. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
(Psalmi 119:45)

Expresia „voi umbla în loc larg” are aici sensul de „nu mă voi teme de nimic”. Nu mă voi teme de nimic pentru că eu caut (adică cercetez și aplic în viața mea) poruncile Sale iar El mă ocrotește. Psalmistul David spune: Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Psalmi 4: 8). În orice problemă, nu avem de ce să ne temem dacă Dumnezeu este cu noi.

Într-un război, dacă te afli în câmp deschis ești în cel mai mare pericol, deoarece poți fi atacat din toate părțile de inamic. Atunci ești foarte vulnerabil. Pe de altă parte, însă, ai și un mare avantaj: acela de a vedea inamicul de la distanță, indiferent din ce parte s-ar îndrepta spre tine. Astfel, îți poți pregăti apărarea. Într-o anumită măsură, aș putea spune că Dumnezeu ne vrea vulnerabili ca să ne punem mai mult încrederea în El. El vrea ca noi să depindem de El în orice problemă. Nu trebuie decât să ne recunoaștem vulnerabilitatea și slăbiciunea și să-i cerem ajutorul. Fără ajutorul Lui suntem ca și morți. Iată de ce El ne așează în loc larg: ca noi să avem o panoramă cât mai largă asupra inamicului, să observăm că inamicul este mult mai puternic decât noi și să cerem ajutor de la Domnul. Tot David spune: Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.” (Psalmi 20:7) Și în alte versete:Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.”(Psalmi 33:20); „Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. ” (Psalmi 115:10-11)

BIZUIE-TE PE DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC, DRAGUL MEU FRATE ȘI PRIETEN, ȘI VEI AVEA BIRUINȚĂ!

 

AMIN!